Salt la conţinut

De la stânga la dreapta: fratele Taras Kuzo și soția sa, Daria, fratele Serghei Liulin și fratele Piotr Jilțov

27 SEPTEMBRIE 2022 | ACTUALIZARE: 22 MARTIE 2024
ȘTIRI DE PE GLOB

ACTUALIZARE: DECIZIA DE CONDAMNARE ESTE ANULATĂ | Își înving sentimentele negative cu ajutorul lui Iehova

ACTUALIZARE: DECIZIA DE CONDAMNARE ESTE ANULATĂ | Își înving sentimentele negative cu ajutorul lui Iehova

La 21 martie 2024, Curtea Supremă a Republicii Crimeea a anulat decizia de condamnare a fratelui Taras Kuzo și a soției sale, Daria, și a fraților Serghei Liulin și Piotr Jilțov. Frații au fost eliberați imediat după pronunțarea sentinței. Cauza lor va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Municipal Ialta din Republica Crimeea.

La 27 februarie 2023, Tribunalul Municipal Ialta din Republica Crimeea i-a condamnat la închisoare pe fratele Taras Kuzo și pe soția sa, Daria, și pe frații Serghei Liulin și Piotr Jilțov. Daria a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Momentan, ea nu trebuie să meargă la închisoare. Taras a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare. Serghei și Piotr au fost condamnați la șase ani și o lună de închisoare. Toți trei au fost reținuți imediat după pronunțarea sentinței.

Evenimente în ordine cronologică

  1. 4 martie 2021

    Se deschide dosar penal pe numele lui Taras, fiind acuzat de finanțarea unei organizații extremiste

  2. 11 martie 2021

    Se efectuează descinderi la 9 locuințe ale unor Martori ai lui Iehova, inclusiv la cea a familiei Kuzo și a lui Serghei; Taras este trimis într-un centru de detenție temporară

  3. 12 martie 2021

    Taras este eliberat și plasat în arest la domiciliu; totuși, nu i se permite să locuiască cu familia lui

  4. 29 iulie 2021

    Se deschide dosar penal pe numele Dariei, al lui Piotr și al lui Serghei; Piotr este trimis într-un centru de detenție temporară

  5. 30 iulie 2021

    Cele două cauze sunt reunite; Piotr este eliberat și plasat în arest la domiciliu

  6. 11 august 2021

    Serghei este arestat și dus într-un centru de arest preventiv la circa 800 km depărtare; călătoria a durat 16 ore, timp în care Serghei a avut mâinile încătușate și prinse de o bară deasupra capului, iar picioarele legate de scaun cu bandă adezivă

  7. 1 martie 2022

    Serghei este eliberat din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu

  8. 4 aprilie 2022

    Începe procesul

  9. 11 iulie 2022

    Piotr, Serghei și Taras sunt eliberați din arest la domiciliu, dar li se impun restricții de călătorie

Date

În închisoare, în arest preventiv ori în arest la domiciliu, frații noștri fideli s-ar putea simți ‘atât de apăsați, încât să nu se mai poată mișca’, dar Iehova nu-i părăsește niciodată pe cei persecutați pentru numele său. (2 Corinteni 4:8, 9)