Salt la conţinut

17 FEBRUARIE 2017
RUSIA

Curtea Supremă a Rusiei decide dizolvarea altei persoane juridice în urma unor acuzații de extremism

Curtea Supremă a Rusiei decide dizolvarea altei persoane juridice în urma unor acuzații de extremism

La 9 februarie 2017, Curtea Supremă a Federației Ruse a decis dizolvarea persoanei juridice locale a Martorilor lui Iehova din Birobidjan (Organizația Religioasă Locală din Birobidjan). Curtea a susținut decizia unei instanțe inferioare, prin care organizația a fost declarată extremistă, interzicându-i-se desfășurarea oricărei activități religioase.

Decizia are la bază însă dovezi false. În februarie 2015 și în ianuarie 2016, poliția a plasat publicații religioase interzise în incinta închiriată de Martori pentru desfășurarea de servicii religioase, publicații pe care ulterior le-a „descoperit”. În incidentul din ianuarie, polițiști din forțele speciale, purtând cagule, au întrerupt o întrunire religioasă și au plasat publicații sub un scaun chiar în fața celor prezenți.

Organizația Religioasă Locală din Birobidjan, oraș aflat pe teritoriul Regiunii Autonome Evreiești din Rusia, este prima persoană juridică dizolvată după ce Tribunalul Municipal Moscova a decis că avertismentul dat de Procuratura Generală împotriva sediului național al Martorilor lui Iehova are caracter executoriu.