Cărucioarele din Germania „merg în vacanță”
În orașele mari de pe întregul glob, cărucioarele cu publicații biblice ale Martorilor lui Iehova au devenit o priveliște obișnuită pentru trecători. În Germania, de pildă, Martorii folosesc astfel de cărucioare în Berlin, Köln, Hamburg, München, precum și în alte orașe aglomerate.
Dar aveau aceste cărucioare atrăgătoare să se dovedească eficiente și în localitățile mai mici, unde germanii merg în vacanță? Care avea să fie reacția oamenilor din stațiunile aflate în nordul țării, din comunitățile de pe țărmul Mării Baltice și cel al Mării Nordului sau de pe insulele din aceste mări? În 2016, Filiala pentru Europa Centrală a Martorilor lui Iehova a organizat o campanie specială pentru a afla răspunsul la aceste întrebări. În perioada mai-octombrie, aproximativ 800 de Martori, care participă la mărturia publică în orașele mari, s-au oferit să predice cu căruciorul în aproximativ 60 de locații din nordul Germaniei. Unii dintre ei au venit de la mare distanță, chiar din Viena (Austria).
„Parte integrantă din oraș”
Inițiativa Martorilor a fost întâmpinată cu mult entuziasm. Un voluntar mărturisește: „Oamenii au manifestat interes. Ei au fost prietenoși, curioși și dispuși să discute cu noi”. Heidi, care a mers în orașul Plön, a spus: „După câteva zile, oamenii au considerat că făceam parte integrantă din oraș. Când ne vedeau, unii dintre cei care ne recunoșteau ne făceau cu mâna”. Un bărbat surd le-a spus Martorilor în limbajul semnelor: „Sunteți peste tot!”. El și prietenii lui se întorceau de la un eveniment pentru persoane surde, ce avusese loc în sud-estul Germaniei, unde îi întâlniseră pe Martorii lui Iehova.
Câțiva localnici chiar au venit în sprijinul Martorilor. Pe insula Wangerooge, un polițist i-a abordat pe Martori și le-a spus cu amabilitate ce ar putea face pentru a contacta cât mai mulți oameni. În Waren (Müritz), căpitanul unei bărci de agrement le-a prezentat pasagerilor câteva puncte de interes. Apoi, le-a arătat un cărucior cu publicații, aflat în apropiere, și le-a spus: „Iar acolo puteți să învățați despre Dumnezeu”. Câțiva turiști s-au apropiat de cărucior și au citit titlurile de pe postere.
Atât turiștii, cât și localnicii s-au arătat interesați de următoarele broșuri:
Se îngrijește într-adevăr Dumnezeu de noi? O turistă a spus: „Îmi pun de multă vreme această întrebare. Acum, că sunt în vacanță, am timp să citesc despre asta”.
O veste bună din partea lui Dumnezeu. Un bărbat în vârstă le-a spus Martorilor că era dezamăgit de religie. Ei l-au ajutat să înțeleagă că numai Dumnezeu poate rezolva problemele omenirii. Bărbatul a acceptat cu plăcere broșura și a promis că o va citi.
Lecții din Biblie. Un tată i-a dat voie fetiței lui să ia această broșură, realizată special pentru copiii mici. Iar el a luat un exemplar al cărții Cartea mea cu relatări biblice și a spus: „Îi va prinde bine familiei mele”.
S-au distribuit peste 3 600 de publicații. Unele persoane au cerut să fie vizitate de Martori pentru a continua discuțiile.
Martorii care au participat la campanie au fost foarte încântați. Jörg și soția sa, Marina, au mers într-o zonă din apropierea Mării Baltice. „A fost o experiență minunată”, au spus ei. „Am admirat creația lui Dumnezeu și, în același timp, le-am putut vorbi oamenilor despre el.” Lukas, în vârstă de 17 ani, spune: „Mi-a plăcut la nebunie! Nu numai că m-am distrat, dar am și putut să le ofer altora ceva valoros”.