Cine este Iehova?

REDARE

Cine este Iehova?

Răspunsul Bibliei

Iehova este adevăratul Dumnezeu prezentat în Biblie, Creatorul tuturor lucrurilor (Revelația 4:11). Profeții Avraam și Moise, precum și Isus i-au adus închinare (Geneza 24:27; Exodul 15:1, 2; Ioan 20:17). El este Dumnezeul oamenilor de pe „tot pământul”, nu al unui singur popor (Psalmul 47:2).

Iehova este numele unic al lui Dumnezeu, revelat în Biblie (Exodul 3:15; Psalmul 83:18). Acesta provine dintr-un verb ebraic care înseamnă „a deveni”, iar mulți erudiți susțin că numele înseamnă „El face să devină”. Această semnificație se potrivește foarte bine rolului lui Iehova de Creator și de Împlinitor al scopului său (Isaia 55:10, 11). Biblia ne ajută și să cunoaștem Persoana care poartă acest nume, mai ales principala sa calitate: iubirea (Exodul 34:5-7; Luca 6:35; 1 Ioan 4:8).

Numele „Iehova” reprezintă traducerea în română a numelui lui Dumnezeu din ebraică, cele patru litere, יהוה (YHWH), cunoscute ca Tetragrama. Nu se cunoaște pronunția exactă a numelui divin în ebraica veche. Totuși, în limba engleză, forma „Jehovah” este folosită de mult timp, apărând pentru prima dată în traducerea Bibliei realizată de William Tyndale în 1530. În limba română, Sânta Scriptură 1874 folosește forma numelui divin „Iehova”. a

De ce nu se cunoaște pronunția numelui lui Dumnezeu în ebraica veche?

Ebraica veche se scria fără vocale, folosindu-se doar consoane. Cititorul vorbitor de ebraică putea adăuga cu ușurință vocalele corespunzătoare. Totuși, după încheierea redactării Scripturilor ebraice (Vechiul Testament), unii evrei au adoptat ideea superstițioasă conform căreia era greșit să se rostească numele lui Dumnezeu. Când citeau cu voce tare un verset care conținea numele divin, ei îl înlocuiau cu termeni ca „Domnul” sau „Dumnezeu”. Odată cu trecerea secolelor, această superstiție s-a răspândit, iar pronunția originală s-a pierdut. b

Unii cred că numele divin se pronunța „Iahve”, în timp ce alții sugerează pronunții diferite. Într-un sul de la Marea Moartă ce conține un fragment din cartea Leviticul în greacă, numele divin este transliterat Iao. În afară de această formă, unii scriitori greci din primele secole au sugerat și pronunțiile Iae, Iabé și Iaoué, însă nu există dovezi că vreuna dintre ele ar constitui pronunția din ebraica veche. c

Concepții greșite despre folosirea numelui lui Dumnezeu în Biblie

Concepție greșită: Traducerile care folosesc termenul „Iehova” au adăugat acest nume.

Adevăr: Tetragrama, cuvântul ebraic care constituie numele lui Dumnezeu, apare de aproximativ 7 000 de ori în Biblie. d În majoritatea traducerilor, numele lui Dumnezeu a fost scos în mod arbitrar și înlocuit cu un titlu, precum „Domnul”.

Concepție greșită: Dumnezeul Atotputernic nu are nevoie de un nume unic.

Adevăr: Însuși Dumnezeu i-a inspirat pe scriitorii biblici să-i folosească numele de mii de ori și îi îndeamnă pe cei care i se închină să folosească acest nume (Isaia 42:8; Ioel 2:32; Maleahi 3:16; Romani 10:13). De fapt, Dumnezeu i-a condamnat pe profeții falși care au încercat să-l facă pe poporul lui să-i uite numele (Ieremia 23:27).

Concepție greșită: Urmând tradiția evreilor, numele lui Dumnezeu ar trebui să fie eliminat din Biblie.

Adevăr: Este adevărat că unii scribi evrei au refuzat să pronunțe numele divin. Totuși, nu l-au eliminat din copiile manuscriselor biblice realizate de ei. În orice caz, Dumnezeu nu vrea ca noi să urmăm tradiții omenești care nu corespund poruncilor sale (Matei 15:1-3).

Concepție greșită: Numele divin nu ar trebui folosit în Biblie deoarece nu se cunoaște pronunția exactă în ebraică.

Adevăr: Acest raționament lasă să se înțeleagă că Dumnezeu se așteaptă ca oameni care vorbesc limbi diferite să-i pronunțe numele la fel. Biblia însă arată că slujitorii lui Dumnezeu din trecut au vorbit limbi diferite și au pronunțat numele proprii în moduri diferite.

Să luăm ca exemplu numele judecătorului israelit Iosua. Creștinii din secolul I care vorbeau ebraica trebuie să-i fi pronunțat numele Yehoshúa, iar cei care vorbeau greaca, Iesoús. În Biblie este folosită traducerea în greacă a numelui ebraic Iosua, ceea ce demonstrează că creștinii au acționat în mod practic și au pronunțat numele proprii așa cum se obișnuia în limba lor (Faptele 7:45; Evrei 4:8).

Același principiu se poate aplica și în cazul traducerii numelui divin. Mult mai important decât pronunția exactă a numelui lui Dumnezeu este să i se acorde acestui nume locul care i se cuvine în Biblie.

a În traducerea primelor cinci cărți ale Bibliei, Tyndale a folosit forma „Iehouah”. De-a lungul timpului, limba engleză s-a schimbat, iar ortografierea numelui divin s-a modernizat. De exemplu, în 1612, Henry Ainsworth a folosit forma „Iehovah” în traducerea cărții Psalmii. În 1639, când și-a revizuit traducerea, el a folosit forma „Jehovah”. În mod asemănător, traducătorii care au realizat traducerea Bibliei American Standard Version, publicată în 1901, au folosit forma „Jehovah” acolo unde apărea numele divin în textul ebraic. Pe parcursul secolului al XVI-lea, când Biblia a fost tradusă și în alte limbi europene, mulți traducători au adoptat o formă asemănătoare. Printre aceștia se numără: Sebastian Münster (latină, 1534), Pierre-Robert Olivétan (franceză, 1535), Antonio Brucioli (italiană, 1540), Casiodoro de Reina (spaniolă, 1569) și Gáspár Károli (maghiară, 1590). În limba română, unii erudiți preferă forma „Iahve” (Iahveh), însă „Iehova” constituie forma cea mai cunoscută și acceptată de foarte multă vreme.

b În The New Catholic Encyclopedia, ediția a II-a, volumul al XIV-lea, paginile 883-884, se spune: „La ceva timp după sfârșitul Exilului, numele Yahweh a început să fie privit cu deosebită venerație și, astfel, s-a născut obiceiul de a-l înlocui cu termenul ADONAI [Domnul] sau ELOHIM [Dumnezeu]”.

c Pentru mai multe informații, vezi Ghidul de studiere a Cuvântului lui Dumnezeu, secțiunea 1, „Numele divin în Scripturile ebraice”.

d Vezi Theological Lexicon of the Old Testament, volumul II, paginile 523-524.