10 MAI 2018
RUSIA
Primele audieri la Tribunalul din Orel în procesul lui Dennis Christensen
La 23 aprilie 2018, a fost reluat procesul penal al dlui Dennis Christensen la Tribunalul Districtual Jeleznodorojni din Orel. Dl Christensen, cetățean danez și Martor al lui Iehova, a fost arestat în timp ce asista la o întrunire religioasă în mai 2017 și, de atunci, a fost ținut în arest preventiv.
Procurorul, dl Fomin, l-a acuzat pe dl Christensen de ‘coordonarea activității unei organizații extremiste’, și anume a Organizației Religioase Locale a Martorilor lui Iehova din Orel, care a fost dizolvată în iunie 2016 sub acuzația falsă de extremism. Avocații dlui Christensen au contestat acuzațiile, întrucât congregația Martorilor lui Iehova din Orel nu este persoană juridică, ci un grup pașnic de oameni care se întrunesc pentru a studia Biblia. Avocații lui au subliniat că autoritățile ruse, prin decizia pe care au dat-o, nu au interzis religia Martorilor lui Iehova, iar Constituția Rusiei le garantează cetățenilor dreptul de a-și practica religia. * Astfel, când dl Christensen a participat la un serviciu religios, el nu a făcut altceva decât să își exercite dreptul de a-și practica religia.
Audierile au început la 24 aprilie 2018. Mai întâi, procurorul l-a audiat pe un agent al Serviciului Federal de Securitate. Agentul a declarat că, din 2017, a supravegheat video Sala Regatului din Orel. Însă nu a putut spune ce se întâmpla înăuntru, deoarece pe înregistrări se vedea doar cum dl Christensen îi întâmpina cu căldură pe cei care intrau în clădire. Procurorul a adus în fața instanței o femeie care a participat la întrunirile Martorilor lui Iehova din Orel. Însă, nu a putut depune mărturie despre activitățile dlui Christensen, întrucât ea a participat la întruniri înainte ca Organizația Religioasă Locală din Orel să fie dizolvată.
În ziua următoare, procurorul a chemat la audieri o femeie de 78 de ani, Martoră a lui Iehova. A interogat-o două ore și jumătate, în încercarea de a găsi „dovezi” incriminatorii. Însă ea a spus doar că Martorii nu au conducători și că, în timpul întrunirilor, nu au folosit niciodată publicații interzise în Rusia.
Audierile vor fi reluate la 14 mai 2018 și sunt programate să continue câteva zile pe parcursul lunii. Dacă e găsit vinovat, dl Christensen riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 la 10 ani. Martorii lui Iehova din lumea întreagă sunt foarte îngrijorați din cauza acestui posibil verdict. De asemenea, sunt preocupați pentru bunăstarea dlui Christensen și a soției sale, Irina.
^ par. 3 În motivarea deciziei de a dizolva Organizația Religioasă Locală a Martorilor lui Iehova din Orel, Curtea Supremă a declarat: „Nu va fi încălcat dreptul membrilor de a-și practica religia aleasă, întrucât ei nu sunt privați de posibilitatea de a-și desfășura independent serviciile religioase care nu au legătură cu distribuirea materialelor religioase cu conținut extremist”.