Salt la conţinut

Frați și surori în Vlorë, Albania, în 1930 (stânga); câteva broșuri ce fac parte din istoria teocratică a Albaniei (dreapta sus); David Splane, membru al Corpului de Guvernare, lansând Biblia – Traducerea lumii noi la Congresul de District „Să ascultăm de Dumnezeu” din 2005 (dreapta jos)

7 IANUARIE 2022
ALBANIA

O sută de ani de când se predică vestea bună în Albania, în pofida multor decenii de interdicție

O sută de ani de când se predică vestea bună în Albania, în pofida multor decenii de interdicție

Anul 2022 marchează împlinirea a 100 de ani de când există Martori ai lui Iehova în Albania.

Nasho Idrizi a fost printre primii albanezi care au acceptat adevărul. La începutul anilor ’20 ai secolului trecut, când se afla în Statele Unite, el a studiat Biblia cu Studenții în Biblie, așa cum erau cunoscuți pe atunci Martorii lui Iehova.

Nasho s-a întors în Albania în 1922. Ulterior, și alți albanezi care deveniseră Studenți în Biblie în Statele Unite s-au întors pentru a le vorbi celor din țara lor despre ceea ce aflaseră.

Thanas Duli

Thanas Duli, unul dintre primii Studenți în Biblie din Albania, a povestit: „În 1925, în Albania existau trei congregații. Existau și Studenți în Biblie și persoane interesate care erau răspândiți în întreaga țară”.

În acea perioadă de început, au fost traduse câteva publicații în albaneză, cum ar fi cartea Harfa lui Dumnezeu și broșura Un guvern demn de dorit. În Turnul de veghe din 1 decembrie 1925 se spunea că „s-a distribuit un număr mare [de publicații în albaneză], iar albanezii acceptă adevărul cu multă bucurie”.

Argjiro și Nasho Dori

Frații din Albania au ajuns atât de cunoscuți pentru mărturia lor plină de zel, încât oamenii au început să-i numească ungjillorë, adică „evanghelizatori”. Nasho Dori, care s-a botezat în 1930, a spus: „În 1935, împreună cu un grup, am închiriat un autobuz și am mers să predicăm în orașul Këlcyrë. După aceea, am organizat un tur mai amplu de predicare în Albania, vizitând orașele Përmet, Leskovik, Ersekë, Korçë, Pogradec și Elbasan. Am încheiat turul în Tirana chiar în ziua în care trebuia să ținem Comemorarea morții lui Cristos”.

În 1939, Italia fascistă a preluat controlul asupra Albaniei și a interzis activitatea Martorilor lui Iehova. Frații au fost persecutați deoarece și-au păstrat neutralitatea, refuzând să ia parte la războiul greco-italian. a În acea perioadă, 15 frați au fost închiși. Fratele Nikodhim Shyti a fost trimis într-un lagăr de concentrare și nu se mai știe nimic despre el de atunci.

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1944, Partidul Comunist a ajuns la putere în Albania, astfel că persecuția Martorilor a continuat. Mulți frați au fost închiși și torturați. Alții au fost duși în lagăre de muncă, departe de familiile lor. În toți acești ani, Albania a fost complet izolată de restul lumii. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1959 se spunea: „Conducătorii țării îi pot separa pe frații din Albania de Societatea lumii noi, dar nu pot împiedica spiritul sfânt al lui Dumnezeu să acționeze asupra lor”. În 1967, Albania a devenit prima țară ateistă. Puținii Martori din țară au continuat să-și practice credința cu prudență.

După căderea comunismului, la 22 mai 1992, Martorii lui Iehova au fost recunoscuți oficial după mai bine de 50 de ani de interdicție.

În prezent, în Albania, există 89 de congregații, în care slujesc 5 550 de Martori. Ne bucurăm alături de frații noștri deoarece, ‘prin puterea lui Iehova, cuvântul său s-a răspândit și a triumfat’, în pofida persecuției aprige. (Faptele 19:20)

a Războiul greco-italian a fost un conflict armat dintre Italia și Grecia, care s-a desfășurat între 28 octombrie 1940 și 23 aprilie 1941. Acest război a marcat începutul campaniei din Balcani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.