Salt la conţinut

31 MAI 2018
RUSIA

Alt Martor al lui Iehova din Rusia acuzat și judecat pentru desfășurarea unor activități extremiste

Alt Martor al lui Iehova din Rusia acuzat și judecat pentru desfășurarea unor activități extremiste

Arkadia Akopian, un Martor al lui Iehova în vârstă de 70 de ani, fost croitor, aflat acum la pensie, a fost acuzat de extremism. Procesul lui durează deja de un an, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă să primească o amendă considerabilă sau o pedeapsă cu închisoarea de până la patru ani.

Procurorul susține că dl Akopian este vinovat de „incitare la ură religioasă” întrucât a prezentat un discurs religios la o sală a Regatului locală, unde asista la întruniri de mulți ani. În instanță, procurorul și-a fundamentat argumentația în mare măsură pe mărturia falsă a șase persoane care nu sunt Martore ale lui Iehova. Acestea au susținut că dl Akopian a făcut afirmații calomniatoare în timpul discursului său și că le-a oferit publicații „extremiste” pentru a le distribui altora.

Dl Akopian, precum și alții care îl cunosc neagă ambele acuzații. Avocatul său a prezentat Curții dovezi că indivizii care au depus mărturie în instanță nu se aflau nici măcar în apropierea clădirii în care susțin că dl Akopian a făcut afirmațiile respective. În plus, Martorii lui Iehova nu le oferă publicații religioase persoanelor care nu sunt Martore pentru a le distribui altora. Soția dlui Akopian, Sonia, care nu este o Martoră a lui Iehova, a declarat în cadrul unui contrainterogatoriu că are o căsnicie fericită de 40 de ani și că soțul ei nu le-a forțat niciodată pe rudele lor să devină Martore ale lui Iehova.

Judecătorul Oleg Golovașko a dispus efectuarea unei expertize cu privire la afirmațiile făcute de dl Akopian în timpul discursului său cu scopul de a se stabili dacă acesta ‘a incitat la ură religioasă’. La ultima ședință, ținută la 15 mai 2018, judecătorul a stabilit ca expertiza să fie finalizată în septembrie 2018. Între timp însă, procesul va continua. Următoarea audiere este programată în 5 iunie, când dl Akopian va fi supus unui contrainterogatoriu. Deși nu se află în arest preventiv, dl Akopian a primit interdicție de călătorie de la începerea procesului său, în mai 2017, la Tribunalul Districtual Prohladnâi.

Gregory Allen, consilier juridic asistent al Martorilor lui Iehova, a afirmat: „Dl Akopian nu este decât o altă victimă a modului total greșit în care guvernul rus aplică legea privind extremismul în cazul Martorilor lui Iehova. Dl Akopian este un cetățean nevinovat, care respectă legea și nu vrea altceva decât să i se închine lui Dumnezeu. Atacul greșit al guvernului împotriva Martorilor lui Iehova constituie o amenințare la adresa fiecărui Martor și o încercare de a deteriora mozaicul social al țării”.

Dl Akopian este al doilea Martor din Rusia acuzat pe nedrept de „activitate extremistă” și urmărit penal. Procesul penal în cazul lui Dennis Christensen, un Martor din Orel, a început în februarie 2018. El se află în arest preventiv de un an și riscă să fie condamnat la zece ani de închisoare. * Alți șapte Martori se află în arest preventiv în diferite zone ale Rusiei, însă nu au fost acuzați în mod oficial.

^ par. 7 Ambii au fost acuzați penal, dar în baza unor articole diferite. Dl Akopian a fost acuzat în baza articolului 282, alineatul 1, pentru așa-zisă incitare la ură religioasă, iar Dennis Christensen a fost acuzat de încălcarea articolului 282, alineatul 2, punctul 1, pentru așa-zisa coordonare a activității unei organizații religioase declarate extremistă. Această acuzație presupune o pedeapsă mai grea.