Cu privirea ațintită spre cer, Maria Magdalena își șterge lacrimile. Domnul ei iubit este atârnat pe un stâlp. Deși este amiază, într-o zi de primăvară, „peste tot pământul s-a făcut întuneric”. (Luca 23:44, 45) Maria Magdalena își strânge veșmântul pe umeri și se apropie de celelalte femei. Întunericul de trei ore nu poate fi cauzat de o eclipsă de soare, care durează doar câteva minute. Probabil că ea și ceilalți oameni care stau lângă Isus încep să audă urletele animalelor nopții, care nu se aud de obicei în timpul zilei. Cuprinși de frică, unii dintre cei prezenți spun: „Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. (Matei 27:54) Este posibil ca discipolii lui Isus, dar și alții, să se fi gândit că Iehova însuși își manifesta astfel durerea și dezaprobarea față de tratamentul crud la care fusese supus Fiul său.

 Maria Magdalena nu-l poate privi pe Isus atârnat pe stâlp, dar nici nu poate pleca. (Ioan 19:25, 26) Isus suportă chinuri de nedescris, iar mama lui are nevoie de sprijin și de consolare.

 După tot ce făcuse Isus pentru ea, Maria Magdalena era dispusă să facă orice pentru el. Cândva fusese o femeie nefericită și disprețuită, însă Isus îi schimbase viața. I-a redat demnitatea și i-a dat un scop. Maria Magdalena era acum o femeie cu o credință puternică. Cum s-a întâmplat acest lucru? Și ce putem învăța noi din exemplul ei de credință?

 Povestea Mariei Magdalena începe cu un dar. Isus i-a dăruit libertatea, scăpând-o de o viață de coșmar. În zilele acelea, influența demonilor era foarte puternică. Mulți oameni erau atacați de spiritele rele, iar unii chiar erau posedați de demoni, care preluau controlul asupra lor. Nu știm cum și-au manifestat demonii influența asupra Mariei Magdalena, însă știm că biata femeie fusese posedată de șapte spirite rele și perverse, care o hărțuiau. Iar Isus Cristos a eliberat-o! (Luca 8:2)

 Maria Magdalena era, în sfârșit, liberă, gata să înceapă o viață nouă! Dar cum își putea arăta recunoștința? Ea a devenit un discipol al lui Isus, urmându-l cu loialitate. De asemenea, s-a oferit să ajute atunci când a observat o necesitate. Isus și apostolii aveau nevoie de hrană, de îmbrăcăminte și de un loc unde să doarmă peste noapte. Ei nu erau bogați și nici nu lucrau ca să se întrețină. Așadar, pentru a se putea concentra asupra activității de predicare și de predare, ei aveau nevoie de sprijin material.

 Maria Magdalena și multe alte femei s-au îngrijit de necesitățile apostolilor ‘slujindu-le cu bunurile lor’. (Luca 8:1, 3) Probabil că unele dintre ele aveau posibilități materiale mai mari. Biblia nu precizează dacă aceste femei pregăteau mâncare, spălau haine sau se ocupau de cazare în satele prin care treceau. Cert este că ele s-au oferit de bunăvoie să sprijine acest grup format din aproximativ 20 de persoane. Astfel, Isus și apostolii s-au putut concentra asupra lucrării de predicare. Desigur, Maria Magdalena era conștientă că nu-l putea răsplăti pe Isus pentru tot ce făcuse pentru ea. Totuși, simțea o mare satisfacție știind că făcea tot ce-i stătea în putință!

 În prezent, mulți oameni îi disprețuiesc pe cei ce fac o muncă umilă în folosul altora. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile în felul acesta. Cât de bucuros trebuie să fi fost el când a văzut spiritul de dăruire al Mariei Magdalena și dispoziția ei de a face tot ce-i stătea în putință pentru a-i susține pe Isus și pe apostoli! Și astăzi, mulți creștini fideli fac cu bucurie o muncă umilă în folosul altora. Uneori, putem face mult bine cuiva ajutându-l în mod practic sau chiar spunându-i o vorbă bună. Iehova prețuiește astfel de gesturi! (Proverbele 19:17; Evrei 13:16)

 Maria Magdalena a fost una dintre numeroasele femei care l-au însoțit pe Isus la Ierusalim pentru a sărbători Paștele în 33 e.n. (Matei 27:55, 56) Cu siguranță, ea a fost îngrozită când a auzit că Isus fusese arestat și judecat în cursul nopții. Dar asta nu era tot! Cedând la presiunile conducătorilor religioși evrei și ale mulțimii influențate de aceștia, guvernatorul Ponțiu Pilat îl condamnase pe Isus la o moarte crudă pe stâlpul de tortură. Este foarte posibil ca Maria Magdalena să fi văzut cum Stăpânul ei, plin de sânge și extenuat, înainta cu greu pe străzile orașului, târând după el stâlpul lung pe care urma să fie executat. (Ioan 19:6, 12, 15-17)

 La locul execuției, după ce întunericul se așternuse în miezul zilei, Maria Magdalena și celelalte femei stăteau „lângă stâlpul de tortură al lui Isus”. (Ioan 19:25) Maria Magdalena, care a rămas acolo până la sfârșit, l-a văzut și l-a auzit pe Isus când i-a dat-o în grijă pe mama sa lui Ioan, apostolul iubit. L-a auzit pe Isus și când a strigat în agonie către Tatăl său. De asemenea, i-a auzit ultimele cuvinte, rostite triumfător chiar înainte să moară: „S-a împlinit!”. Durerea Mariei Magdalena era sfâșietoare. Cu toate acestea, se pare că ea a rămas acolo și după ce Isus a murit. Mai târziu, o găsim lângă un mormânt nou, unde un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, pusese trupul neînsuflețit al lui Isus. (Ioan 19:30; Matei 27:45, 46, 57-61)

 Din exemplul Mariei Magdalena învățăm ce putem face pentru frații noștri care trec prin încercări grele. Probabil, nu putem împiedica o tragedie sau nu putem înlătura durerea cuiva. Totuși, putem manifesta compasiune și curaj. Într-o situație dificilă, simpla prezență a unui prieten plin de empatie poate fi de mare ajutor. Când suntem alături de un prieten care suferă, demonstrăm o credință puternică și îi aducem multă mângâiere. (Proverbele 17:17)

 Maria Magdalena a fost una dintre femeile care au cumpărat mirodenii ca să ungă corpul lui Isus după ce acesta a fost pus în mormânt. (Marcu 16:1, 2; Luca 23:54-56) În ziua de după sabat, ea s-a sculat dis-de-dimineață. Parcă o vedem cum merge pe străzile întunecate ale orașului, împreună cu celelalte femei, îndreptându-se spre mormântul lui Isus. Pe drum, femeile se întrebau cum aveau să rostogolească piatra grea de la intrarea în mormânt. (Matei 28:1; Marcu 16:1-3) Totuși, asta nu le-a făcut să se întoarcă din drum. Evident, credința le-a determinat să facă tot ce le stătea în putere, lăsând restul în seama lui Iehova.

 Probabil că Maria Magdalena a ajuns la mormânt înaintea celorlalte femei. Aici a rămas uluită! Piatra era dată la o parte, iar mormântul, gol! Fără să stea pe gânduri, Maria Magdalena a alergat la Petru și la Ioan ca să le spună ce se întâmplase. Parcă o și auzim cum le-a zis cu sufletul la gură: „L-au luat pe Domnul din mormântul de amintire și nu știm unde l-au pus”. Atunci Petru și Ioan au pornit în goană spre mormânt. Ajunși aici, s-au convins că era gol, după care s-a dus fiecare la casa lui. a (Ioan 20:1-10)

 Maria Magdalena s-a întors la mormânt. Nu-i venea să plece de acolo. Stătea singură în fața mormântului gol, în liniștea apăsătoare a dimineții. Simțindu-se copleșită, a izbucnit în plâns. Nu putea să creadă că Domnul ei nu mai era, așa că s-a aplecat puțin ca să arunce o privire în mormânt. Însă a rămas înmărmurită: în mormânt erau doi îngeri îmbrăcați în alb! Aceștia au întrebat-o: „De ce plângi?”. Nedumerită, ea a repetat ce le spusese apostolilor: „L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus”. (Ioan 20:11-13)

 După ce a spus aceste lucruri, ea s-a întors și a văzut că un bărbat stătea în spatele ei. Întrucât nu-l cunoștea, a crezut că era grădinarul. Bărbatul a întrebat-o cu bunătate: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”. Maria Magdalena i-a răspuns: „Domnule, dacă tu l-ai dus de aici, spune-mi unde l-ai pus și îl voi lua”. (Ioan 20:14, 15) Să ne gândim puțin: Ar fi putut această femeie să ia și să ducă singură trupul lui Isus Cristos, care fusese un bărbat puternic și solid? Maria Magdalena nu a stat să se gândească la aceste lucruri. Ea știa doar că trebuia să facă tot ce putea.

 Când ne confruntăm cu obstacole și necazuri ce par să depășească puterile noastre, am putea imita exemplul Mariei Magdalena. Dacă ne concentrăm asupra slăbiciunilor și a limitelor noastre, frica și nesiguranța ne-ar putea paraliza. Dar dacă suntem hotărâți să facem tot ce depinde de noi și dacă lăsăm restul în mâinile Dumnezeului nostru, vom reuși să facem mult mai mult decât ne putem imagina. (2 Corinteni 12:10; Filipeni 4:13) Și, cel mai important, îi vom fi plăcuți lui Iehova. Maria Magdalena i-a fost, cu siguranță, plăcută lui Iehova, iar el a răsplătit-o într-un mod cu totul neașteptat.

 Bărbatul care stătea în fața Mariei Magdalena nu era grădinarul. Era Domnul ei, pentru care avea afecțiune; el fusese cândva tâmplar, apoi învățător. Dar Maria Magdalena nu l-a recunoscut, așa că a vrut să plece. Ea nu avea cum să înțeleagă ce se întâmplase: Isus fusese înviat ca ființă spirituală puternică. De aceea, se materializase într-un corp uman, dar nu în corpul pe care îl jertfise. În zilele emoționante care au urmat după învierea sa, Isus li s-a arătat unora care îl cunoșteau bine, dar, de regulă, nu a fost recunoscut. (Luca 24:13-16; Ioan 21:4)

 Cum a ajutat-o Isus pe Maria Magdalena să-l recunoască? Prin modul în care a rostit numele „Maria”. Ea s-a întors și a strigat: „Rabuni!”, un cuvânt ebraic cu care, fără îndoială, i se adresase lui Isus de nenumărate ori. Era Învățătorul ei iubit! Cuprinsă de bucurie, l-a apucat strâns și nu a vrut să-i mai dea drumul. (Ioan 20:16)

 Cunoscându-i gândurile, Isus i-a zis: „Nu te mai prinde de mine!”. Cu siguranță, el a rostit aceste cuvinte pe un ton cald, poate chiar zâmbind. Apoi s-a eliberat cu blândețe din strânsoarea ei și i-a spus: „N-am urcat încă la Tatăl”. Nu sosise timpul să plece la cer. Mai avea de făcut unele lucruri pe pământ și dorea ca Maria Magdalena să-i fie de ajutor. Fără îndoială, ea era ochi și urechi! Isus i-a zis: „Du-te la frații mei și spune-le: «Eu urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru»”. (Ioan 20:17)

 Ce privilegiu i-a acordat Stăpânul ei! Maria Magdalena s-a numărat printre primii discipoli care l-au văzut pe Isus înviat și acum trebuia să le ducă vestea și celorlalți. Ne putem imagina cu câtă bucurie și cu cât entuziasm a plecat ea în căutarea lor! Cu sufletul la gură, Maria Magdalena a rostit cuvintele care au rămas adânc întipărite în mintea ei și a celorlalți: „L-am văzut pe Domnul!”. Ea le-a relatat cu însuflețire discipolilor tot ce îi spusese Isus, cuvintele ei completând relatarea celorlalte femei care fuseseră la mormântul gol al lui Isus. (Luca 24:1-3, 10; Ioan 20:18)

 Dar cum au reacționat bărbații? La început, nu prea bine. Biblia spune: „Cuvintele acestea li se păreau lipsite de sens și nu le credeau pe femei”. (Luca 24:11) Discipolii nu erau rău intenționați, dar fuseseră influențați de societatea în care trăiau, care punea la îndoială credibilitatea femeilor. Potrivit tradiției rabinice, unei femei nu-i era permis să depună mărturie la un proces. Probabil că apostolii nici nu-și dădeau seama cât de influențați erau de acele concepții. Dar Isus și Tatăl său nu au astfel de prejudecăți. Ca dovadă, ei i-au acordat un mare privilegiu acestei femei fidele!

 Maria Magdalena nu s-a supărat văzând reacția bărbaților. Știa că Stăpânul ei avea încredere în ea și asta îi era de ajuns. Tuturor continuatorilor lui Isus li s-a încredințat responsabilitatea de a transmite un mesaj, „vestea bună despre regatul lui Dumnezeu”. (Luca 8:1) Isus nu le-a promis continuatorilor săi că toți oamenii aveau să-i creadă sau să aprecieze lucrarea lor. Dimpotrivă, i-a avertizat că vor fi persecutați. (Ioan 15:20, 21) Prin urmare, este bine să urmăm exemplul Mariei Magdalena. Cu toate că unii dintre frații ei spirituali n-au crezut-o la început, ea nu a permis acestui lucru să-i răpească bucuria de a le împărtăși vestea bună despre învierea lui Isus!

 Mai târziu, Isus li s-a arătat apostolilor săi, iar apoi și altor discipoli. La un moment dat, el s-a arătat la peste 500 de discipoli odată! (1 Corinteni 15:3-8) Fără îndoială, credința Mariei Magdalena se întărea cu fiecare nouă apariție a lui Isus, indiferent că era martoră la eveniment sau că auzea despre el. Foarte probabil, ea s-a numărat printre femeile despre care se spune că au fost prezente la întrunirea de la Ierusalim în ziua Penticostei, când spiritul sfânt a fost turnat peste continuatorii lui Isus. (Faptele 1:14, 15; 2:1-4)

 Oricum au stat lucrurile, avem toate motivele să credem că Maria Magdalena și-a păstrat credința până la sfârșit. Fie ca toți să fim hotărâți să-i urmăm exemplul! Vom imita credința ei dacă ne arătăm recunoștința pentru tot ce a făcut Isus în folosul nostru și dacă le slujim altora cu umilință, bazându-ne pe ajutorul lui Dumnezeu.