Cecil era un frate umil care îi iubea mult pe oameni. Exemplul său, precum și cel al mamei mele, dar și al altor frați și surori fidele din congregație au trezit în mine „dorința . . . de a acționa”, cu alte cuvinte, de a-i oferi lui Iehova ce am mai bun. (Filipeni 2:13) Permiteți-mi să vă relatez în cele ce urmează povestea vieții mele.

 M-am născut în 1943. Părinții mei locuiau la o fermă din apropierea orașului de coastă Bundaberg, aflat în regiunea Queensland (Australia), unde se cultiva trestie-de-zahăr. Localnicii aveau obiceiul de a petrece timp în oraș sâmbăta seara. În 1939, într-o astfel de seară, părinții mei au întâlnit doi pionieri (Martori ai lui Iehova care slujesc cu timp integral). Aceștia le-au vorbit despre Biblie. Adevărurile învățate le-au atins inima părinților mei, iar cu timpul și ei au devenit Martori ai lui Iehova. Drept urmare, eu și sora mea, Jean, am crescut într-o familie creștină. Din nefericire, tatăl meu a murit într-un accident, acasă. Pe atunci aveam doar 7 ani, iar moartea lui m-a afectat profund. Îmi amintesc că era un om harnic și avea simțul umorului. Abia aștept să-l revăd la înviere și să-l cunosc mai bine. (Faptele 24:15)

 Mama era o femeie bună și rezonabilă. Ne-a permis mie și surorii mele să spunem deschis dacă ceva ne plăcea sau nu ne plăcea. Dar, când era vorba de principiile biblice și de închinarea adusă lui Iehova, mama era fermă. Asistam cu regularitate la întrunirile creștine și ne sfătuia pe mine și pe Jean să nu petrecem prea mult timp în afara orelor de școală cu copiii care nu erau Martori. (1 Corinteni 15:33) Privind în urmă, îi sunt foarte recunoscător că a avut o poziție fermă.

 Mama era o predicatoare zeloasă a Regatului, slujind adesea ca pionieră auxiliară. Îmi amintesc că vizita cu regularitate peste 50 de familii pentru a le duce revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. Chiar și după ce a îmbătrânit și au părăsit-o puterile, grija ei pentru cei interesați nu a slăbit. Datorită iubirii ei pentru oameni, dar îndeosebi pentru copiii ei, am iubit-o și noi și am încercat să îi urmăm exemplul. În 1958, la vârsta de 14 ani, mi-am dedicat viața lui Iehova și m-am botezat.

 Nu după mult timp, s-a botezat și Rudolf, un băiat din congregația noastră, care avea peste 20 de ani. El emigrase din Germania. Sâmbăta dimineața, eu și Rudolf le predicam oamenilor care așteptau în mașinile lor în timp ce alți membri ai familiei acestora făceau cumpărături.

 Rudolf era un frate zelos. El m-a invitat să fac pionierat împreună cu el în timpul vacanțelor școlare. Într-o astfel de ocazie, am petrecut 6 săptămâni împreună în orașul Gladstone, aflat la circa 190 km nord de Bundaberg. Grija sa frățească față de mine, dar și bucuria pe care o simțeam în timp ce făceam pionierat în vacanțe au trezit în mine dorința de a deveni pionier regular. Când aveam 16 ani, am atins acel obiectiv, fiind hotărât să fac din serviciul cu timp integral cariera vieții mele.

 Prima mea repartiție ca pionier a fost în Mackay, un oraș de coastă la nord de Bundaberg, nu departe de Marea Barieră de Corali. După aproximativ un an, când aveam 17 ani, am fost repartizat ca pionier special a în outback, regiunea vastă, slab populată a Australiei. Partenerul meu de pionierat era fratele Bennett (Ben) Brickell, un creștin uns, care era cu peste 30 de ani mai mare decât mine. b Ce privilegiu a fost să colaborez cu acest frate cu experiență, pe care mulți îl considerau un veteran între pionieri!

 Teritoriul nostru din nord-vestul statului Queensland era Gulf Country, o regiune ce se învecinează cu Golful Carpentaria. La acea vreme, Ben și cu mine eram singurii Martori din acest teritoriu slab populat. Uneori aveam nevoie de câteva ore ca să ajungem cu mașina de la o proprietate la alta. În timpul acestor călătorii lungi pe drumuri prăfuite, Ben îmi povestea adesea despre experiențele pe care le avusese în lucrare. Mi-a povestit și despre predicarea cu ajutorul mașinilor cu difuzoare c din timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, când lucrarea Martorilor lui Iehova era interzisă în Australia.

 La sfârșitul unei zile de lucrare căutam un loc potrivit lângă drum, unde să înnoptăm. d Ca să pregătim cina, strângeam lemne și făceam un foc de tabără. Dormeam pe jos, pe un așternut impermeabil. Aveam câteva pături și o pernă. Și acum îmi amintesc venerația pe care o simțeam față de Iehova când priveam cerul înstelat, neeclipsat de vreo sursă de lumină artificială.

 În aceste teritorii izolate era destul de periculos să ți se strice mașina. Odată, ni s-a stricat o piesă importantă. Era foarte cald și nu mai aveam multă apă. Ca să aducă o piesă de schimb, Ben a făcut autostopul până în orașul Cloncurry. Am stat lângă mașina stricată aproape trei zile. În fiecare zi treceau câteva mașini, iar șoferii, plini de amabilitate, îmi dădeau puțină apă. Un bărbat mi-a dat și o carte uzată și mi-a spus: „Citește asta, prietene! S-ar putea să te ajute”. Spre surprinderea mea, cartea, care nu era publicată de organizația noastră, relata experiențele Martorilor lui Iehova din lagărele de concentrare naziste.

 Ben mi-a fost coleg de pionierat aproape un an. Ultimul lucru pe care mi l-a spus înainte de a ne despărți a fost: „Nu te da bătut, dragul meu frate!”. Devoțiunea sfântă și zelul lui Ben mi-au întărit hotărârea de a rămâne în serviciul cu timp integral.

 După ce am făcut pionierat mai mulți ani în outback, am fost invitat să slujesc ca supraveghetor de circumscripție. Aceasta presupune să petreci aproximativ o săptămână cu fiecare congregație sau grupă izolată dintr-o circumscripție. De-a lungul anilor, am slujit în patru circumscripții. Ele cuprindeau congregații din Queensland și din Noua Galie de Sud. Apoi, în 1971, am primit pe neașteptate privilegiul de a urma cursurile celei de a 51-a clase a Școlii Galaad, școala de misionari a Martorilor lui Iehova, ținută în New York. Cele cinci luni de studiu intens al Bibliei și compania ziditoare a celorlalți cursanți și a instructorilor m-au pregătit pentru următoarea mea repartiție, lucrarea de misionariat în Taiwan.

 Nouă dintre colegii mei au fost repartizați în Taiwan, între care și Ian Brown, din Noua Zeelandă. El a devenit partenerul meu de misionariat. Nu știam aproape nimic despre Taiwan. Abia după ce am consultat un atlas am aflat unde era această țară.

 Nu-mi pot imagina un contrast mai mare decât cel dintre pustietatea Queensland-ului și Taiwan. Cea mai mare provocare pentru noi a fost limba chineză. Pentru o bună bucată de vreme, nu am înțeles ce se spunea la întrunirile congregației, care reprezintă o sursă importantă de încurajare spirituală, și nici nu am putut comunica bine cu frații și surorile. Aflați în această situație, eu și Ian am înțeles de ce a trebuit să învățăm atât de multe lucruri la Galaad. Toate acestea, dar și studiul regulat al Bibliei și rugăciunile fierbinți adresate lui Iehova ne-au ajutat să perseverăm. Deși nu puteam comunica bine cu frații și surorile din Taiwan, iubirea lor pentru noi și pentru Iehova ne-au încurajat enorm.

 După ce au ajuns în Taiwan, toți misionarii au făcut un curs intensiv de chineză. Profesoara noastră a fost o soră din Australia, pe nume Kathleen Logan, e absolventă a celei de a 25-a clase a Școlii Galaad. Ne-am concentrat toate eforturile asupra învățării limbii și, așa cum fuseserăm instruiți la Galaad, am pus în practică imediat ceea ce învățam. De exemplu, în prima zi de lucrare, eu și Ian am memorat o scurtă prezentare. În drum spre teritoriu am discutat cine avea să vorbească la prima ușă. Întrucât eu eram mai mare decât Ian, am făcut pe șeful, ca să zic așa, și am zis să înceapă el. Locatarul era un domn chinez, ce avea un aer distins. A ascultat cu răbdare amestecul de chineză și engleză a lui Ian, iar apoi, spre surprinderea noastră, ne-a întrebat într-o engleză fluentă ce voiam de fapt. Am stat puțin de vorbă, iar la finalul discuției ne-a încurajat să continuăm să învățăm chineza. Prin cuvintele sale amabile ne-a transmis încrederea de ‘a nu ne da bătuți’, așa cum zicea Ben.

 Teritoriul nostru era o mare parte din Taipei, capitala țării. Era un teritoriu neparcurs încă, deoarece puțini Martori locuiau pe atunci acolo. Plini de hotărâre, am început activitatea. În acea perioadă ofeream deseori sute de reviste pe lună. E adevărat că mulți oameni luau revistele doar ca să afle cine eram și ce încercam să le spunem. Totuși, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a răspândi semințele adevărului despre Regat, încrezători fiind că unele aveau să prindă rădăcini în inima oamenilor receptivi.

 În acest timp m-am împrietenit cu o soră taiwaneză pe nume Wen-hwa. Ea iubea adevărul și voia ca și ceilalți oameni să tragă foloase din mesajul Bibliei, asemenea ei. De aceea, i-a ajutat pe mulți misionari, inclusiv pe mine, să vorbească mai bine chineza. Am ajuns să o iubesc pe această soră capabilă și în 1974 ne-am căsătorit.

 Wen-hwa i-a ajutat pe misionari să fie mai eficienți în lucrarea de predicare. De exemplu, pentru a ne familiariza cu limba, ne-a ajutat să cunoaștem mai bine obiceiurile și gândirea taiwanezilor. Totodată, ne-a ajutat să ne adaptăm prezentările la teritoriul local, care era alcătuit în mare parte din budiști și taoiști. Majoritatea oamenilor practicau închinarea la strămoși și nu citiseră niciodată Biblia sau nici măcar nu văzuseră vreodată una. De aceea, le vorbeam mai mult despre Creator. Le dezvăluiam că numele său este Iehova și de ce putem fi siguri că el există. De exemplu, dacă un fermier sau un pescar spunea: „Depindem de cer pentru hrană”, noi răspundeam: „Cine este oare Cel ce ne dă hrană? Nu este el Dumnezeul Atotputernic, Cel care a creat toate lucrurile și care este demn de închinarea noastră?”.

 Cu trecerea timpului, eforturile noastre au fost răsplătite. Sămânța adevărului despre Regat a încolțit în multe inimi receptive. Unii dintre cei care studiau Biblia au luptat din greu să renunțe la convingeri false adânc înrădăcinate și la obiceiuri nebiblice. Însă, cu ajutorul misionarilor și al vestitorilor locali, ei au reușit, iar viața lor s-a îmbunătățit considerabil. (Ioan 8:32) Mulți frați au fost numiți ulterior bătrâni sau slujitorii auxiliari, iar numeroși alți frați și surori au început serviciul cu timp integral, unii dintre ei ajungând să slujească la filiala locală, sau Betel.

 Începând din 1976 am avut privilegiul de a sluji în Comitetul filialei din Taiwan, însă am rămas misionar în teritoriu. În 1981, eu și soția mea am fost invitați să slujim la Betel, unde am continuat să fiu membru al Comitetului filialei mulți ani. Am început serviciul cu timp integral cu peste 60 de ani în urmă. Mai bine de 50 dintre acești ani i-am petrecut în Taiwan și aproape 50 împreună cu draga mea soție. Fostul meu partener de misionariat și prieten, Ian Brown, și-a continuat aici serviciul cu timp integral până la moartea sa, în 2013.

 Eu și Wen-hwa încercăm să rămânem cât mai activi în serviciul nostru la Betel, în congregația de limbă chineză și în teritoriu. Îi mulțumim lui Iehova pentru aceste privilegii prețioase. El mi-a dat dorința și puterea de a-i slujii din toată inima încă din copilărie și continuă să o facă atât pentru mine, cât și pentru Wen-hwa în acești ani ai vârstei înaintate.