Salt la conţinut

20 IULIE 2020
ROMÂNIA

Un primar din România apreciază operațiunile de ajutorare desfășurate în folosul fraților noștri

Un primar din România apreciază operațiunile de ajutorare desfășurate în folosul fraților noștri

În iunie 2020, comuna Rodna din Transilvania (România) a fost grav afectată de inundațiile provocate de ploile torențiale. Ca urmare, șase locuințe ale fraților noștri au fost avariate. La 27 iunie 2020, supraveghetorul de circumscripție din zonă, în colaborare cu bătrânii de congregație locali, a luat măsuri ca 25 de frați și surori din trei congregații apropiate să ofere ajutor de urgență. a Eforturile fraților noștri nu au trecut neobservate de primarul comunei Rodna, care i-a lăudat în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune local.

Comuna Rodna este situată într-o vale alimentată de multe pâraie. Din cauza viiturii, accesul în localitate a fost aproape blocat. Casa uneia dintre surorile noastre se află în zona în care primarul comunei și echipa sa au întâmpinat probleme în timpul operațiunilor de îndepărtare a materialului aluvionar. Când au sosit aici, frații noștri au dat o mână de ajutor la curățarea zonei pentru a putea ajunge la casa surorii pe care urmau să o ajute. Astfel, prin munca lor, au contribuit la operațiunile desfășurate de autorități.

Ulterior, în cadrul interviului difuzat pe postul local de televiziune, primarul i-a lăudat pe frați. El a spus: „Vreau să dau un caz excepțional care pe mine m-a mișcat. ... Am lucrat în prima zi cu un buldoexcavator și cu un dumper și nu am terminat să decolmatăm – atâta de mult au fost colmatate zonele respective. În a doua zi, ne-am trezit ... cu peste 30 de [persoane de la] Martorii lui Iehova, care au venit și au dat o mână de ajutor, voluntari și aseară lucrurile s-au dus la finalitate”. El a concluzionat: „Acești oameni au făcut lucrurile să funcționeze în zona respectivă. Și, sigur, le mulțumesc tuturor!”.

Edilul a postat online și un mesaj adresat direct fraților: „Iehova din ceruri să vă binecuvânteze pe toți, să vă dea viață lungă, sănătate și împliniri tuturor!”.

Această experiență din România este doar unul dintre numeroasele exemple care atestă că purtarea noastră excelentă îl glorifică pe Tatăl nostru ceresc, Iehova. (1 Petru 2:12)

a Deși majoritatea lucrărilor de reconstruire sunt suspendate momentan din cauza pandemiei, aceste locuințe au necesitat o intervenție rapidă.