Salt la conţinut

9 OCTOMBRIE 2013
GERMANIA

Dezvelirea unui monument ridicat în onoarea unui supraviețuitor al Holocaustului

Dezvelirea unui monument ridicat în onoarea unui supraviețuitor al Holocaustului

SELTERS, Germania: La 21 iunie 2013, în Lautertal-Reichenbach, a fost inaugurat un monument ridicat în onoarea lui Max Liebster, un Martor al lui Iehova care a fost închis peste cinci ani în lagărele de concentrare naziste. Monumentul a fost dezvelit de primarul orașului și de alți oficiali în cadrul unei ceremonii la care au asistat locuitori din zonă, precum și văduva dlui Liebster, Simone Liebster, și ea Martoră a lui Iehova.

Întrucât era evreu și locuia în Germania pe timpul regimului nazist al lui Hitler, în 1939 dl Liebster a fost arestat de Gestapo, fiind apoi supus unor tratamente extreme în cinci lagăre de concentrare: Sachsenhausen, Neuengamme, Auschwitz, Buna și Buchenwald. Opt membri ai familiei sale au murit în lagărele de concentrare. Unul dintre aceștia a fost chiar tatăl său, al cărui trup neînsuflețit l-a dus el însuși la crematoriul din Sachsenhausen.

Dl Liebster a cunoscut în lagărele de concentrare deținuți Martori ai lui Iehova și, după ce și-a recâștigat libertatea în 1945, s-a botezat ca Martor al lui Iehova. Potrivit inscripției de pe una dintre plăcile de bronz fixate pe monument, credința dlui Liebster „i-a dat tăria și voința de a supraviețui”. El a trăit până în 2008, când, la vârsta de 93 de ani, s-a stins din viață.

Dl Liebster „era ferm convins că valorile creștine pot scoate ce e mai bun din oameni”, preciza invitația la ceremonia de inaugurare a monumentului. Wolfram Slupina, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Germania, afirmă: „Ne bucurăm să vedem că se aduce un omagiu unuia dintre nenumărații colaboratori ai noștri care au dat dovadă de curaj și fermitate în fața intoleranței religioase. Monumentul stă mărturie puterii Bibliei de a îndemna la pace și unitate, pe care Martorii lui Iehova le prețuiesc nespus”.

Media contact:

Internațional: J. R. Brown, Biroul de Informații Publice, tel. +1 718 560 5000

Germania: Wolfram Slupina, tel. +49 6483 41 3110