După ce a fost grațiat de președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, fratele Teymur Akhmedov a fost eliberat din închisoare la 4 aprilie 2018. El a fost închis 441 de zile. Autoritățile îl arestaseră pentru simplul fapt că le împărtășise altora convingerile sale religioase.

La scurt timp după ce Teymur a fost eliberat din închisoare, Oficiul de Informații Publice (OPI), de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Warwick, New York, le-a luat un interviu lui și soției lui, Mafiza. Acum, ei se află din nou în locuința lor din Astana, capitala Kazahstanului. Aceasta este transcrierea succintă a interviului, care a fost editată pentru claritate.

OPI: Pentru început, am vrea să știm mai multe despre tine, frate Akhmedov. Când ai devenit Martor al lui Iehova?

Teymur Akhmedov: M-am botezat în 9 octombrie 2005. Înainte să aflu adevărul, eram ateu. Mulți ani, nu am crezut în nimeni și în nimic. Mai târziu, când soția mea a început să studieze Biblia, am fost curios să văd despre ce discuta cu Martorii. Obișnuiam să stau după ușă și să trag cu urechea la ce vorbeau.

Când am aflat despre ce discutau, mi-a fost trezit interesul, deoarece vorbeau doar despre lucruri pozitive. În cele din urmă, Martorii mi-au făcut cunoștință cu fratele Veslav, originar din Polonia, dar care slujea în Kazahstan. Când am discutat prima oară cu el, i-am spus: „O să-ți pun o singură întrebare. Dacă răspunsul tău mă mulțumește, vom fi prieteni și vom continua să purtăm discuții. Dacă nu sunt mulțumit de răspuns, fără supărare, dar nu voi mai discuta cu tine”. Apoi l-am întrebat ce se întâmplă cu oamenii după ce mor. El mi-a deschis Biblia la Eclesiastul 9:5 și mi-a spus: „Citește acest verset și vei afla”. Când am citit versetul, mi-am dat seama că acesta era adevărul. A rămas să continuăm să ne vedem și să studiem Biblia.

Așadar, ai studiat Biblia și te-ai botezat în 2005.

Să vorbim acum despre evenimentele care au precedat arestarea ta. În mai 2016, ai cunoscut un grup de bărbați care pretindeau că sunt interesați de convingerile Martorilor lui Iehova. De-a lungul câtorva luni, te-ai întâlnit cu ei de câteva ori pentru a discuta pe baza Bibliei. Privind retrospectiv, au făcut sau au spus acei bărbați ceva ce dădea de bănuit?

TA: Da, le-am spus că studiile biblice se țin de obicei cu o persoană, nu cu un grup. Le-am sugerat să studieze Biblia separat, dar de fiecare dată, ei au refuzat și au spus că preferau discuțiile în grup. În plus, în mai multe ocazii, au invitat alte persoane să ni se alăture și mi-au cerut să repet ceea ce discutasem cu ei la vizita anterioară.

Mafiza Akhmedov: O dată, am asistat și eu la studiu. Am remarcat că analizau diferite religii, deși studiau deja de ceva vreme. Am observat și că apartamentul în care locuiau era mai luxos decât apartamentele pe care și le puteau permite în mod obișnuit niște studenți. Le-am spus că o duceau mult mai bine decât alți studenți, ceea ce i-a deranjat în mod evident. Când să plecăm, l-au tras pe Teymur deoparte și, în timp ce eu așteptam afară, i-au spus să nu mă mai ia cu el la studiu.

Când ai aflat că bărbații cu care studiai nu erau interesați de convingerile Martorilor lui Iehova, ci lucrau, de fapt, pentru serviciile secrete kazahe, Comitetul de Securitate Națională (KNB)?

TA: Abia în timpul procesului am aflat că lucrau pentru KNB.

Cum ai reacționat când ai fost arestat și, ulterior, acuzat de „incitare la disensiuni religioase” și de „promovare a superiorității [religioase]”?

TA: Sincer, când am fost arestat, am crezut că mă vor duce la secția de poliție ca să explic cum stau lucrurile și că apoi mă vor elibera. Eram pregătit să mă apăr și să explic ce discutasem cu bărbații respectivi.

M-a uimit turnura pe care au luat-o lucrurile, dar nu mi-a fost teamă. Am fost foarte surprins că am fost acuzat de incitare la ură religioasă și de extremism. Martorii lui Iehova le vorbesc altora despre Iehova, nefiind niciodată asociați cu ura sau cu disensiunile religioase. Eram ferm convins că sunt nevinovat și că Iehova avea să mă susțină. E adevărat, eram îngrijorat, dar mi-am amintit sfatul biblic de ‘a ne arunca toate îngrijorările asupra lui Iehova, pentru că el se interesează de noi’. (1 Petru 5:7)

Mai târziu, la 2 mai 2017, după peste 3 luni de arest preventiv, o instanță din Astana te-a condamnat la 5 ani de închisoare și ți-a stabilit o interdicție: să nu participi 3 ani la activități de instruire biblică. Ce impact a avut verdictul asupra ta?

TA: Când curtea și-a anunțat decizia, m-am resemnat la gândul că voi rămâne, probabil, 5 ani în închisoare. Mi-am zis: „Dacă aceasta este o încercare, cu siguranță că Iehova are control deplin asupra duratei încercării și știe când va lua sfârșit”. Eram hotărât să aștept oricât de mult trebuia.

Știm, totuși, că în timpul detenției, te-ai confruntat și cu probleme grave de sănătate, nu-i așa?

TA: Da, eram bolnav și urmasem un tratament până să fiu închis. Când am fost arestat, am întrerupt tratamentul, iar boala s-a agravat.

Mafiza, ce ai simțit în tot acest timp?

MA: Eram îngrozită și foarte deprimată. După ce Teymur a fost închis, mi-a fost greu până și să iau decizii, deoarece în cei 38 de ani de căsătorie nu mai fuseserăm niciodată separați. Dar Teymur m-a încurajat spunându-mi: „Nu te îngrijora! Iehova va compensa acești 5 ani în care vom fi separați cu alți 25, poate chiar în acest sistem!”.

Ce te-a mai ajutat în perioada în care soțul tău a fost închis?

MA: Frații și surorile m-au ajutat mult. Când Teymur a fost trimis la închisoare, m-am gândit că tuturor le va fi teamă să mă viziteze din cauza circumstanțelor în care a fost el arestat. KNB-ul ne supraveghea locuința și activitățile.

Apoi, într-o zi, un bătrân de congregație și soția lui m-au vizitat și m-au încurajat enorm. Când i-am întrebat dacă nu le-a fost teamă să vină în vizită, ei mi-au răspuns: „De ce să ne fie frică? Cu tehnologia de azi, autoritățile pot afla unde suntem doar urmărindu-ne telefoanele. Deci dacă vor, pot să ne găsească oricum”.

Cu ocazia unei vizite de păstorire, bătrânii m-au încurajat să nu mă las copleșită de încercare și să rămân tare în credință.

Teymur, ce te-a ajutat să faci față acestei încercări și să îți păstrezi atitudinea pozitivă?

TA: Rugăciunea! În fiecare zi m-am rugat lui Iehova pentru îndrumare, discernământ și putere ca să rămân bucuros, loial și fidel. Răspunsurile lui Iehova au fost evidente. El m-a susținut și nu m-am simțit singur în închisoare.

Și citirea Bibliei m-a ajutat. Într-una din închisori, am avut Biblia tot timpul la îndemână. În alta, Biblia era disponibilă în bibliotecă și puteam merge acolo o dată pe săptămână ca să citesc din ea.

În plus, mi-am amintit cuvintele fratelui care a studiat cu mine. El obișnuia să spună că nu trebuie să ne fie frică de încercări. Îmi aduc aminte că l-am întrebat: „Cum să nu ne fie frică? Dar dacă o încercare e grea, ba chiar ne îngrozește?”. El mi-a spus că Iehova nu va permite să fim încercați peste puterile noastre și că ne va da forța de a depăși orice necaz. (1 Corinteni 10:13) În închisoare, mi-am amintit mereu această idee.

Cum te-ai simțit când ai aflat că frații și surorile din lumea întreagă cunoșteau situația ta și se rugau pentru tine?

TA: Am simțit mâna lui Iehova, întrucât organizația îi aparține lui. Toate acestea au constituit o asigurare că nu eram singur și că, într-o bună zi, Iehova avea să mă elibereze.

Interesant e că de închisoare mă temeam cel mai mult. Aveam oroare de închisori. Când citeam despre frații noștri închiși, îi spuneam lui Iehova în rugăciune: „Iehova, orice, dar nu închisoarea!”. În același timp însă, doream foarte mult să îi vizitez pe deținuți și să le vorbesc din adevăr. Când m-am oferit să iau parte la mărturia în penitenciare, frații mi-au spus că, la momentul respectiv, nu ni se permitea să predicăm în închisorile kazahe. Așadar, înainte să fiu închis, aveam sentimente contradictorii. Pe de-o parte, mi-era teamă, pe de altă parte, simțeam că dorința mea de a predica în închisoare avea să devină realitate.

Deci ai avut ocazia să predici în timp ce te aflai în închisoare?

TA: Da. O dată, am fost chemat de un ofițer în biroul său. Cum am intrat, mi-a zis: „Știu că ești Martor al lui Iehova, deci nici să nu te gândești să-mi predici!”. I-am răspuns: „Nu intenționez să fac asta”. Apoi m-a întrebat: „Care este numele lui Dumnezeu?”. „Numele lui Dumnezeu este Iehova”, i-am răspuns eu. „Atunci cine este Isus? Nu este el Dumnezeu?”, a continuat el. I-am spus: „Nu, el este fiul lui Dumnezeu”. Apoi m-a întrebat: „Atunci de ce creștinii ortodocși cred că el este Dumnezeu?”. I-am zis: „Ar trebui să îi întrebați pe ei”.

Altă dată, am avut ocazia să predic unui grup de aproximativ 40 de persoane. Un psiholog venise să îi viziteze pe deținuți. În cadrul unei discuții despre căsătorie, ne-a întrebat ce credem despre poligamie. Fiecare a avut posibilitatea să-și exprime părerea.

Când mi-a venit rândul, am spus că mi-ar face plăcere să le împărtășesc părerea altcuiva despre acest subiect și am menționat cuvintele din Geneza 2:24: „Iată de ce va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa și vor deveni o singură carne”. Psihologul m-a întrebat: „Cine are această părere?”. Eu i-am răspuns: „Iehova Dumnezeu, cel care a creat omul. El vorbește aici doar despre două persoane, nu despre mai multe”.

Apoi, m-a întrebat: „Ai și alte motive pentru care crezi că un bărbat ar trebui să aibă o singură soție?”. Am citat Matei 7:12: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel”. După care am adăugat: „Acestea sunt cuvintele lui Isus. Întrebați-i pe domnii din sală dacă ar fi dispuși să-și împartă soția cu altcineva. Dacă bărbații nu vor ca soțiile lor să aibă mai mulți soți, cu siguranță, nici femeile nu vor ca soții lor să aibă mai multe soții”. La sfârșit, psihologul a spus că, dintre toate răspunsurile, ale mele i-au plăcut cel mai mult.

Ce încurajator e să știm că ai găsit ocazii de a le predica altora în pofida împrejurărilor grele prin care ai trecut!

După ce instanțele, inclusiv Curtea Supremă a Kazahstanului, au respins numeroasele apeluri pentru eliberarea ta, se părea că nu mai exista nicio cale juridică de a remedia situația.

Totuși, puteai fi eliberat dacă semnai o declarație. Ne poți da mai multe detalii și ne poți spune și de ce ai refuzat să semnezi?

TA: Mi s-a oferit de mai multe ori această posibilitate. La prima vedere, părea un act de bunătate, însă în document se spunea, de fapt, că eram vinovat de acuzațiile ce mi se aduseseră și că îmi părea rău pentru acțiunile mele. Apoi, mi s-a dat ocazia să redactez eu o mărturisire și să cer grațierea. Autoritățile m-au îndemnat să scriu că am greșit vorbindu-le altora despre convingerile mele, că regretam acele acțiuni și că ceream să fiu eliberat, dată fiind starea mea de sănătate.

Am refuzat să redactez o asemenea declarație și le-am spus autorităților că prefer să stau în închisoare și să am conștiința curată, decât să fiu eliberat și să am conștiința încărcată.

Ești un exemplu, întrucât ți-ai păstrat credința și conștiința curată.

În cele din urmă, situația s-a schimbat pe neașteptate. Cum ai aflat că urma să fii grațiat și eliberat din închisoare?

TA: Într-o zi, un gardian a venit să îmi spună că eram căutat la telefon. Mi-am zis în sinea mea: „Cine ar putea să mă sune?”. La telefon era o femeie, care s-a prezentat și mi-a zis că urma să vină la închisoare pentru a mă elibera. Nici nu știam cum să reacționez. După ce a închis, m-am gândit să-l anunț pe fiul meu, pentru că nu voiam ca vestea să fie un șoc pentru soția mea și nici să îi dau speranțe false.

După ce am închis telefonul, gardianul m-a întrebat: „Ce ați vorbit?”. I-am spus că femeia de la telefon voia să-mi facă o farsă, deoarece îmi spusese că vine la închisoare să mă elibereze.

Gardianul mi-a zis că acea femeie nu glumea și că tot ce îmi spusese era adevărat.

Mafiza, cum ai reacționat când ai aflat vestea?

MA: Când fiul meu mi-a dat vestea, și eu am crezut că era o glumă. Așteptaserăm această veste de atâta timp!

Nici nu ne putem imagina ce ați simțit când, după mai bine de un an, ați putut fi din nou împreună!

Privind retrospectiv, ce ați învățat din această încercare?

MA: Îmi aduc aminte că am plâns mult când am aflat despre situația fratelui Bahram [Hemdemov] și a surorii Gulzira Hemdemov. [Fratele Hemdemov a fost arestat în martie 2015 de autoritățile turkmene. La 19 mai 2015, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pe baza unor acuzații false de „incitare la ură religioasă”. Fratele Hemdemov nu a fost încă eliberat.] Chiar înainte de arestarea lui Teymur, mă gândeam cât de greu trebuie să îi fie Gulzirei. Acum, mi-aș dori să o pot îmbrățișa și să îi spun că o iubesc și o susțin. După ce am trecut prin această încercare, înțeleg durerea pe care o simte. Știu că are mare nevoie de sprijinul lui Iehova și al fraților, așa cum am avut și eu.

Le sunt foarte recunoscătoare tuturor fraților care ne-au sprijinit: fraților din congregația noastră, fraților din lumea întreagă, Corpului de Guvernare, avocaților și fiilor noștri.

TA: Pot spune un singur lucru. Fiecare are de înfruntat încercări. Bineînțeles, nu toți vor fi închiși. Unii sunt persecutați de un membru necredincios al familiei. Altora le este greu să colaboreze cu un frate sau cu o soră din congregație. Indiferent în ce constă încercarea, fiecare dintre noi are de făcut o alegere: să susțină principiile divine sau să le ignore. Dacă le susținem, putem face față cu succes încercării. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să acceptăm încercările și să nu uităm că Iehova ne va da puterea de a le face față.

Le sunt foarte recunoscător membrilor familiei mele, care m-au sprijinit. Au profitat de orice ocazie pentru a mă vizita și m-au ajutat să rămân puternic.

În plus, vreau să le mulțumesc fraților din întreaga lume pentru tot ce au făcut. Am apreciat rugăciunile și scrisorile lor încurajatoare. Nu m-am simțit singur nici măcar o clipă. Experiența prin care am trecut mi-a adâncit iubirea față de comunitatea mondială de frați și mi-a întărit relația de prietenie cu Iehova.