Salt la conţinut

19 APRILIE 2017
RUSIA

A cincea zi de audieri la Curtea Supremă a Rusiei: Examinarea acțiunilor îndreptate împotriva Martorilor în ultimul deceniu

A cincea zi de audieri la Curtea Supremă a Rusiei: Examinarea acțiunilor îndreptate împotriva Martorilor în ultimul deceniu

NEW YORK: Miercuri, 19 aprilie 2017, cu puțin înainte de orele 14.00, aproximativ 300 de persoane s-au adunat pentru cea de-a cincea zi de audieri la Curtea Supremă a Federației Ruse, unde se analizează cererea Ministerului Justiției de a dizolva Centrul Administrativ al Martorilor lui Iehova. Acțiunile agresive întreprinse de autoritățile rusești împotriva Martorilor în ultimii zece ani au fost rezumate în 43 de volume cu documente prezentate Curții.

Curtea a examinat 43 de volume, care constituiau documentația cauzei

În timpul ședinței de judecată, avocații care reprezentau Ministerul Justiției nu au putut furniza un temei de drept pentru acțiunea de dizolvare întreprinsă împotriva Centrului Administrativ și nici nu au putut dovedi că Centrul Administrativ sau Organizațiile Religioase Locale folosite de Martorii lui Iehova din Rusia au comis vreo acțiune extremistă. Iuri Toporov, unul dintre avocații Centrului Administrativ, a adus în atenția Curții mai multe documente, printre care diplome și scrisori de apreciere primite de Centrul Administrativ din partea guvernului, documente care atestă că, în trecut, Centrului Administrativ i s-au recunoscut meritele pentru contribuția la bunul mers al societății. De asemenea, a precizat că și Organizațiile Religioase Locale au avut un efect pozitiv în comunitate. În plus, o parte din documentația cauzei demonstra faptul că, încă din 2008, Ministerul Justiției a efectuat inspecții asupra Organizațiilor Religioase Locale folosite de Martorii din Rusia, dar nu a găsit niciun fel de activitate extremistă în ce le privește, lucru recunoscut de avocații Ministerului Justiției.

Primul rând, de la stânga la dreapta: Anton Omelcenko, Maxim Novakov, Victor Jenkov și Iuri Toporov, avocații Centrului Administrativ al Martorilor lui Iehova din Rusia; rândul din spate, de la stânga la dreapta: Vasili Kalin și Serghei Cerepanov (în spate), membri ai comitetului director al Centrului Administrativ al Martorilor lui Iehova din Rusia

Curtea va relua audierile în data de 20 aprilie 2017, la orele 14.00.

Media contact:

Internațional: David Semonian, Biroul de Informații Publice, +1-845-524-3000

Rusia: Iaroslav Sivulski, +7-911-087-8009