19 NOIEMBRIE 2019
KENYA
În Kenya a fost dedicat un complex de clădiri pentru școli teocratice
La 9 noiembrie 2019, în Eldoret (Kenya), a fost dedicat un complex de clădiri pentru școli teocratice. Fratele Bengt Olsson, membru al Comitetului filialei din Kenya, a ținut cuvântarea de dedicare în fața unui auditoriu format din 1 199 de persoane. Aproximativ 500 erau slujitori aflați în serviciul special cu timp integral, care au venit din diferite părți ale țării. Clădirile ocupă o suprafață de 433 m2 și vor găzdui cursurile Școlii pentru Evanghelizatori ai Regatului și ale Școlii pentru Supraveghetorii de Circumscripție și Soțiile lor. Se estimează că, în fiecare an, aici se vor ține cel puțin patru clase ale Școlii pentru Evanghelizatori ai Regatului.
Complexul este format din clădiri mai vechi, aflate în proprietatea filialei. O fostă casă de misionari a fost renovată și servește acum drept spălătorie, bucătărie și sală de mese, iar o sală a Regatului a fost transformată în sală de curs. Lucrările au început la 1 aprilie 2019 și au fost terminate în mare parte la 9 septembrie 2019.
Vorbind despre importanța școlii, fratele Olsson a spus: „Teritoriul din estul Africii are un potențial uriaș de creștere. Suntem siguri că instruirea oferită cursanților va juca un rol-cheie în această creștere pe măsură ce oamenii ‘se revarsă spre muntele lui Iehova’. (Mica 4:1)