16 AUGUST 2019
DANEMARCA
Martorii lui Iehova din Danemarca inaugurează o expoziție de Biblii
În iulie 2019, filiala Martorilor lui Iehova pentru Scandinavia, care se află în orașul Holbæk (la aproximativ 65 km depărtare de Copenhaga), a inaugurat o expoziție de Biblii, cu tema „Biblia și numele divin în Scandinavia”.
Expoziția conține o colecție deosebită de Biblii rare, de mare importanță pentru spațiul scandinav. Printre exponate se numără Biblii în daneză, faroeză, groenlandeză, islandeză, norvegiană, laponă și suedeză. Expoziția cuprinde peste 50 de Biblii.
Unul dintre cele mai importante exponate este un exemplar original al Bibliei Gustav Vasa din 1541. Aceasta a fost prima versiune completă a Bibliei tradusă într-o limbă scandinavă. Limbajul folosit în Biblia Gustav Vasa a contribuit la formarea limbii suedeze literare, având un impact puternic asupra vocabularului și a gramaticii. Ea a devenit și textul de referință pentru Bibliile traduse în suedeză în următoarele trei secole.
Alt exponat rar este un exemplar original al Bibliei Christian al III-lea, prima versiune completă a Bibliei în daneză. Biblia Christian al III-lea a contribuit la standardizarea limbii daneze, având o influență considerabilă asupra nordului Europei.
Erik Jørgensen, de la filiala pentru Scandinavia, afirmă: „Această expoziție dovedește că, de-a lungul secolelor, oamenii din Scandinavia au avut un respect profund atât pentru Cuvântul lui Dumnezeu, cât și pentru numele său măreț, Iehova”.