Salt la conţinut

9 DECEMBRIE 2013
COREEA DE SUD

Coreea de Sud îi separă pe obiectorii de conștiință de infractori

Coreea de Sud îi separă pe obiectorii de conștiință de infractori

Guvernul Coreei de Sud a luat o măsură în favoarea a sute de Martori ai lui Iehova închiși ca obiectori de conștiință în urma refuzului de a efectua serviciul militar. În ce constă această măsură? Deținuții Martori au fost separați de ceilalți deținuți.

Această schimbare este rezultatul unei întrevederi din decembrie 2012 între reprezentanți ai Martorilor lui Iehova din Coreea și un oficial de rang înalt din cadrul sistemului corecțional coreean. Delegația Martorilor, din care făcea parte și un tată al cărui fiu este închis, și-a exprimat îngrijorarea că, în general, tinerii Martori sunt încarcerați în aceeași celulă cu infractori periculoși. În decurs de cinci luni de la întrevedere, peste 70% din Martorii închiși au fost mutați în celule cu alți Martori.

Condamnarea la închisoare a obiectorilor de conștiință are o lungă istorie. Coreea de Sud îi condamnă la închisoare de mult timp pe Martorii lui Iehova pentru refuzul lor, bazat pe Biblie, de a pune mâna pe arme. În prezent, aproximativ 600 de Martori se află după gratii ca obiectori de conștiință. În ultimii 60 de ani, peste 17 000 de Martori au ispășit pedeapsa cu închisoarea pentru refuzul de a executa serviciul militar obligatoriu – o cerință pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 19 și 35 de ani.

Nu este ceva neobișnuit ca mai multe generații dintr-o familie de Martori să aibă parte de același tratament: să fie judecați, condamnați și ulterior închiși ca infractori. „Am fost trimis în aceeași închisoare în care a fost și tatăl meu când era tânăr, iar condițiile nu s-au schimbat deloc”, a spus Seungkuk Noh, el fiind un Martor din a doua generație a familiei sale, care și-a executat pedeapsa de trei ani și a fost eliberat în 2000. În prezent, sentința medie pentru obiectorii de conștiință este de 18 luni, iar Coreea de Sud nu a luat încă nicio măsură în vederea serviciului civil alternativ.

Ho Gyu Kang avea 21 de ani când a fost condamnat pentru că a refuzat să se înroleze în armată. Era pentru prima dată când se afla departe de familie. „Eram foarte speriat și neliniștit”, își amintește dl Kang. El și alt tânăr Martor au fost puși în celulă împreună cu un grup de deținuți mai în vârstă, considerați incorigibili, unii criminali, alții foști membri ai unor bande.

Pe toată perioada detenției, deținuții Martori – care sunt, de regulă, mai tineri decât majoritatea celorlalți deținuți – sunt expuși unor tratamente abuzive din punct de vedere fizic și emoțional. Ei sunt adesea ținta atacurilor din partea celorlalți deținuți, mediul în care se află nepermițându-le să-și practice în mod liber religia, de exemplu să se roage sau să studieze Biblia. Ani la rând, mulți tineri Martori au suferit în tăcere înjosiri din partea celorlalți deținuți.

Separarea deținuților este în armonie cu standardele internaționale. Măsura de separare a majorității Martorilor de infractori este în armonie cu principiile universale referitoare la tratamentul deținuților, precum cele prevăzute în articolul 8 din Ansamblul de Reguli Minime privind Tratamentul Deținuților al ONU. Coreea de Sud urmează modelul stabilit cu peste 20 de ani în urmă de Grecia, stat membru al Uniunii Europene, când Ministerul Justiției și cel al Apărării Naționale din această țară au luat măsuri pentru a-i separa complet pe obiectorii de conștiință Martori de ceilalți deținuți. În 1992, Ministerul Apărării Naționale a transformat o închisoare militară din Sindos, Tesalonic, într-o închisoare destinată special Martorilor lui Iehova. Potrivit unui raport oficial, „atitudinea receptivă demonstrată de Ministerul Apărării Naționale, dată fiind natura specială a deținuților [Martori ai lui Iehova]”, a dus la decizia de a-i separa pe Martori și de a-i deține într-o singură închisoare. Grecia a încetat să-i condamne la închisoare pe obiectorii de conștiință Martori în 1998.

Prin separarea majorității deținuților Martori de ceilalți deținuți, Coreea de Sud a dat dovadă de aceeași atitudine receptivă față de tinerii închiși pentru că țin cu tărie la convingerile lor religioase. * Mai multe închisori și centre de detenție cu un număr mare de deținuți Martori au implementat această măsură, oferindu-le astfel un mediu mai sigur obiectorilor de conștiință. Referitor la avantajele pe care le aduce cu sine această separare, un deținut Martor din închisoarea Gunsan spune: „Suntem ocrotiți de influențe negative precum imoralitatea și vorbirea injurioasă. Ne putem bucura de conversații spirituale ziditoare cu frații noștri de credință”.

‘Suntem ocrotiți de influențe negative și ne putem bucura de conversații spirituale ziditoare’

Problema privind respectarea dreptului la obiecția de conștiință rămâne nerezolvată. Deși inițiativa recentă a Coreei de Sud de a-i separa pe deținuții Martori este lăudabilă, statul coreean nu a urmat exemplul altor state care au reglementat demult problema dreptului la obiecția de conștiință. Grecia, de pildă, a implementat un serviciu civil alternativ pentru obiectorii de conștiință în 1997. Deși în trecut Germania a pus la dispoziția obiectorilor de conștiință un serviciu civil alternativ, din 2011, de când serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, legea îi scutește pe obiectorii de conștiință de absolut orice obligație. Taiwanul a dat o lege privind implementarea unui serviciu civil alternativ pentru obiectorii de conștiință în anul 2000.

Tinerii Martori din Coreea de Sud și familiile acestora speră ca și în țara lor să se implementeze standardele internaționale actuale, care respectă dreptul fundamental al omului la libertatea de conștiință.

^ par. 9 Legea internațională, pe care Coreea de Sud este obligată să o ia în considerare, recunoaște obiecția de conștiință ca fiind un drept al omului. Citiți articolul „Nedreptățile din Coreea de Sud stârnesc reacții la nivel internațional”.