I-am spus preotului că s-ar putea să-l rănim pe șofer. El a răspuns: „Ucide-ți-l și ștergeți-vă mâinile de sânge cu sutana mea!”. Deși eram mândru că proveneam dintr-o familie de ortodocși greci, acele cuvinte dușmănoase m-au făcut mai târziu să părăsesc biserica. Acum, dacă stau să mă gândesc, îmi dau seama că acea situație m-a ajutat să aflu adevărul despre Iehova.

 Când eram adolescent, în orașul-port Tripoli trăiau mulți oameni de diferite culturi, limbi și religii. Fiecare familie era mândră de originile ei, iar familia mea nu făcea excepție. Eu și frații mei mai mari ne-am alăturat unui grup numit „Soldații credinței” a, care luptau împotriva Martorilor lui Iehova. Nu întâlnisem niciun Martor până atunci, dar preotul nostru spunea că sunt o bandă care se împotrivea Bisericii Ortodoxe a Greciei și că șeful lor era Iehova. Preotul ne tot zicea că trebuie să-i atacăm pe Martori când îi întâlnim.

 Fără să știu, trei dintre frații mei îi cunoscuseră pe Martorii lui Iehova. Însă, în loc să-i bată, au acceptat să studieze Biblia cu ei pentru a le dovedi că greșesc. Într-o seară, când m-am întors acasă, în sufragerie era o mulțime de Martori. Ei aveau o discuție biblică cu familia mea și cu câțiva vecini. Eram foarte supărat. Cum îndrăzneau frații mei să trădeze credința ortodoxă? Eram pe punctul de a pleca când un vecin, un bine cunoscut dentist, care era Martor, mi-a spus să stau jos și să ascult. Un prieten de familie citea cu voce tare Psalmul 83:18 chiar din Biblia mea. Atunci mi-am dat seama că preotul ne mințise. Iehova nu era nicidecum șeful unei bande. El era singurul Dumnezeu adevărat.

 Pentru că voiam să aflu mai multe despre Iehova, am început să particip la studiul biblic ținut la noi acasă de fratele Michel Aboud. Într-o zi, un prieten care asista și el la studiu a pus o întrebare care mă nedumerea de când eram mic. El a întrebat: „Zi-ne! Cine l-a creat pe Dumnezeu?”. Fratele Aboud a arătat spre o pisică ce torcea pe canapea. El a explicat că pisicile nu pot înțelege ce spun și ce gândesc oamenii. În mod asemănător, nici noi nu putem să înțelegem multe lucruri despre Dumnezeu. Această ilustrare simplă m-a ajutat să-mi dau seama de ce nu pot înțelege totul despre Iehova. Nu după mult timp, mi-am dedicat viața lui Iehova Dumnezeu și m-am botezat în 1946, la vârsta de 15 ani.

 În 1948, am început să lucrez cu Hanna, fratele meu, care avea un studio foto. Studioul său se afla în apropierea unui atelier de pictură al unui frate pe nume Najib Salem b. Najib a fost un predicator neînfricat până la moartea sa, care a avut loc la vârsta de 100 de ani. Când mergeam cu el în predicare la sate, eram impresionat de curajul lui, în pofida opoziției. Pe lângă asta, îl admiram că putea începe o conversație din Biblie cu oricine, indiferent de religie. Zelul lui mi-a influențat profund viața.

 Într-o zi, când eram la muncă, a trecut pe la noi Mary Shaayah, o soră libaneză din Statele Unite. Deși era o mamă ocupată cu multe treburi, era o pionieră zeloasă. Vizita ei mi-a schimbat viața! Mai bine de două ore, ea ne-a povestit experiențe din lucrare. Înainte de a pleca, Mary s-a uitat la mine și mi-a zis: „Milto, dacă tot ești celibatar, de ce nu începi pionieratul?”. I-am spus că n-am cum, pentru că trebuie să-mi câștig existența. Atunci m-a întrebat: „Cât timp ai stat cu mine în dimineața asta?”. „Cam două ore”, i-am răspuns. Ea mi-a zis: „Nu te-am văzut lucrând prea mult în acest timp. Dacă ai predica în fiecare zi circa două ore, ai putea fi pionier. Încearcă măcar un an, iar apoi vei hotărî dacă să continui sau nu”.

 Deși în cultura mea bărbații nu prea acceptau sfaturi de la femei, ceea ce mi-a spus mi s-a părut rezonabil. Două luni mai târziu, în ianuarie 1952, am început pionieratul. După un an și jumătate, am fost invitat să particip la cea de-a 22-a clasă a Școlii Galaad.

 După absolvire, am fost repartizat în Orientul Mijlociu. La mai puțin de un an, m-am căsătorit cu Doris Wood, o misionară veselă din Anglia, care slujea și ea în Orientul Mijlociu.

 La scurt timp după ce ne-am căsătorit, eu și Doris am fost repartizați în Alep (Siria). Întrucât lucrarea de predicare era interzisă aici, i-am cunoscut pe majoritatea celor cu care am studiat Biblia în urma unor recomandări.

 Într-o zi, am mers la o doamnă care era interesată de Biblie. Când a deschis ușa, am văzut că tremura de frică. Ea ne-a spus: „Aveți grijă! Polițiștii tocmai au trecut pe aici. Voiau să știe unde locuiți”. Era clar că poliția secretă știa unde țineam studii biblice. I-am sunat pe frații care supravegheau lucrarea de predicare în Orientul Mijlociu, iar ei ne-au sfătuit să părăsim cât mai repede țara. Deși ne părea rău că îi lăsam pe cei cu care studiam Biblia, am simțit grija iubitoare a lui Iehova.

 În 1955, am primit o nouă repartiție: Bagdad (Irak). Deși le puteam predica cu prudență tuturor oamenilor din Irak, ne-am concentrat asupra celor de religie creștină.

 De asemenea, încercam să purtăm conversații plăcute cu musulmanii la piață sau pe stradă. Deseori, Doris le împărtășea altora idei care le stârneau interesul. De exemplu, ea spunea: „Tata zicea că toți vom da socoteală pentru ce facem în fața Creatorului nostru”. (Romani 14:12) Apoi, ea spunea: „Această idee m-a ajutat mereu în viață. Dumneavoastră ce credeți?”.

 Aproape trei ani, am slujit cu bucurie în Bagdad, ajutându-i pe frații locali să organizeze cu discreție lucrarea de predicare. La casa de misionari, unde locuiam, țineam întruniri în arabă. Cât de bucuroși am fost că participau și persoane sincere din comunitatea asiriană, un grup etnic alcătuit în mare parte din creștini. Când au văzut cu ochii lor iubirea și unitatea care erau evidente la întruniri, și-au dat seama că eram într-adevăr discipoli ai lui Isus. (Ioan 13:35)

 Printre cei care au reacționat repede la mesajul de pace al Bibliei a fost Nicolas Aziz, un cap de familie blând și umil, cu origini armene și asiriene. Nicolas și soția lui, Helen, au acceptat imediat învățătura Bibliei potrivit căreia Iehova și Isus, Fiul său, sunt două ființe distincte. (1 Corinteni 8:5, 6) Îmi amintesc și acum ziua în care Nicolas și alte 20 de persoane s-au botezat în fluviul Eufrat.

 La un timp după lovitura de stat din 14 iulie 1958, care a dus la moartea regelui Faisal al II-lea al Irakului, am fost deportați în Iran. Timp de aproape șase luni, le-am predicat cu prudență străinilor.

 Chiar înainte de a pleca din Teheran, capitala Iranului, am fost dus la o secție de poliție pentru interogatoriu. Mi-am dat seama că fuseserăm tot timpul supravegheați. După interogatoriu, am luat legătura cu Doris și i-am spus că suntem în vizorul poliției. Am căzut de acord că era mai sigur să nu mă întorc acasă și să nu stăm împreună până la plecarea noastră din țară.

 Doris a găsit un loc sigur în care să stea până când urma să ne întâlnim la aeroport. Dar cum avea ea să ajungă acolo fără să fie văzută de poliție? Doris s-a rugat lui Iehova.

 Deodată, a început să plouă cu găleata, iar toată lumea s-a adăpostit, inclusiv polițiștii. Străzile erau acum pustii, iar Doris a putut să plece fără probleme. Doris a spus: „Acea rupere de nori a fost un adevărat miracol!”.

 După ce am plecat din Iran, am fost repartizați într-un alt teritoriu, unde le-am predicat oamenilor din diferite grupuri etnice și religioase. În 1961, slujeam în lucrarea itinerantă, vizitându-i pe frații din diferite zone ale Orientului Mijlociu.

 În perioada în care am predicat în Orientul Mijlociu, au fost multe ocazii în care am văzut cum i-a unit pe oameni spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Îmi amintesc discuțiile animate pe care le aveam cu doi palestinieni, Eddy și Nicolas, cu care studiam Biblia. Le plăcea să asiste la întruniri, dar nu după mult timp au întrerupt studiul biblic din cauza opiniilor lor politice ferme. M-am rugat lui Iehova să-i ajute să accepte adevărul. Când au înțeles că Dumnezeu avea să rezolve nu doar problemele palestinienilor, ci ale întregii omeniri, au reluat studiul. (Isaia 2:4) Ei au înlăturat sentimentele de mândrie națională și s-au botezat. Ulterior, Nicolas a devenit un supraveghetor de circumscripție zelos.

 În călătoriile noastre în diferite țări, eu și Doris am fost impresionați de credința fraților noștri. Întrucât au avut de înfruntat multe situații grele, am încercat să le aduc mângâiere în timpul vizitelor ca supraveghetor de circumscripție. (Romani 1:11, 12) Pentru a face aceasta, m-am străduit să nu mă consider superior lor. (1 Corinteni 9:22) Am fost foarte bucuros că i-am putut ajuta pe frații care aveau nevoie de încurajare.

 Cât de încântați am fost că mulți dintre cei cu care am studiat Biblia au devenit slujitori loiali ai lui Iehova! Câțiva dintre ei s-au mutat împreună cu familiile lor în alte țări, fugind de conflictele armate din țara lor. Însă ei s-au dovedit o adevărată binecuvântare pentru frații din teritoriile de limbă arabă din Australia, Canada, Europa și Statele Unite. În ultimii ani, unii dintre copiii lor s-au întors în unele zone din Orientul Mijlociu pentru a sluji unde este nevoie de evanghelizatori curajoși. Ce bucurie este să fim înconjurați de atât de mulți frați și surori care sunt pentru noi asemenea unor copii și nepoți spirituali!

 De-a lungul vieții, am simțit grija și îndrumarea lui Iehova în multe moduri. Sunt foarte recunoscător că el m-a ajutat să mă eliberez de sentimentul de mândrie națională și de prejudecățile pe care le-am avut în tinerețe. Instruirea pe care am primit-o de la frați curajoși și imparțiali m-a ajutat să le vorbesc despre adevărul biblic oamenilor din diferite medii. Călătorind dintr-o țară în alta, eu și Doris am avut multe incertitudini și dificultăți. Însă aceste situații ne-au învățat să ne bazăm în mod exclusiv pe Iehova Dumnezeu, nu pe noi înșine. (Psalmul 16:8)

 Când mă uit în urmă la zecile de ani în care i-am slujit lui Iehova, îmi dau seama cât de mult îi datorez Tatălui meu ceresc. Sunt întru totul de acord cu draga mea soție, Doris, care spune adesea că nimic n-ar trebui să ne împiedice să-i acordăm devoțiune exclusivă lui Iehova, nici măcar pericolul morții. Îi vom fi mereu recunoscători lui Iehova pentru că ne-a dat posibilitatea de a contribui la răspândirea unui mesaj de pace în Orientul Mijlociu. (Psalmul 46:8, 9) Privim viitorul cu încredere, fiind convinși că Iehova va continua să-i îndrume și să-i ocrotească pe toți cei care se bazează pe el. (Isaia 26:3)