Salt la conţinut

Un veac de muzică spre onoarea lui Dumnezeu

Un veac de muzică spre onoarea lui Dumnezeu

„Vreau să mergi la Studiourile Columbia din New York și să cânți una dintre cântările noastre. Cei de acolo vor realiza o înregistrare profesională a acesteia. Nu spune nimănui ce faci.”

William Mockridge

Spre sfârșitul anului 1913, William Mockridge a îndeplinit această sarcină neobișnuită încredințată de Charles Taze Russel. a Cântarea, cunoscută de unii ca „The Sweet By-and-By”, a fost înregistrată pe un disc de gramofon cu o viteză de redare de 78 rpm. Mai târziu, William a aflat că această cântare avea să fie folosită la începutul „Foto-Dramei Creațiunei”, o prezentare alcătuită din filme mute și imagini pictate pe diapozitive de sticlă, sincronizate cu înregistrări ale unor cuvântări biblice și cu muzică. Premiera „Foto-Dramei” s-a ținut în orașul New York în ianuarie 1914.

Înregistrarea făcută de William a fost doar una dintre cele peste 50 de înregistrări reproduse de operatorii de fonograf cu ocazia multor prezentări în engleză ale „Foto-⁠Dramei”. Deși cea mai mare parte a muzicii fusese produsă de alții, câteva dintre înregistrări, inclusiv cea a lui William, au fost realizate la cererea Studenților în Biblie și intonate folosind cuvinte din una dintre cărțile lor de cântări, Cântările Zorilor Mileniului.

Se acordă mare atenție cuvintelor

Mulți ani la rând, Martorii au folosit în închinare cântări scrise de alții. Când a fost necesar însă, ei au schimbat cuvintele pentru ca acestea să fie în armonie cu înțelegerea pe care o aveau din Biblie.

De exemplu, una dintre cântările redate în „Foto-Dramă” avea titlul „Our King Is Marching On”, o adaptare a cântecului „Battle Hymn of the Republic”. Prima strofă a acestui imn începea astfel: „Ochii mei au văzut gloria venirii Domnului”. Totuși, Studenții în Biblie au schimbat astfel cuvintele: „Ochii mei au văzut gloria prezenței Domnului”. Această schimbare era în armonie cu convingerea lor că domnia lui Isus Cristos implică nu numai venirea sa, ci și prezența sa pe parcursul unei anumite perioade de timp (Matei 24:3).

În 1966, odată cu publicarea cărții Cântând și acompaniindu-vă cu muzică în inimile voastre, s-au făcut eforturi pentru eliminarea muzicii despre care se știa că avea origini laice sau în alte religii. În acel an, Martorii au alcătuit o mică orchestră și au înregistrat toate cele 119 cântări din carte. Congregațiile au folosit acele înregistrări pentru a se acompania în timp ce intonau cântările cu ocazia întrunirilor lor, iar unii Martori le ascultau cu plăcere în propriile locuințe.

În 2009, Martorii lui Iehova au publicat o nouă carte de cântări, Să-i cântăm lui Iehova. Interpretări vocale ale acestor cântări au fost înregistrate în zeci de limbi. În 2013, Martorii au început să producă primele materiale muzicale pentru copii. Unul dintre acestea are titlul Roagă-te mereu. De pe jw.org se înregistrează lunar milioane de descărcări ale cântărilor Martorilor lui Iehova.

Mulți și-au exprimat aprecierea față de această muzică. Referitor la cartea Să-i cântăm lui Iehova, o femeie pe nume Julie a scris: „Noile cântări sunt foarte frumoase! Când sunt singură, le cânt pe cele care exprimă sentimentele mele. Astfel, simt că relația mea cu Iehova se întărește și sunt mai hotărâtă ca oricând să-i dau tot ce am mai bun”.

O mamă pe nume Heather a scris despre efectul pe care l-a avut materialul Roagă-te mereu asupra copiilor ei, care au 7, respectiv 9 ani: „I-a învățat să se roage nu doar la începutul zilei sau când sunt cu noi, ci oricând simt nevoia să-i vorbească lui Iehova”.

a Charles Taze Russell (1852-1916) se afla pe atunci în fruntea activității Studenților în Biblie, cum erau cunoscuți la acea vreme Martorii lui Iehova.