Salt la conţinut

6 APRILIE 2017
RUSIA

Audierile Curții Supreme a Rusiei în dosarul privind interzicerea Martorilor lui Iehova vor fi reluate în 7 aprilie

Audierile Curții Supreme a Rusiei în dosarul privind interzicerea Martorilor lui Iehova vor fi reluate în 7 aprilie

La audierile ținute azi la Curtea Supremă a Federației Ruse, reprezentantul Ministerului Justiției a susținut că se impune interzicerea tuturor persoanelor juridice ale Martorilor lui Iehova pe motiv că anumite instanțe inferioare au decis că unele persoane juridice ale acestora au desfășurat activități extremiste. Judecătorul a întrebat în ce mod acțiunile ce vizează cele 8 persoane juridice pot justifica acțiunea întreprinsă împotriva Centrului Administrativ și a tuturor celor 395 de persoane juridice locale. De asemenea, judecătorul a vrut să știe cum va fi afectată închinarea Martorilor în urma dizolvării tuturor acestor persoane juridice și a întrebat, în repetate rânduri, în ce mod constituie Martorii o amenințare la adresa ordinii și a siguranței publice. Avocații apărării au pus și ei întrebări care au demascat intenția Ministerului Justiției de a scoate în afara legii religia Martorilor lui Iehova, nu doar de a dizolva persoanele lor juridice.

Audierile vor fi reluate în 7 aprilie 2017, la ora 10.00.