„Orașul comoară” prezintă „darul lui Dumnezeu pentru oameni”
Cluj-Napoca, cunoscut în trecut drept „orașul comoară”, este unul dintre cele mai mari orașe din România. Pe parcursul târgului de carte Gaudeamus, ținut în perioada 20-24 aprilie 2016, Martorii lui Iehova au îndreptat atenția spre principiile morale și spirituale care se găsesc în Biblie. La standul lor, ei au vorbit cu mii de vizitatori despre materialele video, publicațiile bazate pe Biblie și Bibliile expuse aici.
Mai multe școli au organizat vizite la târgul de carte, iar profesorii i-au dus pe elevi și la standul Martorilor. Elevilor le-au plăcut în mod deosebit filmulețele de animație din seria Cum poți să devii prietenul lui Iehova, iar mulți dintre ei au solicitat Cartea mea cu relatări biblice și broșura Lecții biblice pentru cei mici. O asistentă socială care a văzut animațiile i-a spus colegei sale: „Trebuie să ne notăm acest site [www.pr418.com] ca să le putem arăta copiilor toate filmulețele”.
Adolescenții au fost captivați de animațiile pe tablă care rulau pe tablete. Printre materialele vizionate s-au numărat E iubire sau pasiune?, Folosește cu cap rețelele de socializare și Cum să pui la punct un agresor fără să-ți folosești pumnii.
Un preot ortodox și soția sa au vizitat standul de mai multe ori. Ei au primit Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi și câteva broșuri. Preotul le-a spus Martorilor că a fost impresionat de „Indexul cuvintelor biblice” și de sursele demne de încredere folosite de traducători. El le-a lăsat Martorilor numărul său de telefon și le-a cerut să-l contacteze pentru a discuta în continuare din Biblie.
Soția preotului a întrebat unde poate găsi pe site informații pentru copii și a fost îndrumată către secțiunea „Copii” de pe jw.org. Apoi a vizionat materialul video Nu minți, care i-a plăcut foarte mult. După ce a accesat diferite secțiuni ale site-ului, preotul a numit site-ul jw.org „darul lui Dumnezeu pentru oameni”.