Învingători în lupta cu focul
„E un incendiu!” Sandra lua micul dejun acasă la socri, când a văzut că de sub ușa unei magazii de lângă casă ieșeau flăcări. Ea și soțul ei, Thomas, au intrat imediat în acțiune. Sandra a luat extinctorul, iar Thomas a alergat la magazie să vadă ce s-a întâmplat. Sandra i-a adus repede extinctorul soțului ei, iar el a stins focul. Ea își amintește: „Dacă nu am fi intervenit, magazia ar fi ajuns o grămadă de cenușă”.
Thomas și Sandra nu au intrat în panică, ci au fost foarte prompți. Ce i-a ajutat? Ei, împreună cu alți aproximativ 1 000 de Martori, lucrează la Filiala din Selters (Germania) a Martorilor lui Iehova și au fost instruiți să acționeze în caz de incendiu.
Pe proprietatea de 30 ha din Selters nu se află doar clădiri rezidențiale și de birouri, dar și o spălătorie, o tipografie și diferite ateliere – zone care prezintă un risc crescut de incendiu. De aceea, Departamentul pentru siguranță și mediu din cadrul filialei a organizat un program de instruire privind normele de apărare împotriva incendiilor. Mai întâi, echipa de intervenție în caz de urgență este instruită de detașamentul local de pompieri. Apoi, toți voluntarii de la filială participă cu regularitate la:
exerciții de evacuare în caz de urgență;
cursuri legate de prevenirea și stingerea incendiilor;
lecții practice de stingere a unui incendiu în faza incipientă.
Astfel, voluntarii capătă deprinderi esențiale în caz de urgență.
Exerciții de stingere a incendiilor
În timpul lecțiilor practice, participanții învață să stingă incendiile ținând cont de normele de siguranță. Christin, care nu mai fusese instruită în acest domeniu din școala primară, descrie un exercițiu: „Am luat extinctorul, i-am scos piedica de siguranță și m-am apropiat de focar din direcția vântului, altfel flăcările mi-ar fi venit în față. Apoi am stins focul, fără să mă ajute nimeni! Am învățat, de asemenea, să stingem focul ca parte a unei echipe de patru sau cinci persoane”.
Exercițiile „reduc teama de foc”, spune Daniel, care lucrează la filială ca instructor privind normele de apărare împotriva incendiilor. El explică: „Când izbucnește un incendiu, oamenii sunt șocați. Se gândesc îngroziți: Ce trebuie să facem? Cum se folosește extinctorul? Însă, când știu ce au de făcut, ei pot interveni astfel încât un foc de mici dimensiuni să nu devină un incendiu devastator”. În timpul exercițiilor, „participanții învață să folosească extinctoarele corespunzător pentru a stinge un incendiu în caz de urgență. Ei capătă încredere și curaj, astfel încât să acționeze cu promptitudine când va fi nevoie”.
Instruirea aduce foloase
Mulți și-au exprimat aprecierea pentru acest curs. Christin, menționată anterior, spune: „A fost prima dată când am luat în mână un extinctor. Cred că această instruire i-ar prinde bine oricui”. Nadja, care lucrează la filială ca voluntar cu jumătate de normă, dar lucrează și la un aeroport, spune: „În ultimii 10 ani, la aeroport am avut parte doar de lecții teoretice privind apărarea împotriva incendiilor. Însă instruirea practică de la filială mă face să am mai multă încredere în mine. Dacă izbucnește un incendiu, știu ce să fac”.
Sandra consideră că instruirea pe care a primit-o la filială a ajutat-o să reacționeze prompt când magazia socrilor a luat foc. Ea spune: „Nu mă mai tem atât de mult când trebuie să folosesc un extinctor. Este bine că instructajul se repetă anual. Fără îndoială, îmi este foarte util”.
Exerciții făcute împreună cu detașamentul local de pompieri
Detașamentul local de pompieri desfășoară cu regularitate exerciții la filiala din Selters. Comandantul detașamentului de pompieri, Theo Neckermann, explică: „Detașamentul nostru este responsabil de zona Seltersului, o zonă rurală. De obicei, intervenim pentru stingerea incendiilor în case sau în apartamente. Filiala reprezintă un obiectiv unic în zonă deoarece se întinde pe o suprafață mare, clădirile sunt imense, iar munca de aici are caracter industrial. Dorim să dobândim deprinderile necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență într-un complex ca acesta. De aceea, suntem bucuroși și recunoscători că putem desfășura exerciții aici”.
Echipa de intervenție în caz de urgență de la filială numără peste 100 de membri și desfășoară operațiuni de salvare și simulări de incendiu împreună cu detașamentul de pompieri. Dl Neckermann spune: „Echipa de intervenție merită laude. Fără ajutorul și îndrumarea lor, simulările de incendiu nu s-ar desfășura la fel de bine”.
Detașamentul de pompieri și echipa de intervenție în caz de urgență și-au arătat iscusința într-o seară din februarie 2014, când un apartament din filială s-a umplut de fum. Daniel își amintește: „Fumul era atât de gros, încât nu ne vedeam mâinile nici dacă le țineam în fața ochilor. Am sunat imediat la pompieri și am început să evacuăm toate cele 88 de apartamente. Când au sosit pompierii, întreaga clădire era deja evacuată”. Dl Neckermann a spus: „Nu mi-aș putea imagina cum ar putea fi evacuată atât de repede o asemenea clădire într-un oraș ca Frankfurt. Voi sunteți deosebit de disciplinați, iar echipa de intervenție în caz de urgență a fost super!”. Pompierii au identificat pericolul și l-au eliminat. Nimeni nu a fost rănit și nu s-au produs daune majore.
Toți membrii filialei din Selters speră că nu se vor confrunta niciodată cu un incendiu de proporții. Dar, în cazul în care acesta va avea loc, voluntarii sunt pregătiți să acționeze deoarece au învățat să iasă învingători în lupta cu focul.