Salt la conţinut

2 AUGUST 2017
RUSIA

Reacția comunității internaționale privind decizia Curții Supreme a Rusiei pronunțată împotriva Martorilor lui Iehova

Reacția comunității internaționale privind decizia Curții Supreme a Rusiei pronunțată împotriva Martorilor lui Iehova

Agenții guvernamentale și oficiali din întreaga lume au reacționat imediat la aflarea deciziei Curții Supreme a Rusiei prin care închinarea Martorilor lui Iehova din Rusia a fost interzisă. Ei au criticat aspru acțiunea judiciară luată împotriva unei minorități religioase cunoscute pentru activitatea ei religioasă pașnică.

La 17 iulie 2017, un complet de judecată al Camerei de Apel a Curții Supreme, format din trei judecători, a susținut decizia Curții din 20 aprilie 2017 de „dizolvare a organizației religioase «Centrul Administrativ al Martorilor lui Iehova din Rusia» și a organizațiilor religioase locale aparținând structurii acesteia, [precum și] de trecere în patrimoniul Federației Ruse a tuturor bunurilor organizațiilor religioase dizolvate”. Prin această decizie, Curtea a interzis practic închinarea Martorilor lui Iehova în Rusia.

Declarații după decizia Camerei de Apel din 17 iulie 2017

Vă prezentăm câteva fragmente din unele declarații făcute după decizia din 17 iulie 2017 a Camerei de Apel a Curții Supreme a Rusiei, prin care se susținea decizia din 20 aprilie:

„Suntem foarte îngrijorați de decizia Curții Supreme a Rusiei de a respinge recursul Martorilor lui Iehova prin care se contesta declararea lor drept «extremiști». Decizia susține incriminarea închinării pașnice a 175 000 de cetățeni ruși și încalcă dreptul la libertate religioasă, drept garantat de Constituția Rusiei.” (lordul Ahmad of Wimbledon, ministru al Human Rights, Foreign and Commonwealth Office, Marea Britanie) https://www.gov.uk/government/news/minister-for-human-rights-statement-on-russian-supreme-court-ruling

„Decizia Curții Supreme a Rusiei pronunțată în această săptămână împotriva Martorilor lui Iehova este ultima dintr-o serie de acțiuni îngrijorătoare privind persecuția minorităților religioase din Rusia. Cerem autorităților ruse să ridice interdicția impusă activității Martorilor lui Iehova din Rusia, să anuleze decizia privind închiderea Centrului Administrativ al Martorilor lui Iehova și să-i elibereze pe toți membrii minorităților religioase închiși pe nedrept pentru presupuse activități «extremiste».” (Heather Nauert, purtător de cuvânt pentru U.S. Department of State) https://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2017/07/272679.htm

„Martorii lui Iehova, ca de altfel toate grupările religioase, ar trebui să se bucure de libertate de întrunire fără restricții din partea autorităților, drept garantat de Constituția Federației Ruse, de pactele internaționale la care Rusia este semnatară și de standardele internaționale privind drepturile omului.” (purtătorul de cuvânt pentru European Union External Action Services) https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/30022/statement-spokesperson-upheld-ban-activities-jehovahs-witnesses-russia_en

„Din păcate, decizia Curții Supreme reflectă punctul de vedere al guvernului, care încă etichetează drept extremism practicarea în mod liber și pașnic a credinței. Martorii nu sunt o grupare extremistă și ar trebui să fie lăsați să-și practice credința liber și deschis, fără măsuri punitive din partea autorităților.” (Daniel Mark, președinte al United States Commission on International Religious Freedom) http://www.uscirf.gov/news-room/press-releases/russia-jehovah-s-witnesses-banned-after-supreme-court-rejects-appeals

„Mă îngrijorează faptul că decizia de interzicere a Martorilor lui Iehova din Rusia nu a fost schimbată, deși am adresat cereri la diferite niveluri. În urma deciziei, exercitarea în mod pașnic a dreptului la libertate de religie și de gândire devine o infracțiune.” (Gernot Erler, coordonator al Intersocietal Cooperation With Russia, Central Asia, and the Eastern Partnership Countries, ministrul afacerilor externe al Germaniei) http://www.auswaertiges-amt.de/sid_5DAC942B7DE50BCC4AFCDFC864C2E383/EN/Infoservice/Presse/Meldungen/2017/170719-Ko_RUS-Zeugen_Jehovas.html

„Șocanta decizie a Rusiei de a-i interzice pe Martorii lui Iehova, cu alte cuvinte refuzul de a-i recunoaște ca grupare religioasă în Rusia, constituie o încălcare clară a articolului 18 din Declarația universală a drepturilor omului, care ocrotește libertatea de religie și de credință. . . . Oamenii de bună-credință din toate confesiunile religioase, precum și cei ce prețuiesc dreptul la libertatea de conștiință ar trebui să fie solidari cu Martorii lui Iehova din Rusia.” (Dr. Katrina Lantos Swett, președinte al Lantos Foundation) https://www.lantosfoundation.org/news/2017/7/17/lantos-foundation-condemns-russias-outrageous-decision-to-ban-jehovahs-witnesses

Declarații după decizia Curții Supreme din 20 aprilie 2017

Înainte de decizia Camerei de Apel, numeroase agenții guvernamentale și oficiali au condamnat decizia din 20 aprilie 2017 a Curții Supreme a Rusiei:

„I-am cerut președintelui Vladimir Putin să se folosească de influența sa pentru a le garanta minorităților drepturile care li se cuvin, inclusiv Martorilor lui Iehova.” (cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Putin) http://uk.reuters.com/article/uk-russia-germany-putin-syria-idUKKBN17Y1JZ

„Recenta decizie a Curții Supreme de a declara Centrul Administrativ al Martorilor lui Iehova din Federația Rusă drept organizație extremistă și de a-l închide, precum și de a dizolva cele 395 de organizații religioase locale folosite de Martori, generează multă îngrijorare privind libertatea de religie în Rusia și reprezintă încă un exemplu de folosire abuzivă a legii anti-extremism cu scopul de a restricționa libertatea de expresie și de întrunire.” (Theodora Bakoyannis și Liliane Maury Pasquier, coraportori ai PACE Monitoring Committee for the Russian Federation) http://assembly.coe.int/nw/xml/News/News-View-EN.asp?newsid=6599

„Refuzul Rusiei de a respecta libertatea de religie constituie o nouă încălcare de nescuzat a angajamentelor luate de Moscova față de OSCE [Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa]. Persoanele care își practică în mod pașnic credința nu trebuie să se afle în pericolul de a fi hărțuite, amendate sau închise. Dispoziția instanței de a confisca bunurile organizației Martorilor lui Iehova nu face decât să adauge un prejudiciu stigmatului. Sper ca acest caz să fie analizat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.” (senatorul Roger Wicker, președinte al Comisiei pentru Securitate și Cooperare în Europa) http://csce.emailnewsletter.us/mail/util.cfm?gpiv=2100141660.2454.614

„Decizia de ieri a Curții Supreme a Federației Ruse de a interzice activitatea Centrului Administrativ al Martorilor lui Iehova din Rusia pe motiv de «extremism» face posibilă deschiderea unor dosare penale pe numele Martorilor lui Iehova pentru simplul motiv că își practică închinarea. Martorii lui Iehova, asemenea celorlalte grupări religioase, trebuie să se poată bucura în liniște de libertatea de întrunire fără intervenția autorităților, libertate garantată atât de Constituția Federației Ruse, cât și de angajamentele luate de Rusia pe plan internațional și de standardele internaționale privind drepturile omului.” (purtătorul de cuvânt al European Union External Action Services) https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/24870/statement-ban-activities-jeho

„Sunt deosebit de îngrijorat de această incriminare nejustificată a activității pașnice desfășurate de comunitățile de Martori ai lui Iehova din Rusia. Acțiunea duce la eliminarea acestei comunități ca entitate din Rusia. Decizia Curții Supreme reprezintă o amenințare la adresa valorilor și a principiilor ce stau la baza unei societăți democratice, libere, deschise, pluraliste și tolerante.” (Michael Georg Link, director al OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights) http://www.osce.org/odihr/313561

„Interdicția, cu alte cuvinte persecutarea unor persoane pașnice pentru simplul motiv că își practică închinarea, încalcă în mod clar dreptul fundamental la libertatea de religie și, totodată, standardele internaționale privind drepturile omului, drepturi garantate de Constituția Federației Ruse. Prin urmare, decizia trebuie reanalizată cât mai repede posibil.” (profesor Ingeborg Gabriel, reprezentant al OSCE Chairperson-in-Office on Combating Racism, Xenophobia, and Discrimination) http://www.osce.org/odihr/313561

„Sunt de-a dreptul șocată de decizia Curții Supreme a Rusiei de a-i cataloga pe Martorii lui Iehova drept «extremiști». Această decizie, pur și simplu, incriminează închinarea pașnică a 175 000 de cetățeni ruși și încalcă dreptul la libertate de religie, drept recunoscut de Constituția Rusiei. Marea Britanie cere guvernului rus să-și respecte angajamentele, luate pe plan internațional, de a garanta libertățile fundamentale.” (Joyce Anelay, fost ministru al Commonwealth and the UN at the Foreign and Commonwealth Office) https://www.gov.uk/government/news/minister-for-human-rights-criticises-russian-supreme-court-ruling-for-labelling-jehovahs-witnesses-as-extremist

Decizia Curții Supreme a Rusiei este criticată aspru la nivel internațional

La 20 iulie 2017, Consiliul Permanent al OSCE a adoptat o declarație din partea Uniunii Europene (UE). În ea i se cerea Rusiei să le permită Martorilor lui Iehova „să se bucure în mod pașnic și fără restricții de libertate de întrunire, garantată de Constituția Federației Ruse, de angajamentele luate de Rusia pe plan internațional și de standardele internaționale privind drepturile omului”. Declarația a fost adoptată în unanimitate la Viena de toate cele 28 de state membre UE și de alte țări non-UE, precum Australia, Canada și Norvegia. https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/pc_1155_eu_jehovahs_witnesses_in_russia.pdf

Martorii lui Iehova din întreaga lume sunt profund dezamăgiți deoarece, prin această decizie arbitrară, Curtea Supremă a Rusiei a interzis practic închinarea lor în Rusia. La nivel internațional, agenții guvernamentale și oficiali au reacționat imediat și au criticat aspru Rusia pentru declararea pe nedrept a Martorilor lui Iehova ca „extremiști” și pentru ignorarea propriilor angajamente constituționale și internaționale privind ocrotirea libertății religioase. Curtea Europeană a Drepturilor Omului va analiza această cauză și sperăm ca interdicția să fie ridicată.