Lucrările de la Wallkill și Warwick avansează
Două proiecte importante de construcție ale Martorilor lui Iehova din Statele Unite avansează grație muncii asidue efectuate de voluntari din toată țara.
Wallkill, New York: Acest complex găzduiește peste 1 600 de Martori și este un centru unde se produce literatură pentru Martorii lui Iehova din Statele Unite. Pentru a extinde activitatea din Wallkill, constructorii, majoritatea voluntari, participă la realizarea unei clădiri cu trei nivele pentru birouri, a unei parcări acoperite și a unei clădiri de locuințe cu trei nivele. În 2012, voluntarii finalizaseră deja o clădire pentru depozitarea echipamentului tehnic și lucrările de extindere a sălii de mese cu încă 200 de locuri.
Martorii lui Iehova dețin complexuri administrative, sau filiale, în multe țări, precum Brazilia, Germania și Mexic. Proprietățile Martorilor lui Iehova din Statele Unite cuprind un centru de învățământ în Patterson, New York, și birouri în Brooklyn, New York. Când lucrările de extindere se vor încheia, Wallkill va fi cel mai mare complex folosit de Martorii lui Iehova din întreaga lume.
Warwick, New York: Acest complex va fi noul sediu mondial al Martorilor lui Iehova. Clădirile goale de pe proprietate au fost demolate. Martorii au obținut o parcelă de pământ la 10 km distanță, în Tuxedo, New York, unde păstrează utilajele și materialele de construcție. Autoritățile locale competente au acceptat acordul de mediu în vederea realizării proiectului. Odată ce proiectul va fi aprobat, se va înainta o cerere pentru obținerea autorizației de construire. Între timp, sediul mondial al Martorilor lui Iehova continuă să funcționeze în Brooklyn, New York.