Salt la conţinut

Fratele Dmitri Vinogradov împreună cu soția sa, Janargul, și cu fiicele lor, Arina (stânga) și Olesia (dreapta)

18 MAI 2021
RUSIA

Fratele Dmitri Vinogradov simte binecuvântarea lui Iehova în timp ce se confruntă cu persecuții

Fratele Dmitri Vinogradov simte binecuvântarea lui Iehova în timp ce se confruntă cu persecuții

ACTUALIZARE | O instanță rusă respinge apelul

La 28 octombrie 2021, Tribunalul Regional Celeabinsk a respins apelul fratelui Vinogradov. Sentința instanței de fond rămâne în vigoare. Momentan, el nu trebuie să meargă la închisoare.

La 7 iunie 2021, Tribunalul Districtual Țentralni din Celeabinsk l-a condamnat pe fratele Dmitri Vinogradov la doi ani de închisoare cu suspendare.

Date personale

Dmitri Vinogradov

  • Anul și locul nașterii: 1963, Celeabinsk

  • Biografie: După ce părinții lui au divorțat, a fost crescut de mama sa. Pasiunea lui pentru șah s-a transformat în profesie, devenind maestru. Predă la o școală privată de șah. În 1990, s-a căsătorit cu Janargul și au împreună patru copii. Cei doi copii mai mici locuiesc încă cu ei.

    Întotdeauna s-a întrebat de ce oamenii, ființe inteligente, poluează planeta și le fac rău altora. A găsit răspunsuri convingătoare în Biblie. În 2014, s-a botezat ca Martor al lui Iehova.

Detalii despre caz

Spre sfârșitul anului 2018, agenți sub acoperire au fost puși să-l angreneze pe Dmitri în discuții biblice. Până în ianuarie 2020, autoritățile adunaseră așa-zise dovezi, suficiente pentru a deschide un dosar penal pe numele lui. Două luni mai târziu, polițiști au descins la locuința lui Dmitri și au percheziționat-o, deși el nu se afla acasă.

Dmitri suferă de hipertensiune și are probleme de vedere. El spune: „Relația mea cu Dumnezeu nu depinde de starea mea de sănătate. Sunt fericit și mândru că pot să depun mărturie în fața instanței”.

Dmitri și familia sa și-au format bune obiceiuri în ce privește citirea Bibliei, meditarea la cele citite, pregătirea pentru întruniri și participarea cu răspunsuri la acestea. De-a lungul anilor, un bun program de activități spirituale i-a ajutat să se apropie de Iehova, să aibă o familie unită și să fie pregătiți pentru persecuții. Dmitri afirmă: „Rugăciunile fraților și surorilor ne-au ajutat foarte mult. Iehova a revărsat asupra noastră numeroase binecuvântări deoarece ascultă rugăciunile celor drepți”.

Avem multe de învățat de la frații noștri loiali, care perseverează plini de curaj și de bucurie în pofida persecuțiilor. Când ne gândim le ei, ne vin în minte cuvintele din 2 Tesaloniceni 1:4: „Ne mândrim cu voi în congregațiile lui Dumnezeu datorită perseverenței și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le suportați”.