Castraveții-de-mare trăiesc pe fundul mării și în recifele de corali. Textura pielii lor este neregulată, având protuberanțe și chiar asperități. Castraveții-de-mare sunt neobișnuit de flexibili: pot fi la fel de moi precum ceara, iar în câteva minute, ba chiar secunde, pot ajunge la fel de tari ca lemnul! Această caracteristică le permite să se strecoare în spații foarte înguste, iar apoi să devină atât de tari, încât prădătorii să nu îi poată trage afară. Toate acestea se datorează pielii lor „inteligente”!

 Gândiți-vă: Pielea castravetelui-de-mare are trei grade de duritate: mare, medie și scăzută. Pentru a-și întări sau a-și înmuia pielea, castravetele-de-mare unește sau desparte fibrele de colagen din interiorul țesuturilor pielii cu ajutorul unor proteine.

 Proteinele care întăresc țesuturile formează lanțuri mici între fibrele din țesutul conjunctiv, unindu-le. Proteinele care înmoaie țesuturile despart fibrele. Pielea castravetelui-de-mare poate ajunge atât de moale, încât să pară că se topește!

 Oamenii de știință încearcă să creeze materiale care să imite caracteristicile pielii castravetelui-de-mare. Ei intenționează, printre altele, să creeze electrozi pentru intervențiile chirurgicale la nivelul creierului. Aceștia trebuie să fie duri, astfel încât să fie poziționați exact la locul potrivit, iar apoi să se înmoaie. Dacă electrozii ar avea o asemenea flexibilitate, s-ar reduce riscul ca organismul să îi respingă.

 Ce credeți? A apărut castravetele-de-mare, cu pielea lui flexibilă, prin evoluție? Sau este opera unui Proiectant?