Salt la conţinut

15 NOIEMBRIE 2018
MEXIC

Dezastre naturale lovesc Mexicul

Dezastre naturale lovesc Mexicul

La 23 octombrie, Mexicul a fost lovit de furtuna tropicală Vicente și de uraganul Willa. Furtuna a provocat inundații și torente de noroi masive în sudul Mexicului, în urma cărora au murit 11 persoane. Uraganul a lovit coasta pacifică a Mexicului provocând ploi torențiale și vânturi puternice, de peste 193 km/h. Aproximativ 4 250 de persoane au fost evacuate.

Potrivit rapoartelor de la Filiala pentru America Centrală, care coordonează activitatea din Mexic, niciun Martor nu și-a pierdut viața și nici nu a fost rănit. Totuși, în statul Nayarit, 118 Martori au fost evacuați, refugiindu-se în locuri mai sigure, situate la o altitudine mai mare. O sală a Regatului și locuințele câtorva Martori din Sinaloa au fost inundate. Locuințele a cinci familii de Martori din Michoacán au fost, de asemenea, inundate. Frații și surorile din zonă au curățat și au reparat deja sala Regatului și locuințele inundate.

Ne rugăm ca frații din Mexic afectați de aceste furtuni să persevereze, privind cu încredere spre un viitor în care dezastrele naturale nu vor mai exista. (2 Corinteni 6:4)