2 AUGUST 2021
ȘTIRI DE PE GLOB
Șaptezeci și cinci de ani de la primul congres internațional de amploare
Adunarea Teocratică „Națiuni vesele” a fost un eveniment memorabil, care a stabilit un model pentru alte congrese mari
La 4 august 2021, se vor împlini 75 de ani de la primul congres internațional de amploare al Martorilor lui Iehova, mai exact Adunarea Teocratică „Națiuni vesele”. Congresul s-a ținut în perioada 4-11 august 1946 în Cleveland (Ohio, SUA), pe Municipal Stadium și în clădirea învecinată, Municipal Auditorium.
Frații noștri au organizat congresul după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Într-un contrast izbitor cu conflictul militar ce afectase întregul glob, mii de frați și surori din diferite părți ale lumii s-au întrunit în pace. Într-o perioadă în care segregarea rasială era încă o practică obișnuită în Statele Unite, oameni din rase și medii diferite s-au strâns laolaltă.
La congresul „Națiuni vesele” s-a înregistrat un record, fiind primul eveniment la care s-au întrunit 80 000 de Martori. După o perioadă în care frații au trebuit să stea izolați din cauza războiului, a fost o mare bucurie să poată fi din nou împreună. La congres au participat 302 delegați din 32 de țări. Duminică, fratele Nathan Knorr a ținut cuvântarea intitulată „Prințul Păcii”.
Congresul a fost o reușită, însă frații care s-au ocupat de organizarea lui au întâmpinat și unele obstacole. De exemplu, în prima zi de congres, frații s-au confruntat cu o problemă serioasă: numărul participanților la congres depășea numărul locurilor de la Municipal Auditorium. De aceea, pentru sesiunea de seară, care începea la ora 19.45, frații s-au gândit să folosească și stadionul din apropiere. Însă aici erau programate două meciuri de baseball, care se încheiau la ora 18.30.
În timpul celui de-al doilea meci, o furtună i-a făcut pe spectatori să plece de pe stadion mai devreme. Apoi, a ieșit soarele, iar 50 000 de Martori au putut să-și ocupe locurile pe stadion înainte de începerea sesiunii de seară a congresului.
La congresul „Națiuni vesele” au fost lansate revista Treziți-vă! și auxiliarul pentru studierea Bibliei „Dumnezeu să fie găsit adevărat”. De asemenea, fratele Knorr a anunțat extinderea tipografiei din Brooklyn (New York, SUA) și a filialelor din alte șase țări.
Un motiv de mare bucurie a fost și botezul a 2 602 persoane, dintre care 903 frați și 1 699 de surori. Aceștia s-au botezat în lacul Erie, aflat în apropiere. În program au fost incluse și studiul Turnului de veghe și temele din cadrul Școlii de Serviciu Teocratic. Muzica de la congres a fost interpretată de o orchestră formată din 160 de instrumentiști.
Acest congres a constituit un model pentru congresele următoare. Atunci au fost înființate mai multe departamente precum Departamentul pentru oameni de ordine, Biroul președintelui congresului, Departamentul de prim ajutor, Departamentul de montaj și Departamentul pentru obiecte pierdute.
Fratele Ron Little, care în prezent slujește ca bătrân în Congregația McKeesport (Pennsylvania, SUA), avea 11 ani când a participat la congres împreună cu tatăl și cu fratele său. Pe toată perioada congresului, cei trei au dormit în camioneta cu care au venit la congres.
Fratele Little își amintește foarte bine momentul lansării revistei Treziți-vă!. El povestește: „După ce am primit revista Treziți-vă!, toți alergam bucuroși cu ea în mână. Dacă te vedeau cu mâna goală, frații îți ofereau imediat un exemplar”.
Fratele Little, care are acum 86 de ani, își mai amintește că a fost foarte uimit să vadă atât de mulți Martori laolaltă. El spune: „Voiam să nu se mai termine. A fost atât de frumos!”.
Îi suntem profund recunoscători lui Iehova fiindcă ne-a binecuvântat cu aceste „adunări sfinte”. (Leviticul 23:2)
Programul Adunării Teocratice a Martorilor lui Iehova, „Națiuni vesele”, din Cleveland (Ohio, SUA), 4-11 august 1946
Două mașini cu difuzoare și panouri cu îndemnul: „Citiți Turnul de veghe și Mângâiere”; afișul de pe ușa mașinii anunță discursul public „Prințul Păcii”
Două fete și mama lor în fața unei mașini cu difuzoare; fetele țin în mână un exemplar al primului număr al revistei Treziți-vă!, revistă lansată la Adunarea Teocratică „Națiuni vesele” din 1946; mama lor ține în mână un număr al ziarului The Messenger, publicat de Watch Tower Bible and Tract Society
Un frate face o poză cu cei doi copii ai săi; pe vehiculul lor sunt puse afișe și pancarte care anunță discursul public „Prințul Păcii”
Biroul pentru serviciul de teren al Adunării Teocratice „Națiuni vesele” din 1946, unde delegații primesc pancarte care anunță discursul public „Prințul Păcii”
Frați din departamentul care s-a ocupat de pregătirea și distribuirea alimentelor
Frați și surori care mănâncă în sala de mese de la Adunarea Teocratică „Națiuni vesele” din 1946
Un grup numeros de frați ținând în mâini exemplare ale cărții „Dumnezeu să fie găsit adevărat”
Un grup de frați fac o poză lângă stadion; mulți dintre ei fuseseră închiși pentru credință; printre ei se află și fratele Daniel Sydlik (rândul din față, ultimul din dreapta), care a slujit mai târziu ca membru al Corpului de Guvernare
Candidații la botez așezați în primele rânduri
Vedere de sus a zonei amenajate pentru botez de la lacul Erie