Salt la conţinut

27 NOIEMBRIE 2015
COREEA DE SUD

Sute de Martori coreeni înaintează plângeri la Grupul de lucru ONU privind detenția arbitrară

Sute de Martori coreeni înaintează plângeri la Grupul de lucru ONU privind detenția arbitrară

În iulie și august 2015, peste 600 de tineri aflați în închisorile din Coreea de Sud au înaintat plângeri la Grupul de lucru ONU privind detenția arbitrară (Grupul de lucru). Toți au fost urmăriți penal pentru că au refuzat efectuarea serviciului militar în baza convingerilor lor religioase și au fost condamnați la 18 luni de închisoare.

Temeiul legal al plângerilor

La 15 octombrie 2014, Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (CCPR) a adoptat decizia prin care Coreea de Sud era găsită vinovată de detenție arbitrară întrucât i-a pedepsit cu închisoarea pe obiectorii de conștiință. Această decizie constituie temeiul legal al plângerilor înaintate Grupului de lucru de cei aflați în închisoare.

Mandatul Grupului de lucru privind detenția arbitrară constă în „examinarea cazurilor privării de libertate impuse în mod arbitrar sau a celor care nu sunt în conformitate cu ... instrumentele juridice internaționale acceptate de statele în cauză”.

Du-jin Oh, avocatul care îi reprezintă pe petiționari, explică de ce detenția obiectorilor de conștiință este arbitrară.

Conform standardelor internaționale, guvernul fiecărei țări are obligația de a oferi alternative acceptabile cetățenilor care refuză satisfacerea serviciului militar din motive de conștiință. Iar aceasta deoarece dreptul la obiecția de conștiință privind serviciul militar derivă din dreptul la libertatea de conștiință și de religie. Guvernul Coreei de Sud însă continuă să ignore recomandările comunității internaționale de a pune la dispoziție un serviciu alternativ civil.

Orice observator imparțial ar fi îndreptățit să considere „arbitrar” refuzul obstinat al Coreei de Sud de a rezolva o problemă care durează de 60 de ani și care a afectat viața a peste 18 000 de bărbați și a familiilor lor. Guvernul nu a reușit să ofere un „remediu eficient” pentru situația în care se află bărbații, remediu care să respecte recomandările prezentate în cele cinci decizii ale Comitetului ONU pentru Drepturile Omului. Fără îndoială, este nedrept și inacceptabil să-i condamni la închisoare ca pe niște infractori pe bărbații care au luat hotărârea fermă de a nu face rău nimănui.

Obiectul solicitărilor adresate Grupului de lucru

Bărbații din Coreea de Sud care au înaintat plângeri la Grupul de lucru solicită ca acesta să acționeze în numele lor

  • „pentru a concluziona că privarea de libertate a petiționarilor obiectori de conștiință privind serviciul militar constituie detenție arbitrară”;

  • „pentru a cere Republicii Coreea să-i elibereze imediat din închisoare pe petiționari și să le acorde reabilitare penală”.

Închis pentru credință

Unul dintre petiționarii închiși este Jun-hyeok An. La fel ca ceilalți, el nu se consideră un infractor. Mama lui l-a instruit din copilărie să înțeleagă principiile biblice și să le aplice în viața lui. Ca tânăr, el a decis personal că efectuarea serviciului militar nu este în armonie cu convingerile sale religioase și cu conștiința sa. * Cunoscând situația din Coreea de Sud, el s-a gândit foarte serios înainte de a lua această decizie, conștient fiind de consecințele refuzului său. El a declarat:

„Nu cred că ar trebui să fiu pedepsit cu închisoarea pentru că țin la convingerile religioase pe care le am. Dacă guvernul ar pune la dispoziție un serviciu alternativ civil, l-aș accepta. Cu siguranță, nu merit să fiu condamnat penal și pedepsit cu închisoarea pentru hotărârea mea sinceră de a nu face rău nimănui”.

Ce reacție va avea Coreea de Sud în fața presiunilor de a aduce o schimbare?

Grupul de lucru va trimite guvernului sud-coreean 631 de plângeri pentru ca acesta să formuleze comentarii și observații. După ce primește răspunsul guvernului, Grupul de lucru va formula un punct de vedere și va trimite recomandări Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Dacă consiliul este de acord că detenția obiectorilor de conștiință constituie detenție arbitrară, statul sud-coreean va fi aspru criticat pentru neglijarea obligațiilor privind drepturile omului ce îi revin în calitate de membru al comunității internaționale. Dl Oh a comentat:

„Până în prezent, Coreea de Sud a refuzat să reacționeze la presiunile exercitate de comunitatea internațională în vederea adoptării unor prevederi legislative privind un program alternativ potrivit pentru obiectorii de conștiință. De asemenea, instanțele interne continuă să exercite tot mai multe presiuni. În ultimele luni, doi judecători ai unor curți districtuale au dat verdictul «Nevinovat» în cauzele ce îi vizau pe șase obiectori de conștiință. Din 2012 încoace, judecători locali au înaintat șapte astfel de cazuri la Curtea Constituțională, care a audiat părțile implicate în iulie 2015”.

Actualmente, guvernul sud-coreean condamnă și trimite la închisoare între 40 și 50 de Martori în fiecare lună, sfidând astfel legea internațională. Dl An și toți Martorii închiși ca obiectori de conștiință în penitenciarele din Coreea de Sud așteaptă cu nerăbdare decizia Curții Constituționale și pe cea a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.