Salt la conţinut

Anatolie Razdobarov și soția lui, Greta (stânga), și Nikolai Merinov și soția lui, Lilia (dreapta), înainte de a fi atacați cu brutalitate de agenți ruși

10 OCTOMBRIE 2021
RUSIA

Două cupluri sunt atacate cu brutalitate de agenți ruși înarmați

Două cupluri sunt atacate cu brutalitate de agenți ruși înarmați

Luni, 4 octombrie 2021, agenți ruși înarmați din trupele OMON a i-au atacat cu brutalitate pe frații noștri, Anatolie și Greta Razdobarov și Nikolai și Lilia Merinov. Aceste atacuri violente au avut loc când forțele de ordine au efectuat descinderi la 12 locuințe ale Martorilor lui Iehova din orașul Irkutsk, iar mai mulți frați au fost reținuți.

La 6.00 dimineața, agenții au pătruns cu forța în locuința lui Anatolie și a Gretei. Ei au târât-o pe Greta în altă cameră trăgând-o de păr, i-au prins mâinile la spate în cătușe și au lovit-o de mai multe ori.

În același timp, Anatolie a fost trântit cu fața la pământ, încătușat cu mâinile la spate și lovit în cap și în burtă. Agenții l-au ridicat de la pământ trăgându-l de mâinile încătușate. Durerea pe care a simțit-o Anatolie a fost sfâșietoare, presiunea asupra umerilor lui fiind prea mare sub greutatea corpului. Agenții l-au lovit pe Anatolie peste palme cerându-i să-și recunoască vinovăția și să divulge informații despre frații de credință. Apoi au continuat să-l tortureze încercând să-i introducă cu forța o sticlă în anus. Acțiunea forțelor speciale a durat mai mult de opt ore.

După ce au intrat cu forța în locuința lui Nikolai și a Liliei Merinov, agenții l-au lovit în față pe Nikolai cu un obiect dur. Acesta a căzut la pământ pierzându-și cunoștința. Când și-a revenit, el s-a trezit cu un agent deasupra lui, care îl bătea. În urma bătăii, i-au fost sparți dinții din față. Lilia a fost trasă de păr din pat și încătușată. Agenții au lovit-o cu brutalitate în repetate rânduri și abia după aceea au lăsat-o să se îmbrace.

Potrivit Codului Penal al Federației Ruse, astfel de atacuri violente sunt infracțiuni și se pedepsesc. În plus, Federația Rusă s-a angajat să respecte legile unor organisme internaționale care ocrotesc cetățenii împotriva torturii. Prin urmare, cele două cupluri vor apela la toate căile de atac disponibile, atât interne, cât și internaționale, pentru ca autorii acestor acte barbare să fie pedepsiți.

A doua zi după ce agenții au descins la 12 locuințe din Irkutsk și au atacat cu brutalitate două cupluri, aproximativ 300 de Martori au venit la Tribunalul Districtual Oktiabrski din Irkutsk pentru a-i susține pe cei șase frați de credință plasați în arest preventiv

În următoarele două zile după acțiunea forțelor speciale, șase frați au fost plasați în arest preventiv: Iaroslav Kalin, Serghei Kosteev, Nikolai Martinov, Mihail Moiș, Alexei Solnecini și Andrei Tolmacev. Aproximativ 300 de Martori ai lui Iehova au venit la tribunal pentru a-și susține în mod pașnic frații de credință care au suferit astfel de nedreptăți.

Suntem alături de dragii noștri frați și surori din Rusia. Sentimentele pe care le-a avut Pavel față de creștinii din Tesalonic descriu foarte bine ceea ce simțim și noi față de frații noștri: „Ne mândrim cu voi în congregațiile lui Dumnezeu datorită perseverenței și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le suportați”. (2 Tesaloniceni 1:4)

a Unitate Mobilă a Forțelor Speciale din cadrul Gărzii Naționale Ruse