Salt la conţinut

BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

„Aveam mai multe întrebări decât răspunsuri”

„Aveam mai multe întrebări decât răspunsuri”
  • Anul nașterii: 1976

  • Țara: Honduras

  • Înainte: pastor

DESPRE TRECUTUL MEU

 M-am născut în La Ceiba (Honduras). Sunt cel mai mic și singurul băiat dintre cei cinci copii ai familiei. În plus, sunt singurul surd din familie. Locuiam într-un cartier periculos și eram foarte săraci. Când am avut patru ani, tata a murit într-un accident de muncă, iar viața noastră a devenit și mai grea.

 Mama a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a se îngriji de surorile mele și de mine. Rareori însă avea bani să-mi cumpere haine. Aproape de fiecare dată când ploua dârdâiam de frig pentru că n-aveam haine groase.

 Am început să învăț limbajul semnelor hondurian și astfel am putut să comunic cu alți surzi. Mama și surorile mele nu știau limbajul semnelor, de aceea foloseau câteva gesturi și semne inventate chiar de ele. Cu toate acestea, mama mă iubea mult și a încercat să mă protejeze. Cu puținele semne pe care le cunoștea, ea a reușit să mă atenționeze cu privire la vicii precum fumatul și consumul în exces de alcool. Îi sunt recunoscător pentru că n-am căzut pradă viciilor în tinerețe.

 În copilărie, mama mă lua cu ea la o biserică catolică, dar nu înțelegeam nimic pentru că nu era nimeni care să interpreteze slujba în limbajul semnelor. Mă plictiseam foarte mult la biserică, așa că pe la 10 ani nu m-am mai dus. Totuși, îmi doream să aflu mai multe despre Dumnezeu.

 În 1999, când aveam 23 de ani, am întâlnit o femeie din Statele Unite care aparținea unei biserici evanghelice. Ea a făcut cu mine câteva lecții biblice și m-a ajutat să învăț limbajul semnelor american. Mi-a plăcut foarte mult ce am învățat din Biblie și, de aceea, am decis să mă fac pastor. Ca urmare, m-am mutat în Puerto Rico ca să asist la programele pentru surzi ținute la un centru de învățământ creștin. În 2002, când m-am întors în La Ceiba, am înființat o biserică pentru surzi, fiind ajutat de câteva prietene. Una dintre ele se numea Patricia, iar mai târziu m-am căsătorit cu ea.

 Ca pastor al bisericii țineam predici în limbajul semnelor hondurian, prezentam imagini cu scene din relatări biblice și chiar puneam în scenă astfel de relatări pentru a-i ajuta pe surzi să le înțeleagă. De asemenea, îi vizitam pe surzii din localitățile învecinate pentru a-i încuraja și a-i ajuta să facă față problemelor. Chiar am făcut o călătorie misionară în Statele Unite și în Zambia. În realitate însă, nu știam prea multe din Biblie. Le împărtășeam oamenilor doar ceea ce mi se spusese și mie și ce înțelesesem eu din imagini. De fapt, aveam mai multe întrebări decât răspunsuri.

 La un moment dat, trei femei din biserica mea au început să răspândească minciuni despre mine, spunând că sunt un bețiv și că mi-am înșelat nevasta. Am fost foarte dezamăgit și furios. Nu peste mult timp, eu și Patricia am părăsit biserica.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA

 Martorii lui Iehova treceau adesea pe la noi, dar de fiecare dată eu și Patricia îi refuzam. Totuși, după ce am părăsit biserica, Patricia a fost de acord să studieze Biblia cu un cuplu de Martori, pe nume Thomas și Liccy. Am fost impresionat întrucât, deși nu erau surzi, știau limbajul semnelor. De aceea, la scurt timp m-am alăturat și eu studiului.

 Am studiat Biblia câteva luni folosind materiale video în limbajul semnelor american. Însă, când două prietene i-au acuzat pe Martorii lui Iehova că urmează oameni, am întrerupt studiul. Nu l-am crezut pe Thomas când mi-a arătat dovezi clare că Martorii lui Iehova nu urmează conducători umani.

 După câteva luni, Patricia a căzut pradă unei depresii grave. Ea s-a rugat lui Dumnezeu să-i aducă pe Martorii lui Iehova la ușă. La scurt timp, o vecină Martoră a lui Iehova a vizitat-o pe Patricia și s-a oferit să-i spună lui Liccy să treacă pe la noi. Liccy s-a dovedit o adevărată prietenă în aceste momente dificile. Ea a vizitat-o pe Patricia săptămânal pentru a o încuraja și a studia Biblia cu ea. Eu însă aveam încă dubii cu privire la Martori.

 În 2012, Martorii lui Iehova au organizat o campanie specială cu materialul video aferent pliantului Ați dori să aflați adevărul? în limbajul semnelor hondurian. Liccy ne-a adus și nouă un DVD cu acest material video. Am fost șocat să aflu că multe dintre doctrinele pe care le-am predat ca pastor, precum focul iadului și nemurirea sufletului, nu aveau o bază biblică.

 Următoarea săptămână m-am dus la sala Regatului a Martorilor lui Iehova ca să stau de vorbă cu Thomas. I-am zis că doream să-i învăț pe surzi adevărul din Biblie, dar nu ca Martor al lui Iehova. Aveam de gând să înființez o nouă biserică pentru surzi. Thomas m-a lăudat pentru zelul meu reînsuflețit. Apoi mi-a citit versetul din Efeseni 4:5, unde se arată că adevărata congregație creștină trebuie să fie unită.

 Thomas mi-a dat și DVD-ul Martorii lui Iehova – O credință vie, Partea I: Ieșirea din întuneric în limbajul semnelor american. Aici am văzut cum un grup de bărbați au examinat cu atenție Biblia ca să înțeleagă adevărul despre doctrinele fundamentale. În timp ce urmăream filmul, mă regăseam în căutările acelor bărbați. Și eu căutam adevărul! Filmul m-a convins că Martorii îi învățau pe oameni adevărul întrucât își bazau convingerile exclusiv pe Biblie. Ca urmare, am reluat studiul biblic, iar în 2014, eu și Patricia ne-am botezat ca Martori ai lui Iehova.

FOLOASE

 Prețuiesc congregația Martorilor lui Iehova pentru că e curată pe plan moral, cum este, de altfel, și Dumnezeu. Închinătorii lui sunt curați atât în vorbire, cât și în relațiile cu semenii. Sunt pașnici și se încurajează reciproc. Martorii sunt uniți și învață aceleași adevăruri biblice indiferent de țara în care trăiesc sau de limba pe care o vorbesc.

 A fost o bucurie să aflu ce învață în realitate Biblia. De exemplu, am aflat că Iehova este Atotputernicul Dumnezeu, Suveranul întregului pământ. El îi iubește pe surzi la fel ca pe auzitori. Prețuiesc mult iubirea lui Dumnezeu față de mine. Am mai aflat că pământul va deveni un frumos paradis și că aici ne vom bucura de viață veșnică, perfect sănătoși. Abia aștept ca toate acestea să devină realitate!

 Atât mie, cât și Patriciei ne place enorm să le împărtășim surzilor mesajul Bibliei. În prezent, studiem Biblia cu câțiva dintre membrii fostei noastre biserici. Dar nu mai am atâtea întrebări așa cum aveam pe timpul când eram pastor. În sfârșit, am găsit răspuns la întrebările mele studiind Biblia cu Martorii lui Iehova!