Salt la conţinut

Tribunalul din Vyborg, unde judecătorul Roman Iurievici Petrov a desemnat Centrul de Expertiză Socioculturală să analizeze traducerea realizată de Martori, Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi

28 NOIEMBRIE 2016
RUSIA

PARTEA a III-a

Specialiști de renume contestă „expertiza judiciară” din Rusia privind „extremismul”

Specialiști de renume contestă „expertiza judiciară” din Rusia privind „extremismul”

Aceasta este ultima din cele trei părți ale unei serii bazate pe interviuri oferite în exclusivitate de renumiți erudiți în domeniul religiei, al politicii și al sociologiei, precum și de specialiști în studii sovietice și post-sovietice.

ST. PETERSBURG, Rusia: Martorii lui Iehova și literatura lor au făcut obiectul unor expertize judiciare conduse de Centrul de Expertiză Socioculturală din Moscova. Un studiu a fost încheiat în august 2015 și a stat la baza unui dosar, aflat încă pe rol, deschis împotriva traducerii Bibliei realizate de Martori, Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi, iar alt studiu este în desfășurare.

Dr. Mark Elliott

Specialiști de renume, atât din Rusia, cât și din afară, demască aceste studii. Dr. Mark Elliott, editor și fondator al East-West Church and Ministry Report, afirmă: „«Experților judiciari» pe probleme religioase, inclusiv celor care au contestat traducerea Bibliei realizată de Martorii lui Iehova, le lipsesc calificarea și credibilitatea necesare, dat fiind că emit «opinii» nefondate cu privire la chestiuni de credință”.

Dr. Roman Lunkin

Referindu-se în mod concret la Centrul de Expertiză Socioculturală, dr. Roman Lunkin, președintele Centrului pentru Studii privind Religia și Societatea din cadrul Institutului European al Academiei Ruse de Științe din Moscova, precizează că „niciunul dintre acești experți nu are vreo specializare în studii religioase și nici nu cunoaște publicațiile Martorilor lui Iehova. Analiza lor include citate extrase din informațiile furnizate de Centrul Irineu de Lyon, o organizație ortodoxă antisectară de factură radicală, despre care se știe că luptă împotriva Martorilor lui Iehova, precum și împotriva multor altor religii și culte”.

Dr. Ekaterina Elbakian

„Din nefericire, trebuie să-i dau dreptate dlui Lunkin”, declară dr. Ekaterina Elbakian, profesor de sociologie și de management al relațiilor sociale la Academia Muncii și Relațiilor Sociale din Moscova. „În Rusia de azi, expertiza pe teme religioase este efectuată de persoane care nu au o specializare în domeniu și sunt făcute la comandă, adică specialistul nu e liber să-și exprime concluziile.”

Dr. Elbakian, care a participat la două procese desfășurate în Taganrog și a fost prezentă ca expert în procesul desfășurat la curtea de apel din Rostov-pe-Don, explică în continuare: „Am vizionat personal materialul video în baza căruia Martorii erau acuzați de extremism. În două ocazii am comentat pe larg în instanță explicând că era vorba doar despre un serviciu religios și că nu există nicio urmă de extremism în el, însă opinia mea de specialist nu a fost luată în considerare. E imposibil să nu remarci această tendință clară și sistematică spre discriminare religioasă. Atât timp cât tendința continuă este cât de poate de clar că acești credincioși vor fi clasificați în continuare drept «extremiști» pe baza convingerilor lor”.

Media contact:

Internațional: David Semonian, Biroul de Informații Publice, 1-718-560-5000

Rusia: Iaroslav Sivulski, 7-812-702-2691