„Casa de pe stâncă” își deschide porțile
La nivel mondial, Martorii lui Iehova tipăresc literatură în 15 filiale. Una dintre ele, filiala pentru Europa Centrală, se află în Selters (Germania), într-o zonă numită Steinfels, care în germană înseamnă „stâncă”.
În perioada 23-25 mai 2014, filiala pentru Europa Centrală a invitat vecini, oameni de afaceri și reprezentanți ai autorităților locale la un eveniment de tip porțile deschise. Titlul „30 de ani în Selters” a fost cât se poate de potrivit, deoarece la 21 aprilie 1984 avusese loc inaugurarea filialei.
Pe parcursul evenimentului, peste 3 000 de oaspeți au trecut pragul complexului. „Vizitarea filialei Martorilor lui Iehova este întotdeauna o ocazie specială”, a afirmat primarul, care colaborează cu guvernul local de aproape 30 de ani. El a mai spus: „Încă sunt uluit de rapiditatea cu care a fost construită filiala din Steinfels, din 1979 până în 1984”.
Puncte de atracție
Una dintre expozițiile organizate cu ocazia evenimentului a fost intitulată „Poporul lui Iehova în Europa Centrală”. Vizitatorii au parcurs circa 120 de ani din istoria Martorilor în această regiune. Expoziția istorică a rămas permanent deschisă publicului.
Altă expoziție a prezentat exemplare de Biblii rare, de mare valoare. Între acestea se numărau o ediție veche a Bibliei complete în limba germană din 1534 și un fragment din Biblia poliglotă a lui Elias Hutter din 1599, al cărei text este redat în 12 limbi. În plus, exponatele, diagramele și prezentările video au subliniat valoarea practică a principiilor biblice în viața modernă.
În cadrul a două tururi fără ghid, vizitatorii au aflat mai multe despre viața de zi cu zi a celor peste 1 000 de bărbați și femei care locuiesc și lucrează la filială. În primul tur, cu tema „Cum trăim”, oaspeții au putut arunca o privire în unele camere de locuit. De asemenea, au luat masa în sala de mese și au putut să se plimbe în spațiile dintre clădiri amenajate ca niște parcuri. „Locul este incredibil de frumos!”, a exclamat o vizitatoare.
În cadrul celui de-al doilea tur, intitulat „Ce producem”, s-au putut vizita tipografia, legătoria și Departamentul de expediție. Vizitatorii au văzut cu ochii lor cum se tipăresc și se leagă publicațiile biblice și cum sunt acestea expediate apoi în peste 50 de țări. Un bărbat a mărturisit: „N-aș fi crezut niciodată că Martorii lui Iehova sunt o organizație mondială. Publicațiile lor ajung în toate colțurile pământului. Este un miracol să poți face asta doar prin muncă voluntară”.
Un punct de mare atracție a fost standul de prezentare a site-ului oficial al Martorilor lui Iehova, jw.org. Tineri și vârstnici deopotrivă au urmărit prezentări și materiale video și au primit răspunsuri la unele întrebări.
Odată ce au dobândit o înțelegere mai amplă a lucrării mondiale a Martorilor lui Iehova, mulți vizitatori au fost cuprinși de admirație pentru activitatea de aici și au plecat cu zâmbetul pe buze. Un bărbat a recunoscut: „Am avut atât de multe prejudecăți față de Martorii lui Iehova. Trebuie să-mi revizuiesc punctul de vedere”. O femeie a spus de mai multe ori: „În această zi s-au înlăturat multe prejudecăți!”.