Salt la conţinut

Sora Tatiana Alușkina își îmbrățișează cu drag soțul tocmai eliberat din închisoare

10 APRILIE 2020
RUSIA

Fratele Vladimir Alușkin a fost eliberat din închisoare

Fratele Vladimir Alușkin a fost eliberat din închisoare

La 30 martie 2020, fratele Vladimir Alușkin a fost eliberat din închisoare, putând să fie din nou alături de soția sa.

Eliberarea a avut loc în urma hotărârii din 25 martie, pronunțate de Tribunalul Regional Penza. Instanța a schimbat în tot hotărârea prin care frații Vladimir Alușkin, Vladimir Kuliasov, Andrei Magliv, Denis Timoșin și surorile Tatiana Alușkina și Galia Olhova fuseseră condamnați. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de fond, dar de către un alt judecător. Până la noul proces, toți cei șase trebuie să respecte restricțiile de călătorie și alte restricții care li s-au impus.

Suntem bucuroși că fratele Alușkin a fost eliberat. Din nefericire însă, două zile mai târziu, alt frate a fost condamnat pentru credința sa în nord-estul Rusiei. Suntem convinși că, în pofida acestor atacuri juridice nejustificate, frații noștri din Rusia vor păstra viu în minte cuvintele din Naum 1:7: „Iehova este bun, este o fortăreață în ziua necazului. Și îi cunoaște pe cei ce caută refugiu la el”.