Ce spune Biblia despre incinerare?
Răspunsul Bibliei
Biblia nu oferă nicio îndrumare concretă referitoare la incinerare. Ea nu impune nici îngroparea, nici incinerarea.
În Biblie găsim relatări despre slujitori fideli ai lui Dumnezeu care i-au înmormântat pe cei dragi. De exemplu, Avraam a făcut mari eforturi pentru a cumpăra un loc unde s-o îngroape pe Sara, soția lui. (Geneza 23:2-20; 49:29-32)
În Biblie sunt menționate și persoane fidele care au ars rămășițele celor decedați. De exemplu, când regele Saul al Israelului și trei fii ai săi au fost uciși în război, dușmanii nu au arătat respect față de trupurile lor neînsuflețite. Însă unii soldați israeliți fideli, când au auzit ce se întâmplase, au recuperat trupurile lui Saul și ale fiilor săi și le-au ars, iar apoi le-au îngropat rămășițele. (1 Samuel 31:8-13) Biblia arată că acest mod de acțiune a fost potrivit. (2 Samuel 2:4-6)
Concepții greșite despre incinerare
Concepție greșită: Incinerarea denotă lipsă de respect față de corpul persoanei decedate.
Adevăr: Biblia spune că persoanele care mor se întorc în țărână, descriind astfel procesul natural de descompunere al unui cadavru. (Geneza 3:19) Incinerarea grăbește acest proces, transformând corpul în cenușă, sau țărână.
Concepție greșită: În timpurile biblice, doar oamenii dezaprobați de Dumnezeu erau incinerați.
Adevăr: Trupurile neînsuflețite ale unor persoane infidele, precum Acan și membrii familiei sale, au fost arse. (Iosua 7:25) Însă aceasta a constituit mai degrabă o excepție decât o regulă. (Deuteronomul 21:22, 23) Așa cum s-a amintit mai sus, chiar și trupurile unor bărbați fideli, precum Ionatan, fiul regelui Saul, au fost arse.
Concepție greșită: Dacă o persoană este incinerată, Dumnezeu nu o poate readuce la viață.
Adevăr: Capacitatea lui Dumnezeu de a-i învia pe morți este nelimitată. Pentru el nu are importanță dacă o persoană a fost îngropată, incinerată, devorată de animale sălbatice sau dacă s-a înecat în mare. (Revelația 20:13) Cel Atotputernic poate să creeze cu ușurință un nou corp pentru persoana respectivă. (1 Corinteni 15:35, 38)