Salt la conţinut

Sora Maiia Karpușkina; fratele Nikolai Polevodov; fratele Vitali Juk și soția sa, Tatiiana; fratele Stanislav Kim; sora Svetlana Sedova (începând din stânga sus, în sensul acelor de ceasornic)

23 MARTIE 2022 | ACTUALIZARE: 11 OCTOMBRIE 2024
RUSIA

ACTUALIZARE: O INSTANȚĂ DE APEL SCHIMBĂ ÎN PARTE PEDEPSELE CU ÎNCHISOAREA | Șase Martori loiali simt ajutorul lui Iehova

ACTUALIZARE: O INSTANȚĂ DE APEL SCHIMBĂ ÎN PARTE PEDEPSELE CU ÎNCHISOAREA | Șase Martori loiali simt ajutorul lui Iehova

La 10 octombrie 2024, Tribunalul Teritorial Habarovsk s-a pronunțat în urma apelului înaintat de sora Maiia Karpușkina, fratele Stanislav Kim, fratele Nikolai Polevodov, sora Svetlana Sedova, fratele Vitali Juk și soția lui, sora Tatiiana. Pedepsele cu suspendare impuse Maiiei, Svetlanei și Tatiianei au fost reduse fiecare cu un an. Pedepsele cu închisoarea impuse anterior lui Stanislav, lui Vitali și lui Nikolai au fost comutate în pedepse cu suspendare. Stanislav a primit șapte ani și două luni de închisoare cu suspendare, Vitali șapte ani și patru luni de închisoare cu suspendare, iar Nikolai șapte ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Frații au fost eliberați după pronunțarea sentinței.

La 20 iunie 2024, Tribunalul Districtual Industrialnîi din ținutul Habarovsk i-a condamnat pe sora Maiia Karpușkina, pe fratele Stanislav Kim, pe fratele Nikolai Polevodov, pe sora Svetlana Sedova, pe fratele Vitali Juk și pe soția lui, sora Tatiiana. Maiia a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare. Svetlana și Tatiiana au fost condamnate la cinci ani de închisoare cu suspendare. Momentan, niciuna dintre cele trei surori nu trebuie să meargă la închisoare. Stanislav, Vitali și Nikolai au fost condamnați la opt ani și două luni de închisoare, opt ani și patru luni de închisoare și, respectiv, opt ani și șase luni de închisoare. Acestea sunt cele mai aspre pedepse date până acum de la decizia din 2017, prin care activitatea noastră a fost interzisă. Cei trei frați au fost reținuți imediat după pronunțarea sentinței.

Evenimente în ordine cronologică

  1. 10 noiembrie 2018

    Polițiștii întrerup o destindere organizată de circa 55 de frați și surori într-o cafenea; toți sunt interogați, inclusiv minorii, apoi, li se iau amprente și li se fac poze

  2. 12 noiembrie 2018

    Stanislav, Nikolai și Vitali sunt plasați în arest preventiv într-un centru de detenție temporară; Maiiei, Svetlanei și Tatiianei li se impun restricții de călătorie

  3. 14 ianuarie 2019

    Nikolai și Vitali sunt eliberați din centrul de detenție temporară și plasați în arest la domiciliu

  4. 29 ianuarie 2019

    Stanislav este eliberat din centrul de detenție temporară și plasat în arest la domiciliu

  5. 18 iulie 2019

    Dosarul este înaintat Tribunalului Districtual Industrialnîi din ținutul Habarovsk

  6. 2 august 2019

    Nikolai este eliberat din arest la domiciliu

  7. 9 septembrie 2019

    Un alt dosar penal este deschis pe numele fraților Stanislav și Nikolai și este înaintat Tribunalului Districtual Jeleznodorojni din Habarovsk

  8. 5 noiembrie 2019

    Lui Nikolai i se impun restricții de călătorie

  9. 18 ianuarie 2020

    Stanislav și Vitali sunt eliberați din arest la domiciliu

  10. 4 februarie 2020

    Tribunalul Districtual Jeleznodorojni din Habarovsk îi condamnă, în cel de-al doilea dosar, pe Stanislav și Nikolai la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

  11. 3 august 2020

    Dosarul înaintat Tribunalului Districtual Industrialnîi este retrimis la procuratură; procurorul atacă decizia

  12. 29 septembrie 2020

    Tribunalul Regional Habarovsk judecă apelul înaintat de procuror; lui Stanislav și lui Nikolai li se permite să se adreseze instanței; ei aduc în atenție că Federația Rusă și-a luat anumite angajamente ca semnatară a unor acorduri internaționale, printre care să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor și libertatea lor de închinare

  13. 12 octombrie 2020

    Tribunalul Regional Habarovsk susține decizia Tribunalului Districtual Industrialnîi, iar dosarul este retrimis la procuratură

  14. 15 decembrie 2021

    Dosarul este înaintat din nou către Tribunalul Districtual Industrialnîi

Date

Suntem convinși că Iehova va continua să-i susțină pe acești frați și surori dragi, precum și pe toți cei care alcătuiesc ‘norul așa de mare de martori’ din prezent. (Evrei 12:1)