Salt la conţinut

Martorii lui Iehova din Italia își ajută semenii

Martorii lui Iehova din Italia își ajută semenii

Ploile torențiale care s-au abătut la sfârșitul lui noiembrie 2016 asupra nordului Italiei au provocat inundații în unele sate aflate la sud de orașul Moncalieri. În unele locuri, nivelul apei a depășit o jumătate de metru. Un ziar a scris: „Apa n-a cruțat pe nimeni și nimic”. Autoritățile au evacuat aproximativ 1 500 de persoane din zonă. Datorită promptitudinii echipelor de salvare, nu s-au înregistrat victime, însă multe familii au suferit pagube materiale.

Munca în echipă aduce foloase

Echipe formate din Martori ai lui Iehova din zonă au intrat imediat în acțiune. Ei au ajutat familiile afectate, îndepărtând noroiul și molozul din case și recuperând obiecte de mobilier și alte bunuri. Când o echipă de frați care transporta echipament și mâncare caldă a ajuns la un drum blocat de autorități, acestea le-au permis să treacă pentru a veni în ajutorul unei familii. Voluntarii i-au ajutat atât pe frații lor de credință, cât și pe cei de alte religii.

De exemplu, subsolul unei clădiri de apartamente a fost inundat complet. După ce echipele de salvare au scos apa din subsol, o echipă numeroasă de Martori i-a ajutat pe Antonio, fratele lor de credință, și pe familia lui să scoată molozul din boxa lor. Apoi, voluntarii i-au ajutat pe ceilalți locatari. Ei au format un șir și, în doar câteva ore, au curățat toate boxele din subsol. Locatarii au apreciat mult ajutorul lor. Iată ce i-a spus Viviana, cu lacrimi în ochi, soției lui Antonio: „Te rog să le mulțumești fraților tăi din partea noastră. Sunteți extraordinari!”.

Într-un sat grav afectat de inundații, localnicii au observat că Martorii lui Iehova îi ajutau pe sinistrați. Unii localnici, mișcați de ceea ce au văzut, s-au oferit să ajute echipele de frați și au colaborat bucuroși cu supraveghetorul echipei.

Apreciere pentru ‘ajutorul neprețuit’

Casa unui bărbat a fost avariată grav de inundații, iar garajul a fost îngropat în noroi. El fost impresionat să vadă că opt Martori au lucrat patru ore fără întrerupere ca să îndepărteze noroiul din garaj. În semn de recunoștință, i-a îmbrățișat pe unii dintre frați și a postat pe o rețea de socializare un mesaj de mulțumire pentru „ajutorul lor neprețuit”.

Un Martor spune: „I-am ajutat pe câțiva vecini care nu sunt Martori, dintre care mulți au peste 80 de ani. Unii dintre ei ne-au mulțumit cu lacrimi în ochi pentru ajutor”. Un localnic, care este foarte activ în biserica catolică locală, le-a spus Martorilor cât de mult a apreciat ajutorul primit și a adăugat: „A fost extraordinar să văd că, deși avem convingeri religioase diferite, ne-am ajutat unii pe alții”. Alt bărbat a spus: „Îmi pare rău că sunteți cunoscuți doar pentru că sunați la ușile oamenilor duminica dimineața, dar nu sunteți cunoscuți și pentru ajutorul pe care ni-l oferiți”.