Salt la conţinut

15 SEPTEMBRIE 2015
RUSIA

Amânare în dosarul în care sunt implicați 16 Martori din Taganrog

Amânare în dosarul în care sunt implicați 16 Martori din Taganrog

Procesul de rejudecare a cauzei care îi vizează pe 16 Martori ai lui Iehova din Taganrog, Rusia, durează deja de nouă luni. Peste 20 de audieri au avut loc pe parcursul verii și au mai fost programate altele pentru luna octombrie. Dacă vor fi condamnați, Martorii riscă să fie închiși și amendați pentru simplul fapt că au asistat la întruniri religioase, au citit Biblia și s-au întrunit cu colaboratori de credință.

Procedurile judiciare lungi îi afectează pe inculpați

De la începutul procesului de rejudecare, care a fost demarat în primele luni ale acestui an, inculpații au petrecut aproape 50 de zile în sala de judecată. Ei merg la tribunal de peste doi ani, dacă se ia în considerare și durata primului proces. Acesta este cel mai lung proces penal în care sunt implicați Martori ai lui Iehova din Rusia.

Timpul îndelungat petrecut la audieri a avut un impact considerabil asupra inculpaților. Unul dintre ei, Kirill Kravcenko, explică: „Nu putem să muncim, nu putem să petrecem suficient timp cu familiile noastre și nici să ne odihnim suficient”. Mai mulți inculpați au fost concediați ori asupra lor au fost exercitate presiuni pentru a-și da demisia de la locul de muncă din cauza timpului pe care li-l consumă procesul sau deoarece sunt denigrați public pentru că sunt Martori ai lui Iehova. De doi ani încoace, curtea le-a interzis să părăsească Taganrogul fără încuviințarea prealabilă a autorităților.

Procedurile de judecată și-au pus amprenta asupra inculpaților și pe plan emoțional. „Îmi afectează sănătatea”, spune Tatiana Kravcenko. „Uneori nu pot să adorm sau alteori mă trezesc la miezul nopții. Mă gândesc tot timpul la proces, îl întorc pe toate părțile și îmi fac griji”. Nikolai Trotsiuk, alt acuzat, a fost spitalizat de mai multe ori din cauza stresului generat de proces.

Evenimente premergătoare procesului de rejudecare a cauzei din Taganrog

În 2011, poliția a efectuat pe ascuns o anchetă penală în cazul Martorilor lui Iehova din Taganrog. În 2012, au fost puși sub acuzație 16 Martori, iar primul proces penal împotriva lor a început în mai 2013. După 15 luni de audieri, Tribunalul din Taganrog i-a condamnat pe șapte dintre ei pentru presupuse activități extremiste. Judecătorul a aplicat amenzi severe în cazul tuturor celor șapte acuzați, iar pe patru dintre ei i-a condamnat la ani grei de închisoare, dar apoi i-a scutit de plata amenzilor și a suspendat executarea pedepselor. Judecătorul i-a achitat pe ceilalți nouă Martori din motive de procedură, continuând însă să susțină că aceștia luaseră parte la activități extremiste.

Cei 16 Martori au înaintat un recurs la Tribunalul Raional din Rostov, cerând să fie complet achitați de acuzațiile aduse împotriva lor. Și procurorul a făcut recurs, susținând că pedepsele cu suspendare erau prea ușoare.

La 12 decembrie 2014, Tribunalul Raional din Rostov a analizat recursurile și a anulat decizia Tribunalului din Taganrog. Cu toate acestea, în loc să îi achite pe Martori, Tribunalul Raional din Rostov a dat curs cererilor procurorului și a trimis cauza înapoi la Tribunalul din Taganrog spre a fi rejudecată de alt judecător. Procesul a început la 22 ianuarie 2015, iar Martorii se așteptau ca hotărârea să fie pronunțată în iunie 2015. Însă, având în vedere că judecătorul a programat audieri pe parcursul lunii octombrie, se pare că hotărârea va fi pronunțată spre sfârșitul anului 2015.

Ar trebui ca Legea privind contracararea extremismului să restricționeze activitățile religioase pașnice?

Legea federală a Rusiei privind contracararea activității extremiste este menită să combată terorismul, însă unele autorități ruse o aplică greșit cu scopul de a restricționa activități religioase pașnice, desfășurate în mod legal. Autoritățile de pe tot cuprinsul țării au întrerupt întruniri ale Martorilor, le-au percheziționat locuințele, au interzis și au confiscat publicații ale acestora folosind ca pretext această lege. În Taganrog, autoritățile au aplicat greșit această lege pentru a dizolva persoana juridică locală a Martorilor și pentru a pune sechestru pe sala Regatului. Ulterior, autoritățile din Samara și din Abinsk au procedat la fel, dizolvând persoanele juridice locale ale Martorilor și punând sechestru pe proprietățile acestora.

În urma acestor acțiuni opresive din partea autorităților ruse, Martorii lui Iehova au înaintat 28 de cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a li se face dreptate. Întrucât 22 dintre aceste cereri vizează încălcări similare ale drepturilor omului, în momentul de față CEDO le analizează laolaltă. Potrivit unui avocat al Martorilor, este posibil ca CEDO să emită hotărâri în aceste cazuri chiar la sfârșitul acestui an.

Intoleranța religioasă crescândă constituie o amenințare

Rusia se află acum la răscruce de drumuri în ce privește libertatea religioasă. Dacă Martorii din Taganrog care sunt urmăriți penal vor fi condamnați, Martorii lui Iehova din Rusia se pot aștepta ca și colaboratorii lor creștini din Samara, din Abinsk, precum și din alte locuri să fie urmăriți penal. Martorii speră totuși că guvernul rus va pune capăt acestor persecuții și va susține libertatea religioasă pentru toți cetățenii țării.

Evenimente în ordine cronologică

  1. 9 iunie 2008

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Raional din Rostov înaintează acuzații împotriva Martorilor lui Iehova din Taganrog pentru presupuse activități extremiste.

  2. 11 septembrie 2009

    Tribunalul Raional din Rostov declară extremiste 34 de publicații religioase ale Martorilor lui Iehova și interzice Organizația Religioasă Locală din Taganrog a Martorilor lui Iehova.

  3. 8 decembrie 2009

    Curtea Supremă a Federației Ruse susține decizia Tribunalului Raional din Rostov, dată în septembrie 2009.

  4. 1 martie 2010

    Ministerul de Justiție adaugă la Lista federală cu materiale extremiste cele 34 de publicații declarate extremiste de către Tribunalul Raional din Rostov. Autoritățile pun sechestru pe Sala Regatului a Martorilor din Taganrog.

  5. 1 iunie 2010

    Martorii lui Iehova din Taganrog înaintează la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cererea Organizația Religioasă Locală din Taganrog și alții împotriva Rusiei.

  6. 30 aprilie 2011

    Unele servicii de informații încep, în secret, să înregistreze video întrunirile religioase ale Martorilor din Taganrog.

  7. 6 iulie 2011

    Autoritățile adaugă Organizația Religioasă Locală din Taganrog la Lista federală a organizațiilor extremiste.

  8. august 2011

    Autoritățile locale încep să îi urmărească penal pe Martorii din Taganrog și percheziționează 19 locuințe ale acestora.

  9. 31 mai 2012

    Anchetatorii emit primele acuzații împotriva Martorilor lui Iehova din Taganrog pentru activitatea lor religioasă.

  10. mai 2013

    La Tribunalul din Taganrog, începe procesul penal împotriva celor 16 Martori acuzați de extremism.

  11. 29, 30 iulie 2014

    Tribunalul din Taganrog condamnă șapte Martori pentru activitate așa-zis extremistă. Ulterior, toți cei 16 inculpați, dar și procurorul fac recurs.

  12. 12 decembrie 2014

    În cadrul recursului, Tribunalul Raional din Rostov decide să trimită cazul spre a fi rejudecat de către alt judecător.

  13. 22 ianuarie 2015

    La Tribunalul din Taganrog, începe rejudecarea cauzei care îi vizează pe cei 16 Martori.

^ par. 44 „Onorarea obligațiilor și angajamentelor luate de Federația Rusă”, Rezoluția nr. 1896 (2012), adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, paragraful 25.31

^ par. 45 „Observațiile concluzive ale celui de-al șaptelea raport periodic asupra Federației Ruse”, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, paragraful 20.