Salt la conţinut

Tribunalul Regional Orel

17 MAI 2019
RUSIA

Lui Dennis Christensen i se va acorda ultimul cuvânt în judecarea apelului său în 23 mai

Lui Dennis Christensen i se va acorda ultimul cuvânt în judecarea apelului său în 23 mai

Joi, 16 mai 2019, ședința de judecată a apelului în dosarul lui Dennis Christensen s-a reluat după cum fusese anunțat. Procurorii și avocații apărării și-au susținut pledoariile finale, iar lui Dennis i s-a permis să vorbească în apărarea sa timp de aproape o oră. În sala de judecată au fost prezenți și de această dată diplomați străini și jurnaliști. Prezența lor a fost încurajatoare, întrucât este o dovadă a interesului pe care comunitatea internațională îl are încă față de cazul lui Dennis Christensen, deși au trecut doi ani de când arestarea lui a făcut subiectul știrilor pe plan internațional.

Inițial, fusese programat ca judecarea apelului să se încheie vineri, 17 mai. Totuși, judecătorii au anunțat că ședința va fi reluată joi, 23 mai, la ora 10.00. Atunci, lui Dennis i se va acorda ultimul cuvânt în apărarea sa, înainte ca judecătorii să se retragă pentru deliberare. E greu de spus dacă, la sfârșitul zilei de 23 mai, instanța se va pronunța sau va amâna acest lucru pentru o dată ulterioară.

Suntem încurajați să vedem că frații noștri, precum Dennis Christensen și Serghei Skrinnikov, își păstrează optimismul și își exprimă dorința sinceră de a rămâne fideli. Avem față de frații noștri din Rusia aceleași sentimente pe care apostolul Pavel le-a avut față de creștinii din Tesalonic: „Ne mândrim cu voi în congregațiile lui Dumnezeu pentru perseverența și credința voastră în toate persecuțiile voastre și în necazurile pe care le suportați”. (2 Tesaloniceni 1:4)