Vestea ajunge la urechile lui Ilie: regele Ahab a murit. Ni-l putem imagina pe vârstnicul profet cu privirea pierdută, mângâindu-și ușor barba, în timp ce retrăiește tot ce a pătimit din cauza acestui rege rău de-a lungul a zeci de ani. Își amintește cum a fost amenințat și hăituit, ajungând chiar la un pas de moarte! Totul fusese pus la cale de Ahab și de Izabela, regina lui. La porunca acesteia, mulți dintre profeții lui Iehova au fost uciși, iar regele nu încercase deloc să o împiedice. Mânați de lăcomie, cei doi au pus la cale uciderea lui Nabot, un bărbat drept și nevinovat, precum și a fiilor acestuia. De aceea, Ilie a anunțat un mesaj de judecată din partea lui Iehova împotriva lui Ahab și a întregii lui dinastii. Acum, cuvintele lui Dumnezeu s-au împlinit. Ahab a murit exact așa cum prezisese Iehova. (1 Regi 18:4; 21:1-26; 22:37, 38; 2 Regi 9:26)

 Totuși, Ilie știa că avea nevoie de perseverență și pe mai departe. Izabela era încă în viață și continua să exercite o influență malefică asupra familiei ei și asupra națiunii. Pe Ilie îl așteptau alte încercări. În plus, mai avea multe să-l învețe pe tovarășul său, Elisei, care urma să-i succeadă ca profet. Dar să analizăm trei dintre ultimele însărcinări primite de Ilie. Observând cum l-a ajutat credința să persevereze, vom înțelege cum ne putem întări și noi credința ca să putem persevera în aceste vremuri tulburi.

 Ahazia, fiul lui Ahab și al Izabelei, este acum rege peste Israel. În loc să învețe din greșelile nesăbuite ale părinților lui, el le urmează exemplul rău. (1 Regi 22:52) Ca și ei, Ahazia se închină la Baal. Închinarea la Baal presupunea tot felul de practici degradante, care vădeau o lipsă totală de loialitate față de Iehova, practici cum ar fi prostituția la templu și chiar sacrificarea copiilor. Exista oare ceva care să-l facă pe Ahazia să se schimbe și să întoarcă poporul la Iehova?

 Asupra arogantului rege se abate pe neașteptate tragedia. Ahazia cade prin grilajul camerei sale de pe acoperiș și se accidentează grav. Aflat la un pas de moarte, el tot nu se îndreaptă spre Iehova pentru ajutor. Din contră, trimite mesageri la Ecron, un oraș filistean dușman, ca să-l întrebe pe zeul Baal-Zebub dacă mai poate spera să se facă bine. În ochii lui Iehova, regele a întrecut orice limită. De aceea, Iehova trimite un înger la Ilie, cerându-i să le iasă mesagerilor în cale. Profetul îi trimite înapoi la rege cu un mesaj aspru. Ahazia păcătuise peste măsură, acționând ca și cum Israelul n-ar fi avut un Dumnezeu. De aceea, Iehova decide că Ahazia nu se va mai da jos din patul de suferință. (2 Regi 1:2-4)

 Fără să dea vreun semn de căință, Ahazia întreabă: „Cum arăta omul care a urcat în întâmpinarea voastră și care v-a spus aceste cuvinte?”. Mesagerii descriu veșmântul simplu al profetului, iar Ahazia spune imediat: „Era Ilie”. (2 Regi 1:7, 8) Demn de remarcat este că Ilie ducea o viață simplă, axată pe serviciul adus lui Dumnezeu, astfel că putea fi identificat cu ușurință chiar și numai după haine. Cu siguranță, nu se poate spune același lucru și despre Ahazia și părinții lui, care erau lacomi și materialiști. Exemplul lui Ilie ne amintește să trăim în armonie cu sfatul lui Isus de a ne păstra o viață simplă, având ochii ațintiți asupra a ceea ce contează cu adevărat. (Matei 6:22-24)

 Mânat de dorința răzbunării, Ahazia trimite un grup de 50 de soldați, sub comanda unei căpetenii, să-l aresteze pe Ilie. Ei îl găsesc ‘stând pe vârful muntelui’. a Căpetenia îi poruncește tăios în numele regelui: „Coboară!”. Porunca pare a fi un ordin de execuție. E de necrezut: chiar dacă știu că Ilie este un „om al adevăratului Dumnezeu”, soldații consideră că pot să-l amenințe și să-l intimideze. Ce greșeală! Ilie îi spune căpeteniei: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din ceruri și să vă mistuie, pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi!”. Dumnezeu acționează imediat. „Un foc a coborât din ceruri și i-a mistuit, pe el și pe cei cincizeci de oameni ai lui.” (2 Regi 1:9, 10) Tragicul sfârșit al soldaților ne amintește că Iehova nu tratează cu superficialitate situațiile în care slujitorii săi sunt disprețuiți sau batjocoriți. (1 Cronici 16:21, 22)

 Ahazia trimite o altă căpetenie, cu 50 de soldați, care dă dovadă de și mai multă nesăbuință decât prima. Căpetenia nu a învățat nimic din moartea celor 51 de bărbați, deși probabil că cenușa lor este încă acolo. Apoi, nu numai că repetă ordinul disprețuitor dat de cealaltă căpetenie, dar și adaugă cuvântul „repede”. Câtă nesăbuință! Toți acești bărbați pier la fel ca primul grup. Dar și mai nesăbuit este regele. Neînduplecat, trimite al treilea grup de soldați. Din fericire, căpetenia lor este un bărbat înțelept. Cu umilință, îi cere lui Ilie să-i cruțe pe el și pe oamenii lui. Fiind un om al lui Dumnezeu, Ilie arată îndurare, la fel ca Iehova. Îngerul lui Iehova îi spune lui Ilie să meargă cu acești soldați la rege. Ilie ascultă și repetă judecata lui Iehova în fața răului rege. Ca împlinire a cuvintelor lui Dumnezeu, Ahazia moare, după doar doi ani de domnie. (2 Regi 1:11-17)

 Cum a perseverat Ilie în mijlocul unui popor răzvrătit și încăpățânat? Cu siguranță, răspunsul la această întrebare ne e de folos și nouă. Nu ne simțim oare descurajați când cineva drag acționează nesăbuit și continuă să urmeze o cale greșită? Cum putem persevera în pofida dezamăgirii? Să ne gândim unde l-au găsit soldații pe Ilie: „pe vârful muntelui”. Nu putem afirma categoric de ce se afla Ilie acolo, dar, fiind un om al rugăciunii, el a simțit probabil că acel loc liniștit și izolat îi oferea ocazia potrivită de a se apropia de Dumnezeul său iubit. (Iacov 5:16-18) Și noi ne putem face timp cu regularitate să fim singuri cu Dumnezeu, chemându-l pe nume și vorbindu-i despre grijile și necazurile noastre. Astfel, vom putea persevera în mijlocul celor ce acționează în mod nesăbuit și au un comportament autodistructiv.

 A sosit momentul însă ca Ilie să renunțe la însărcinarea lui de profet. Să vedem ce se întâmplă în continuare. El și Elisei lasă în urmă orașul Ghilgal. La un moment dat, Ilie îi spune lui Elisei să rămână în acel loc, în timp ce el urmează să se ducă la Betel, aflat la circa 11 km distanță. Elisei îi răspunde cu hotărâre: „Viu este Iehova și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!”. După ce ajung la Betel, Ilie îi spune lui Elisei că va pleca singur la Ierihon, aflat la vreo 22 km depărtare. Elisei răspunde ca mai înainte. Scena se repetă a treia oară la Ierihon, când Ilie îi spune lui Elisei că va pleca la Iordan, la 8 km depărtare. Tânărul e hotărât să nu-l părăsească pe profet nici de data aceasta! (2 Regi 2:1-6)

 Elisei demonstrează o calitate esențială: iubirea loială. Este genul de iubire arătat de Rut față de Naomi, acea iubire care determină pe cineva să se atașeze strâns de obiectul iubirii sale și, indiferent de situație, să nu-l abandoneze. (Rut 1:15, 16) Toți slujitorii lui Dumnezeu trebuie să manifeste această calitate, azi mai mult ca oricând. Înțelegem noi importanța acestui fapt, la fel ca Elisei?

 Cu siguranță că Ilie s-a simțit încurajat văzând iubirea loială a tânărului său colaborator. Rămânând atașat de Ilie, Elisei are privilegiul să vadă ultimul miracol înfăptuit de el. De pe malul râului Iordan, care are și locuri unde apa e adâncă și curge rapid, Ilie lovește apa cu veșmântul său de profet. Apele râului se despart! La miracol asistă și „cincizeci de bărbați dintre fiii profeților”, aparținând, probabil, unui grup tot mai numeros de bărbați ce sunt instruiți pentru a organiza închinarea adevărată în țară. (2 Regi 2:7, 8) S-ar putea ca Ilie să fie cel care coordonează acest program de instruire. Cu câțiva ani înainte, el crezuse că era singurul bărbat fidel din țară. De atunci, Iehova l-a răsplătit pentru perseverența sa, acesta putând să vadă progresul înregistrat în rândul slujitorilor lui Iehova. (1 Regi 19:10)

 După ce trec Iordanul, Ilie îi spune lui Elisei: „Cere ce să fac pentru tine înainte de a fi luat de lângă tine”. Ilie știa că venise vremea să plece. Nu e deloc invidios pe tânărul său prieten pentru privilegiile și poziția de care urmează să se bucure, ci e dornic să-l ajute. Elisei îi cere lui Ilie un singur lucru: „Să vină, te rog, peste mine două părți din spiritul tău”. (2 Regi 2:9) În realitate, el nu cere o măsură dublă de spirit sfânt, ci face referire la partea de moștenire ce-i revenea întâiului născut. Acesta primea, potrivit legii, partea cea mai mare din moștenire, adică o parte dublă, pentru a se putea achita de noua responsabilitate de cap de familie. (Deuteronomul 21:17) În calitate de moștenitor spiritual al lui Ilie, Elisei înțelege necesitatea de a avea curajul acestuia pentru a se putea achita de viitoarele însărcinări.

 Cu umilință, Ilie lasă totul în seama lui Iehova. Dacă Iehova va permite ca Elisei să vadă cum îl va lua de lângă el, înseamnă că răspunsul lui Dumnezeu la cererea lui Elisei este afirmativ. Nu trece mult, și, în timp ce acești doi prieteni vechi ‘merg și vorbesc’, se întâmplă ceva uluitor. (2 Regi 2:10, 11)

 Cerul se luminează, iar o strălucire stranie se apropie tot mai mult de ei. Brusc, se iscă o vijelie și un zgomot șuierător umple văzduhul. Un obiect strălucitor se îndreaptă cu viteză spre cei doi, despărțindu-i. Nu le vine să-și creadă ochilor! Își dau seama că în fața lor se află un vehicul, un car ca de foc. Ilie știe că e timpul să plece. Se va urca în car? Relatarea biblică nu ne spune ce a făcut. În orice caz, Ilie simte că e luat pe sus de vijelie, fiind purtat tot mai sus!

 Elisei privește uimit. Întrucât e martorul acestei scene uluitoare, el înțelege că Iehova avea să-i dea „două părți” din spiritul lui Ilie. Dar acum e prea trist ca să se gândească la asta. El nu știe unde se duce dragul său prieten, însă probabil își dă seama că nu-l va mai vedea niciodată. El strigă: „Părinte, părinte, carul de război al lui Israel și călăreții săi!”. Privește neputincios cum mentorul său drag se pierde în depărtare. Apoi, Elisei își sfâșie hainele în semn de durere. (2 Regi 2:12)

 Aude oare Ilie, în timp ce se înalță spre cer, strigătul deznădăjduit al tânărului său prieten? Îi dau oare lacrimile? Indiferent ce reacție a avut, Ilie știe sigur că a putut suporta grelele încercări pentru că a avut alături un asemenea prieten. Ce lecție bună pentru noi! Să legăm și noi prietenii cu persoane care îl iubesc pe Dumnezeu și care se străduiesc să facă voința sa.

 Unde s-a dus Ilie? Potrivit învățăturilor unor religii, el a fost luat la cer, lângă Dumnezeu. Însă acest lucru nu poate fi adevărat. Secole mai târziu, Isus Cristos a spus că nimeni nu urcase la cer până atunci. (Ioan 3:13) Așadar, când citim că „Ilie a urcat la cer într-o vijelie”, trebuie să ne întrebăm: Care cer? (2 Regi 2:11) În Biblie, termenul „cer” nu se referă doar la locul unde se află Iehova, ci și la cerul fizic, la atmosfera pământului. (Psalmul 147:8) La acest cer a urcat Ilie. Ce s-a întâmplat după aceea?

 Iehova l-a „transferat” pe profetul său iubit într-o nouă repartiție, mai exact în regatul vecin, Iuda. Potrivit relatării biblice, aproximativ șapte ani mai târziu, Ilie era încă activ în această repartiție. La cârma acestui regat se afla pe atunci răul rege Ioram. El se căsătorise cu fiica lui Ahab și a Izabelei, astfel că influența lor rea se făcea încă simțită. Iehova l-a însărcinat pe Ilie să scrie o scrisoare de judecată împotriva lui Ioram. Așa cum fusese prezis, Ioram a avut parte de o moarte groaznică. Mai mult, relatarea se încheie spunând că nimeni ‘nu a regretat’ moartea lui. (2 Cronici 21:12-20)

 Ce contrast izbitor între acest bărbat rău și Ilie! Nu știm cum și când a murit Ilie, dar știm că nu a murit ca Ioram, a cărui moarte nu a fost deplânsă de nimeni. Lui Elisei i-a lipsit mult prietenul său drag, ca de altfel și multor altor profeți fideli. Iehova însuși l-a prețuit nespus pe Ilie, întrucât, după circa 1 000 de ani, el a folosit în viziunea transfigurării imaginea acestui profet. (Matei 17:1-9) Ce putem învăța de la Ilie? Și cum putem avea acea credință care să ne ajute să perseverăm în pofida greutăților? E important să legăm prietenii strânse cu cei ce îl iubesc pe Dumnezeu, să ne concentrăm asupra serviciului adus lui Iehova și să ne rugăm frecvent și din toată inima. Fie ca toți să găsim un loc permanent în inima iubitorului nostru Dumnezeu, Iehova!