Salt la conţinut

De la stânga la dreapta: Andrei Magliv, Vladimir Kuliasov, Galia Olhova, Tatiana Alușkina, Vladimir Alușkin și Denis Timoșin la Tribunalul Districtual Leninski în 5 decembrie 2019

17 DECEMBRIE 2019
RUSIA

O instanță rusă îl condamnă pe fratele Alușkin la șase ani de închisoare, iar pe alți cinci Martori, la executarea pedepsei sub supraveghere

O instanță rusă îl condamnă pe fratele Alușkin la șase ani de închisoare, iar pe alți cinci Martori, la executarea pedepsei sub supraveghere

Vineri, 13 decembrie 2019, Tribunalul Districtual Leninski, din Penza, l-a condamnat pe fratele Vladimir Alușkin la șase ani de închisoare. Imediat după terminarea procesului, fratelui Alușkin i s-au pus cătușele și a fost reținut. În același caz, au fost implicați alți cinci frați, inclusiv soția fratelui Vladimir, Tatiana. Instanța i-a condamnat pe toți cinci (trei frați și două surori) la doi ani de închisoare cu suspendare, dispunând executarea pedepsei sub supraveghere. Toți cei șase frați și surori vor ataca decizia.

Așa cum s-a mai menționat într-o știre anterioară, Vladimir Alușkin a fost arestat la 15 iulie 2018, după ce peste 10 polițiști cu cagule și puști de asalt au pătruns cu forța în locuința lui. Polițiștii au percheziționat apartamentul aproape patru ore și au confiscat telefoane mobile, dispozitive electronice, Biblii și alte publicații. Ei au percheziționat în acea zi alte cinci locuințe și au dus aproximativ 40 de frați și surori la secțiile de poliție pentru interogatoriu.

Autoritățile locale l-au reținut două zile pe fratele Alușkin într-un centru temporar de detenție, după care Tribunalul Districtual Pervomaiski, din Penza, a dispus transferarea lui într-un centru de arest preventiv pentru două luni. Ulterior, instanța a prelungit de două ori termenul de arest preventiv în cazul fratelui Alușkin. După aproximativ șase luni petrecute în centrul de detenție, el a fost transferat în arest la domiciliu, unde a rămas până la 13 decembrie, când a fost condamnat.

Pe lângă fratele Alușkin, ceilalți trei frați urmăriți penal în cadrul aceluiași proces au fost: Vladimir Kuliasov, Andrei Magliv și Denis Timoșin. Ei au fost plasați în arest la domiciliu pe durata anchetei și a procesului. Surorilor Tatiana Alușkina și Galia Olhova li s-au impus restricții de călătorie și le-au fost limitate legăturile cu alte persoane începând din februarie 2019.

În august 2019, Grupul de lucru ONU privind detenția arbitrară și-a publicat Opinia, un document de 12 pagini, prin care condamna Rusia pentru arestarea și reținerea pe nedrept a fratelui Vladimir Alușkin. Potrivit acestei Opinii, fratele Alușkin „nu trebuia arestat, ținut în arest preventiv și nici . . . judecat”. Grupul de lucru a subliniat că „cea mai corectă soluție ar fi eliberarea imediată” a fratelui Alușkin. Avocații care i-au apărat pe cei șase frați și surori din Penza și-au bazat argumentele pe Opinia Grupului de lucru, document recunoscut la nivel internațional. Cu toate acestea, când a citit hotărârea din 13 decembrie, judecătorul a afirmat că instanța consideră că hotărârea Curții Supreme a Rusiei din 2017, prin care s-a interzis activitatea Martorilor lui Iehova, are o greutate mai mare decât Opinia Grupului de lucru.

În acest an, Rusia a condamnat 18 frați și surori, dintre care 9 frați au fost condamnați la închisoare cu executare. Peste 40 de frați și surori se află în arest preventiv, iar 19 se află în arest la domiciliu. Aproape 300 de frați de pe teritoriul Rusiei sunt urmăriți penal pentru că își practică credința.

Deși ne întristează că frații și surorile noastre sunt persecutați, astfel de încercări nu ne surprind deoarece au fost prezise. Însă Iehova a promis că ne va oferi sprijinul său iubitor. Ne rugăm ca ‘spiritul gloriei, da, spiritul lui Dumnezeu, să se odihnească peste ei’. (1 Petru 4:12-14)