Salt la conţinut

Fratele Igor Baranov și sora Daria Dulova

8 SEPTEMBRIE 2020
RUSIA

Doi tineri, fratele Baranov și sora Dulova, dau dovadă de credință și curaj

Doi tineri, fratele Baranov și sora Dulova, dau dovadă de credință și curaj

Doi dintre dragii noștri tineri din Rusia, fratele Igor Baranov și sora Daria Dulova, sunt urmăriți penal și riscă o condamnare la ani grei de închisoare, însă înfruntă situația plini de curaj. Fratele Baranov are doar 19 ani și se află în arest preventiv. Sora Dulova avea doar 18 ani când autoritățile au descins la locuința ei. Cei doi sunt cei mai tineri dintre cei peste 380 de frați și surori din Rusia urmăriți penal pentru credința lor.

Fratele Baranov se află în închisoare din 27 mai 2020. Sora Dulova are deschise pe numele ei două dosare penale. În pofida încercărilor continue, amândoi sunt hotărâți să-i rămână loiali lui Iehova.

În 27 mai, agenți FSB (Serviciul Federal de Securitate) înarmați au descins la locuința fratelui Baranov, care locuia cu mama sa. În urma acestei acțiuni, judecătorul Alexei Șatilov a dispus plasarea lui în arest preventiv sub acuzația de a fi „unul dintre conducătorii” Martorilor lui Iehova din zonă.

În timpul descinderii, care a fost o experiență traumatizantă, fratele Baranov a reușit să-și păstreze calmul întrucât s-a rugat lui Iehova. El relatează: „Unul dintre agenți a remarcat că mă comportam ca și cum m-aș fi așteptat ca ei să vină”.

Fratele mărturisește că își tot repeta în gând: „Dacă Iehova a permis această încercare înseamnă că o pot suporta”. El adaugă: „Rugăciunile din inimă adresate lui Dumnezeu și spiritul său sfânt m-au întărit și nu mi-a fost frică. În plus, sunt convins că nu sunt un infractor. Conștiința mea e curată. Știu că sunt persecutat pentru credință”.

Fratele Baranov a declarat că nu se simte în pericol în centrul de detenție în care se află. Ceilalți deținuți nu sunt violenți și îi arată respect, tratându-l ca pe un frate mai mic. „Și-au dat seama că locul meu nu e aici”, spune fratele Baranov.

La 1 august 2018, agenți de poliție au descins la locuința surorii Dulova, care locuia cu mama ei. Sora Dulova afirmă că, deși percheziția și arestarea au afectat-o pe plan emoțional, credința ei este de neclintit. „Sunt hotărâtă să-i rămân loială lui Iehova. Îi voi sluji până la capăt, indiferent de deznodământ”, spune ea.

Procesul în care este implicată sora Dulova a început în septembrie 2019 la Tribunalul Municipal Karpinsk, din regiunea Sverdlovsk. În timpul uneia dintre ultimele ședințe de judecată, sora noastră a declarat în fața instanței că e firesc ca oamenii să vorbească cu alții despre lucrurile frumoase din viața lor. Ea a spus: „De exemplu, știu că Dumnezeu va aduce în curând paradisul pe pământ și că atunci vor fi doar lacrimi de bucurie. Să țin această veste bună doar pentru mine? Să nu o spun și altora?”.

Deși s-a apărat cu mult curaj și a adus argumente logice, ea a fost condamnată în 27 ianuarie 2020 la un an de închisoare cu suspendare. Avocatul ei a atacat hotărârea.

La 6 august 2020, Tribunalul Regional Sverdlovsk a trimis cauza la Tribunalul Municipal Karpinsk pentru a fi rejudecată de alt judecător. Data procesului nu a fost încă stabilită. În timp ce așteaptă rezolvarea acestui dosar penal, sora noastră a depus o contestație ce vizează al doilea dosar penal deschis pe numele ei, al mamei ei și al altor trei Martori.

Fratele Baranov și sora Dulova au învățat multe din încercările prin care trec.

Sora Dulova ne spune ce a ajutat-o pe ea și ce ne poate ajuta și pe noi: „Întăriți-vă spiritualitatea citind Biblia, pregătindu-vă pentru întruniri și învățând cântări ale Regatului. Meditați continuu la versetele din Biblie care vă pot ajuta să nu vă mai îngrijorați și să nu vă mai temeți de necunoscut”.

Fratele Baranov spune: „Ca să perseverați în astfel de situații, trebuie să aveți o relație strânsă cu Dumnezeu. Nu pierdeți timpul. Întăriți-vă prietenia cu Iehova Dumnezeu acum”.

Biblia conține multe exemple despre modul în care i-a ajutat Iehova pe tinerii săi slujitori fideli să fie curajoși și neînfricați. Suntem convinși că el va continua să-i sprijine pe dragii noștri tineri din Rusia și din alte părți ale lumii pentru a face față persecuțiilor. (1 Samuel 1:20; 16:18; 2 Regi 5:1-3; Daniel 1:14-17; 3:17-27)