Salt la conţinut

Folosirea datelor cu caracter personal – Norvegia

Folosirea datelor cu caracter personal – Norvegia

Când devine vestitor, o persoană ia act de faptul că organizația mondială a Martorilor lui Iehova – inclusiv congregația locală a Martorilor lui Iehova, filiala locală și organizațiile asociate Martorilor lui Iehova – folosește în mod legal datele cu caracter personal în conformitate cu interesele religioase legitime ale organizației. Vestitorii oferă de bunăvoie date cu caracter personal congregației din care fac parte, după cum se menționează în cartea Organizați pentru a face voința lui Iehova, pentru a putea lua parte la activități religioase legate de închinarea lor și pentru a primi ajutor spiritual. (1 Petru 5:2)

Vestitorii pot oferi date suplimentare cu caracter personal Martorilor lui Iehova când iau parte și la alte activități religioase. Datele personale pot include numele, data nașterii, sexul, data botezului, informații de contact sau informații privitoare la starea spirituală, la activitatea de predicare sau la orice însărcinare primită în rândul Martorilor lui Iehova. Acestea includ informații legate de convingerile religioase ale vestitorului și pot include date sensibile cu caracter personal. Folosirea datelor cu caracter personal poate însemna colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea și stocarea datelor, precum și alte operațiuni similare.

Actul normativ care reglementează protecția datelor în această țară este:

Legea privind procesarea datelor personale (Legea privind protecția datelor) din 15 iunie 2018.

În conformitate cu acest act normativ, vestitorii consimt ca datele lor cu caracter personal să fie folosite de Martorii lui Iehova în scopuri religioase, inclusiv:

  • când participă la orice întrunire a unei congregații locale a Martorilor lui Iehova și la orice activitate sau proiect de voluntariat;

  • când aleg să participe la o întrunire sau la un congres care este înregistrat și difuzat pentru instruirea Martorilor lui Iehova de pe întregul glob;

  • când ajută la îndeplinirea oricăror responsabilități sau roluri în congregație, care includ afișarea numelui vestitorului și a însărcinării lui la avizierul de la sala Regatului a Martorilor lui Iehova;

  • pentru completarea și actualizarea Fișei de activitate a vestitorului congregației;

  • când bătrânii creștini Martori ai lui Iehova desfășoară activitatea de păstorire (Faptele 20:28; Iacov 5:14, 15);

  • pentru înregistrarea datelor de contact în caz de urgență.

Datele cu caracter personal vor fi păstrate pentru o perioadă nedeterminată, atât timp cât sunt valabile scopurile menționate mai sus sau alte scopuri legitime. Dacă un vestitor alege să nu semneze formularul Notificare și consimțământ pentru folosirea datelor cu caracter personal, este posibil ca Martorii lui Iehova să nu poată evalua eligibilitatea vestitorului pentru anumite roluri în congregație sau pentru participarea la anumite activități religioase.

Datele cu caracter personal pot fi trimise, când este necesar și potrivit, oricărei organizații asociate Martorilor lui Iehova. Vestitorii înțeleg că unele organizații asociate Martorilor lui Iehova pot avea sediul în țări ale căror legi oferă un grad de protecție a datelor cu caracter personal diferit de cel al țării de unde provin datele. Însă vestitorii înțeleg că cei care primesc aceste date cu caracter personal, care pot include organizații asociate Martorilor lui Iehova aflate la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Statele Unite, vor folosi aceste date doar în conformitate cu Politica globală a Martorilor lui Iehova privind protecția datelor.

Vestitorii au dreptul să acceseze datele lor cu caracter personal, să solicite ștergerea sau restricționarea prelucrării lor sau să corecteze orice inexactitate a acestor date deținute de Martorii lui Iehova. Vestitorii pot, în orice moment, să își retragă consimțământul prin care permit folosirea în viitor a datelor lor cu caracter personal. Dacă un vestitor își retrage consimțământul pentru folosirea datelor sale cu caracter personal, Martorii lui Iehova pot avea dreptul să continue să utilizeze anumite date cu caracter personal fără consimțământul vestitorului în temeiul scopurilor religioase legitime ce au legătură cu păstrarea și administrarea informațiilor despre membrii Martorilor lui Iehova la nivel global sau în temeiul altor reglementări legale stipulate în Legea protecției datelor cu caracter personal. Vestitorii înțeleg că au dreptul de a face o plângere la autoritatea de supraveghere competentă din țara în care locuiesc.

Pentru protecția datelor cu caracter personal, Martorii lui Iehova au adoptat diferite măsuri de securitate în plan tehnic și procedural, în conformitate cu Legea privind protecția datelor. Vestitorii înțeleg că datele lor cu caracter personal vor fi accesate doar de un număr limitat de persoane autorizate pentru îndeplinirea scopurilor menționate mai sus.

Pentru întrebări, contactați prin e-mail responsabilul cu protecția datelor:

DataProtectionOfficer.DK@jw.org.

Vestitorii înțeleg că numele și datele de contact ale operatorului de date din țara în care locuiesc și, unde este cazul, ale reprezentantului acestuia și ale responsabilului cu protecția datelor pot fi găsite pe pagina Protecția datelor – contacte de pe jw.org.

Modificările ce survin în activitățile noastre religioase, în legislație, dar și natura tehnologiei pe care o folosim pot determina ocazional modificări în practicile noastre de utilizare a datelor. Dacă vreodată se va impune schimbarea conținutului acestei pagini, Folosirea datelor cu caracter personal, vom posta orice modificare pe această pagină, astfel încât vestitorii să fie mereu la curent cu ce informații colectăm și cum le folosim. Vă rugăm să verificați periodic această pagină pentru a observa eventualele schimbări.