Salt la conţinut

Frați și surori din Rusia, în vârstă de peste 60 de ani, condamnați pentru credința lor

2 AUGUST 2021
RUSIA

Frații în vârstă își păstrează bucuria deși sunt condamnați

Frații în vârstă își păstrează bucuria deși sunt condamnați

De la decizia Curții Supreme din 2017, prin care au fost interzise persoanele juridice ale Martorilor lui Iehova din Rusia, autoritățile îi persecută pe frații și surorile noastre, indiferent de vârstă. Sunt vizați Martori cu vârsta cuprinsă între 18 și 89 de ani. Până în iulie 2021, 18 frați și surori de peste 60 de ani au fost condamnați doar pentru că se închinau în mod pașnic. În prezent, trei dintre ei se află în închisoare. a În Raportul nr. 4 din partea Corpului de Guvernare – 2021 s-a vorbit despre atacurile revoltătoare asupra fraților și surorilor noastre în vârstă.

Cum au reușit dragii noștri frați înaintați în vârstă să facă față persecuției? Ne face plăcere să vă prezentăm în continuare cuvintele încurajatoare ale câtorva colaboratori creștini loiali.

Suntem recunoscători pentru exemplul excelent de loialitate al fraților în vârstă din Rusia. Curajul de care dau dovadă pentru a rămâne „pe calea dreptății” e demn de imitat, și, mai mult decât atât, este apreciat de Dumnezeu. (Proverbele 16:31)

a Sora Valentina Baranovskaia, în vârstă de 70 de ani, își execută pedeapsa de doi ani de închisoare. Fratele Alexandr Ivșin, în vârstă de 63 de ani, își execută pedeapsa de șapte ani și jumătate de închisoare. Fratele Iuri Saveliev, în vârstă de 68 de ani, își execută pedeapsa de șase ani de închisoare.