Salt la conţinut

Fratele Dimitri Barmakin alături de soția sa, Elena, după ce a fost eliberat din închisoare

19 NOIEMBRIE 2019
RUSIA

Fratele Dimitri Barmakin este eliberat prin hotărâre judecătorească după 447 de zile în închisoare

Fratele Dimitri Barmakin este eliberat prin hotărâre judecătorească după 447 de zile în închisoare

La 18 octombrie 2019, după 447 de zile petrecute în arest preventiv, fratele Dimitri Barmakin a fost transferat în arest la domiciliu. El poate fi din nou alături de soția sa, Elena, cu care este căsătorit de 13 ani.

La 28 iulie 2018, în timp ce se afla în vizită la bunica soției sale, în vârstă de 90 de ani, fratele Barmakin a fost arestat de polițiști mascați și înarmați, care au intrat cu forța în locuință. El a fost acuzat că a participat la serviciile religioase ale Martorilor lui Iehova. Tribunalul Districtual Pervorecenski din Vladivostok a dispus plasarea lui Dimitri Barmakin în arest preventiv pentru două luni. Ulterior, instanța a prelungit termenul de arest de opt ori.

În timpul uneia dintre ședințele de judecată desfășurate în timp ce fratele Barmakin era arestat preventiv, instanța a declarat că închinarea practicată de acesta constituie „o infracțiune împotriva legii constituționale și a securității statului”. Această acuzație nefondată intră în contradicție cu articolul 28 din Constituția Federației Ruse, potrivit căruia toți cetățenii Rusiei „își pot alege în mod liber convingerile religioase sau de altă natură și pot să le împărtășească și să trăiască în armonie cu ele”.

Ne bucurăm că judecătorul Stanislav Salnikov de la Tribunalul Districtual Pervorechenski, din Vladivostok, a dispus eliberarea fratelui Barmakin. Cu toate acestea, eliberarea lui nu pune capăt cercetării penale.

Suntem convinși că Iehova va continua să îi întărească și să îi încurajeze pe frații și surorile noastre din Rusia, îndeosebi pe cei ce se află în închisoare sau în arest la domiciliu. Acești frați, precum fratele Barmakin, s-au dovedit exemple excelente de credință și curaj pentru familia noastră mondială de frați. (Filipeni 1:13, 14)