A învățat de la deținuți
În 2011, un bărbat din Eritreea a venit în Norvegia ca refugiat. Când Martorii lui Iehova l-au contactat, el le-a spus că îi cunoscuse pe Martori în țara natală. El le-a relatat că, în timp ce era în armată, observase că Martorii închiși pentru credință refuzau să efectueze serviciul militar, chiar și atunci când erau tratați cu cruzime.
În urma unui concurs de împrejurări, bărbatul a ajuns și el la închisoare. Acolo i-a cunoscut pe trei Martori închiși pentru credință încă din 1994: Paulos Eyasu, Negede Teklemariam și Isaac Mogos.
A văzut cu ochii lui că Martorii lui Iehova chiar aplică în viața lor învățăturile Bibliei pe care le predică altora. A remarcat că erau oameni cinstiți și că își împărțeau alimentele cu alți deținuți. Ei studiau Biblia împreună în fiecare zi și îi invitau și pe alții să li se alăture. Când li s-a oferit șansa de a fi eliberați în schimbul semnării unui document prin care renunțau la credința lor, ei au refuzat.
Comportamentul Martorilor l-a impresionat foarte mult pe acest bărbat sincer, care, odată ajuns în Norvegia, a vrut să afle motivul pentru care Martorii lui Iehova au o credință atât de puternică. Prin urmare, când Martorii l-au contactat, el a fost imediat de acord să înceapă un studiu biblic și să asiste la întruniri.
În septembrie 2018, s-a botezat ca Martor al lui Iehova. În prezent, el se folosește de orice ocazie pentru a-i contacta pe oamenii din Eritreea și din Sudan și pentru a-i încuraja să studieze Biblia ca să poată avea și ei o credință puternică.