18 IULIE 2019
ITALIA
Curtea Supremă a Italiei susține dreptul Martorilor lui Iehova la îngrijiri medicale
La 15 mai 2019, Curtea de Casație a Italiei, instanța supremă din țară, a susținut dreptul fraților noștri de a lua decizii privind îngrijirea medicală dorită. Curtea a recunoscut că un pacient are dreptul de a împuternici un reprezentant care să îi susțină decizia de a refuza transfuziile de sânge. În plus, Curtea a recunoscut că legislația Italiei permite împuternicirea unui reprezentant, inclusiv în cazul în care pacientul, din cauza stării de sănătate, ar putea ajunge în scurt timp în stare de inconștiență sau în incapacitatea de a comunica.
Această hotărâre vine în urma unor procese în care a fost implicat fratele Luca Cappelli, bătrân de congregație. De 25 de ani, el suferă de malformații arterio-venoase cerebrale. Starea de sănătate a fratelui Cappelli impune numeroase intervenții medicale și îi afectează uneori capacitatea de comunicare. Înainte să înceapă tratamentul, el a completat în cunoștință de cauză o Declarație de voință privind îngrijirea medicală/Împuternicire și a împuternicit-o pe soția sa, Francesca, să îl reprezinte. Cu toate acestea, un judecător și o instanță de apel au refuzat să o numească pe soția sa reprezentant legal. Astfel, fratele Cappelli nu a avut la dispoziție niciun mijloc legal prin care să se asigure că nu va primi o transfuzie împotriva voinței sale.
La 16 februarie 2017, cazul fratelui Cappelli a ajuns la Curtea de Casație. Curtea a hotărât că instanțele inferioare au încălcat Constituția Italiei și Convenția europeană a drepturilor omului, care ocrotesc dreptul pacientului la autonomie. De asemenea, Curtea a afirmat că refuzul unui anumit tratament medical „capătă valențe și mai puternice când acesta constituie exprimarea convingerilor religioase și merită ocrotit și garantat”. În urma acestei hotărâri, instanțele italiene sunt acum obligate să respecte măsurile luate de frații noștri pentru a evita transfuziile de sânge.
Martorii lui Iehova din toată lumea se bucură că această instanță a susținut drepturile fraților noștri din Italia, care doresc să își respecte conștiința instruită biblic privind folosirea sângelui. (Faptele 15:29)