Salt la conţinut

1 OCTOMBRIE 2013
COREEA DE SUD

Nedreptățile din Coreea de Sud stârnesc reacții la nivel internațional

Nedreptățile din Coreea de Sud stârnesc reacții la nivel internațional

Coreea de Sud trimite la închisoare sute de tineri care nu comit nicio infracțiune. Motivul? Aceștia sunt Martori ai lui Iehova și au ales să-și urmeze conștiința refuzând serviciul militar. Întrucât Coreea de Sud nu ocrotește drepturile obiectorilor de conștiință, recruții Martori sunt condamnați la închisoare. De fapt, în ultimii 60 de ani, peste 17 000 de Martori ai lui Iehova au fost închiși deoarece au refuzat, în baza conștiinței, să efectueze serviciul militar.

Pentru a atrage atenția asupra acestei probleme, biroul național al Martorilor lui Iehova din Coreea de Sud a pregătit o broșură intitulată  Obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar în Coreea. Broșura aduce în atenție refuzul guvernului coreean de a aplica standardele internaționale și de a ocroti drepturile obiectorilor de conștiință. Totodată, prezintă pe scurt experiențele unor tineri Martori care au fost închiși pentru că au refuzat să-și încalce conștiința. Dl Dae-il Hong, reprezentant al biroului Martorilor lui Iehova din Coreea, și Philip Brumley, consilier juridic al Martorilor lui Iehova din New York, oferă mai multe detalii referitoare la această nedreptate ce durează de mult timp.

Cum a reacționat comunitatea internațională la nedreptățile din Coreea de Sud?

Philip Brumley: Mai multe țări și-au exprimat în mod deschis dezaprobarea față de refuzul Coreei de a recunoaște dreptul fundamental la obiecția de conștiință. La o sesiune recentă din cadrul Evaluării Periodice Universale a ONU, opt țări – Ungaria, Franța, Germania, Polonia, Slovacia, Spania, Statele Unite și Australia – au cerut Coreei să înceteze condamnarea obiectorilor de conștiință și să le ofere acestora posibilitatea efectuării unui serviciu civil alternativ. *

Dae-il Hong: În patru cazuri, în care au fost implicați în total 501 obiectori de conștiință, Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (CCPR) a decis că, prin condamnarea și închiderea acestora, Republica Coreea le-a violat drepturile. Comitetul a afirmat că „dreptul la obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar este indisolubil legat de dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei. Acesta îi conferă oricărui cetățean scutire de serviciul militar obligatoriu dacă cel din urmă intră în contradicție cu religia sau cu convingerile cetățeanului. Acest drept nu trebuie încălcat prin constrângere”. *

Consiliul Drepturilor Omului, alt mecanism al ONU, a atras și el atenția asupra acestei probleme într-un raport recent cu titlul „Raport analitic al obiecției de conștiință cu privire la serviciul militar”. Acest document stabilește cadrul juridic internațional ce recunoaște dreptul la obiecția de conștiință și, totodată, interzice constrângerea obiectorilor de conștiință prin procese sau condamnări repetate. *

Care a fost răspunsul guvernului coreean la poziția adoptată de comunitatea internațională?

Clădirea Curții Supreme

Philip Brumley: Guvernul coreean nu a aplicat deciziile CCPR. Prin urmare, nu și-a respectat angajamentele luate prin semnarea tratatelor internaționale și a refuzat să recunoască drepturile fundamentale ale obiectorilor de conștiință. În plus, prin respingerea recursurilor înaintate de obiectorii de conștiință, Curtea Supremă și Curtea Constituțională ale Coreei de Sud au ignorat deciziile CCPR. Adunarea Națională Coreeană nu a implementat nicio formă de serviciu civil alternativ pentru obiectorii de conștiință și nu a luat nicio măsură pentru protejarea drepturilor acestora.

Cum a fost afectată, în general, viața acestor tineri Martori în urma condamnărilor primite?

Dae-il Hong: Acești tineri sunt curajoși. Ei se prezintă în fața autorităților când sunt chemați în instanță, chiar dacă știu că vor fi condamnați și trimiși la închisoare. Nu se ascund. Sunt cetățeni-model, iar în închisoare sunt deținuți-model. Din nefericire însă, după eliberare, acești tineri rămân cu cazier judiciar, din cauza căruia le este aproape imposibil să-și găsească un loc de muncă în sectorul public sau în corporații mai mari. Închisoarea le fură un an și jumătate din viață. Familiile lor sunt nevoite să se descurce singure, în timp ce ei își execută sentința. Astfel de necazuri sunt pur și simplu inutile.

Merită Martorii lui Iehova din Coreea să fie condamnați și închiși ca infractori în urma refuzului de a executa serviciul militar obligatoriu?

Dae-il Hong: Bineînțeles că nu! Acești tineri nu sunt infractori. Martorii lui Iehova sunt cunoscuți atât în Coreea, cât și în întreaga lume drept cetățeni pașnici, care nu încalcă legea și care doresc să fie utili comunității. Ei respectă autoritățile guvernamentale, respectă legea, își plătesc taxele și susțin inițiativele guvernului pentru binele public. Recent, o judecătoare la o curte districtuală din Coreea a condamnat un tânăr Martor pentru refuzul său, pe motive de conștiință, de a efectua serviciul militar. După ce a recunoscut că nu are altă opțiune decât să îl declare vinovat, judecătoarea a citit decizia curții. La un moment dat, ea și-a ascuns fața în spatele hârtiilor și a început să suspine. Se pare că a fost atât de tulburată de condamnarea pe nedrept a tânărului, încât, pentru o clipă, și-a pierdut calmul. Și altor persoane din sală li s-a părut nedreaptă decizia și le-au dat lacrimile.

Philip Brumley: Fără îndoială, acum este momentul ca autoritățile coreene să soluționeze această problemă ce durează de multă vreme și să implementeze un sistem care respectă drepturile fundamentale ale obiectorilor de conștiință.

^ par. 5 „Raport al Grupului de Lucru la Evaluarea Periodică Universală”, Consiliul Drepturilor Omului, 12 decembrie 2012, A/HRC/22/10, paginile 7 și 22, paragrafele 44 și 124.53.

^ par. 6 Jong-nam Kim și alții împotriva Republicii Coreea, comunicatul nr. 1786/2008, opinii adoptate de Comitet la 25 octombrie 2012, pagina 8, paragraful 7.4

^ par. 7 „Raport analitic al obiecției de conștiință cu privire la serviciul militar”, Consiliul Drepturilor Omului, 3 iunie 2013, A/HRC/23/22, paginile 3-8, paragrafele 6-24; paginile 9 și 10, paragrafele 32 și 33.