29 NOIEMBRIE 2018
RUSIA
Dennis Christensen primește sprijin internațional
Fratele Dennis Christensen se află în detenție de peste 525 de zile pentru simplul motiv că și-a practicat credința, fiind chemat în fața instanței de aproape 50 de ori. Tribunalul Districtual Jeleznodorojni, regiunea Orel, Rusia, care examinează dosarul lui Dennis, a programat următoarea ședință pentru jumătatea lunii decembrie. Deși este în arest de mai mult de 18 luni, Dennis și-a păstrat o atitudine pozitivă. Fără îndoială, Iehova este cel care îl susține, demonstrând în mod clar că el răspunde milioanelor de rugăciuni ale fraților noștri din întreaga lume.
Dennis a primit sute de ilustrate și desene de la Martori din Rusia și din alte țări, prin care aceștia își exprimau iubirea și susținerea lor. La ședința din 30 octombrie, Dennis, aflat în boxa inculpaților în spatele unui perete de sticlă, a arătat câteva dintre ilustratele și desenele primite de la copii, astfel că cei prezenți în sală veniți să-l sprijine s-au simțit încurajați.
În afară de familia noastră mondială de frați care îi sunt alături, și comunitatea internațională arată un viu interes față de situația sa. La 21 iulie 2017, Centrul pentru Drepturile Omului „Memorial”, cu sediul la Moscova, i-a acordat lui Dennis statutul de deținut politic. La 20 iunie 2018, Consiliul pentru Drepturile Omului din Rusia a cerut Procuraturii Generale a Federației Ruse să verifice legitimitatea urmăririi penale în cazul Martorilor lui Iehova. La 26 septembrie 2018, Comisia Statelor Unite pentru Libertate Religioasă Internațională l-a trecut oficial pe Dennis în categoria „deținuți religioși pe motiv de conștiință”.
Rusia a garantat în cadrul unei ședințe publice că interzicerea persoanelor juridice ale Martorilor lui Iehova nu avea să afecteze drepturile Martorilor de a-și practica credința la nivel individual. Însă forțele de ordine locale și cele federale au ignorat complet acest angajament. Ele au aplicat greșit legea acuzându-i pe Dennis și pe mulți alți Martori de desfășurare a unor activități „extremiste” pentru a justifica arestarea lor. Pe parcursul acestui an, autoritățile ruse au efectuat zeci de descinderi pe teritoriul Federației Ruse. Până în momentul de față, 25 de frați și de surori sunt închiși, 18 se află în arest la domiciliu, iar în cazul a peste 40 s-au impus diverse restricții. Prin urmare, finalizarea dosarului în cazul lui Dennis va stabili un precedent pentru peste 90 de Martori din aproximativ 30 de regiuni ale Rusiei care fac și ei obiectul unor dosare penale.
Suntem siguri că frații noștri din întreaga lume se vor ruga în continuare ca Iehova să-i susțină și să-i încurajeze pe dragii noștri frați urmăriți penal pentru credința lor. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care ‘Dumnezeu le va face dreptate’ acestor dragi frați. (Luca 18:7)