14 FEBRUARIE 2024
RUSIA
Fratele Vilen Avanesov, în vârstă de 71 de ani, este eliberat din închisoare
La 9 februarie 2024, fratele Vilen Avanesov a fost eliberat dintr-o închisoare din Rusia după ce a stat închis aproape cinci ani. Vilen a fost arestat și reținut în mai 2019. La 29 iulie 2021 a fost condamnat la șase ani de închisoare. Nu a trebuit să execute întreaga pedeapsă întrucât i s-a scăzut timpul petrecut în arest preventiv. Fiul său, Arsen, a fost și el arestat și închis în același timp cu el. Arsen rămâne în închisoare.
Sora Stella Avanesova, soția lui Vilen, a declarat următoarele la scurt timp după eliberarea soțului ei: „Primii doi ani și jumătate, cât timp Vilen s-a aflat în arest preventiv, au fost cei mai grei pentru toți. Eu eram foarte îngrijorată. Nu ni se permitea să comunicăm cu Vilen, nici măcar prin scrisori. În plus, pentru că și soțul, și fiul meu erau închiși, nu știam cum o să mă îngrijesc pe plan financiar de familie”.
Deși au avut de înfruntat aceste încercări, atât Vilen, cât și Stella au simțit mereu sprijinul lui Iehova. Stella a spus: „Vilen mi-a zis că, de fiecare dată când era adus la tribunal și îi vedea în sala de judecată pe frații și surorile de credință, simțea grija lui Iehova. În ce mă privește, Iehova s-a îngrijit să nu-mi lipsească nimic. Sunt sută la sută sigură că Iehova îi ajută pe cei ce se încred în el”.
Suntem bucuroși că Vilen și Stella sunt din nou împreună. Vom continua să ne rugăm pentru fiul lor, Arsen, și pentru toți frații și surorile noastre care se află în închisoare. Avem convingerea că Iehova va fi în continuare lumina, salvarea și fortăreața celor fideli. (Psalmul 27:1)