24 IANUARIE 2024
CÔTE D’IVOIRE
A fost lansată Biblia – Evanghelia după Matei în yacouba
La 7 ianuarie 2024, fratele Jules Bazié, membru al Comitetului filialei din Côte d’Ivoire, a lansat Biblia – Evanghelia după Matei în yacouba în cadrul unui program special, ținut în orașul Man (Côte d’Ivoire). Au fost prezente 302 persoane, iar alte 257 au urmărit programul prin videoconferință. Edițiile în format digital și audio au putut fi descărcate imediat după lansare. Ediția în format tipărit va fi disponibilă în viitorul apropiat.
Aproximativ 1,5 milioane de persoane care vorbesc yacouba locuiesc în Côte d’Ivoire, Guineea și Liberia. Circa 254 de frați și surori slujesc în prezent în 4 congregații și 6 grupe de yacouba în Côte d’Ivoire.
Nu există nicio traducere integrală a Bibliei în această limbă. Sunt disponibile doar două traduceri ale Scripturilor grecești creștine în yacouba. Niciuna însă nu folosește numele lui Dumnezeu, Iehova. În plus, ambele folosesc un limbaj greu de înțeles. Ca urmare, Biblia – Evanghelia după Matei, care folosește un limbaj modern și ușor de înțeles, este de mare ajutor. Un frate a remarcat: „Unele versete din celelalte traduceri trebuia să le citesc foarte lent, chiar de mai multe ori, ca să înțeleg ceva din ele. Acum însă, citirea cărții Matei e o adevărată delectare pentru că textul poate fi înțeles mai ușor!”.
Îi mulțumim lui Iehova deoarece le-a pus la dispoziție fraților și surorilor vorbitori de yacouba acest dar minunat, care îi va ajuta atât pe ei, cât și pe alții ‘să caute mai întâi Regatul’. (Matei 6:33)